Un șomer din Rezina, reținut în dosarul privind acordarea gradelor de dizabilitate. Riscă până la 7 ani de închisoare

Un şomer din Rezina a fost reţinut în cadrul dosarelor care vizează schema de corupţie privind acordarea gradelor de dizabilitate. Acesta ar fi implicat în peste 30 de episoade în care ar fi intermediat darea de mită funcţionarilor de la oficiul local Rezina al Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă.

Potrivit Centrului Național Anticorupție, bărbatul ar fi cerut de la persoane, care şi-au pierdut capacitatea de muncă, sume care porneau de la 7000 de lei pentru a le ajuta să obţină confirmarea sau reconfirmarea gradelor de dizabilitate.

Bănuitul a fost reţinut în seara zilei de 8 septembrie şi plasat în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Pe numele acestuia a fost iniţiat un dosar penal pentru trafic de influență. Dacă va fi găsit vinovat, individul riscă până la 7 ani de închisoare.

Amintim că, la finele lunii august, CNA şi procurorii au efectuat percheziţii la Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă şi la oficiul Rezina pentru a documenta o schemă de corupţie, organizată de mai mulţi medici-experţi şi intermediari.

În urma descinderilor, şase persoane au fost reţinute, iar în prezent toate sunt arestate preventiv. Două dintre ele se află la Penitenciarul 13, altele patru persoane au fost plasate în arest la domiciliu prin decizia instanţei de judecată.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Getty Images/imagine simbol

Întârziere de peste 28 de ore. Pasagerii zborului Paris–Chișinău pot solicita o compensație de 400 euro

Zborul de pe ruta Paris–Chișinău, care a suferit o defecțiune tehnică la aeronavă, a înregistrat o întârziere de peste 28 de ore. Cei 189 de pasageri ai cursei au dreptul să solicite o compensație în valoare de 400 de euro. Informația a fost comunicată de Autoritatea Aeronautică Civilă, care a anunțat că decolarea noii aeronave, identificată de operatorul aerian, a fost programată pentru ora 14:20, ora locală Paris. Astfel, ținând cont de cele comunicate de Autoritate, zborul ar fi trebuit deja să decoleze.

Autoritatea Aeronautică Civilă a precizat că zborul care a înregistrat întârzieri este operat de SkyUp Malta.

„Zborul întârziat Paris–Chișinău urmează să decoleze în aproximativ 40 de minute, (14:20 ora locală Paris) având la bord 189 de pasageri”, au comunicat reprezentanții Autorității Aeronautice în jurul orei 15:00.

Reprezentanții Autorității au mai spus că „întârzierea este de peste 28 de ore, iar potrivit reglementărilor în vigoare privind drepturile pasagerilor, aceștia pot solicita o compensație în valoare de 400 euro per pasager, având în vedere distanța ortodromică”. „De asemenea, în astfel de situații, operatorul are obligația de a asigura hrană, băuturi, cazare și transport pentru pasagerii afectați. În cazul în care nu li s-au oferit aceste servicii, pasagerii sunt încurajați să se adreseze cu o petiție Autorității Aeronautice Civile”, au declarat reprezentanții instituției.

Amintim, cu câteva ore în urmă, la ora 11:04, reprezentanții Autorității Aeronautice Civile anunțau că un zbor de pe ruta Paris–Chișinău înregistrează o întârziere semnificativă din cauza unei defecțiuni tehnice la aeronavă. Instituția preciza că operatorul aerian a identificat deja o altă aeronavă, iar îmbarcarea pasagerilor „urmează să înceapă în scurt timp”.

Ai zbor întârziat, anulat sau bagaj pierdut? Vezi aici drepturile pasagerilor avia.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: