„Un subiect aparte a fost modul în care UE poate contribui la dezvoltarea locală”. Maia Sandu a avut o întrevedere cu Președintele Parlamentului European

Maia Sandu a avut o întrevedere cu Președintele Parlamentului European. Despre aceasta președintele a anunțat într-o postare pe pagina sa de Facebook, unde a scris că speră ca dialogul pe care l-au avut și aprofundarea cooperării să aducă pe viitor beneficii reale pentru cetățenii țării noastre.

„Astăzi am avut o întrevedere cu Președintele Parlamentului European, David Sassoli, căruia i-am mulțumit pentru susținerea constantă a Republicii Moldova și a parcursului nostru european. Parlamentul European s-a aflat mereu alături de Republica Moldova, iar parlamentarii europeni au fost susținători constanți ai proceselor democratice din țara noastră. Membrii forului legislativ al UE au promovat timp de mai mulți ani, de o manieră consecventă, o politică mai ambițioasă față de Republica Moldova și au sprijinit pe cale diplomatică, dar și prin ajutor financiar lupta împotriva corupției și consolidarea statului de drept,” a scris Sandu.

În discuție, președintele Republicii Moldova a subliniat prioritățile mandatului său în funcția de președinte – în special, lupta împotriva corupției, accelerarea accesului la vaccinul anti-Covid-19 pentru medici și lucrătorii medicali din prima linie, obținerea unui sprijin pentru agricultorii noștri afectați de secetă și pentru întreprinderile mici și mijlocii.

„Un subiect aparte a fost modul în care UE poate contribui la dezvoltarea locală, și anume prin susținerea programelor la nivel de comunități”, a mai menționat președinta.

Totodată, potrivit Maiei Sandu, oficialii au abordat și evoluțiile politice interne, reformele planificate și oportunitățile de colaborare cu Parlamentul European pe dimensiunea parlamentară.

„Sper ca dialogul nostru și aprofundarea cooperării noastre să aducă și pe viitor beneficii reale pentru cetățenii noștri”, a conchis Maia Sandu.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Oksana Posmak

Post de radio dedicat locuitorilor din UTA Găgăuzia: TRM a lansat Radio Moldova Comrat

Pe 1 iulie a fost lansat postul „Radio Moldova Comrat” – un post de radio regional dedicat locuitorilor din UTA Găgăuzia. Acesta aparține companiei publice „Teleradio-Moldova” (TRM).

Reprezentanții TRM au declarat că stația regională va funcționa ca parte integrantă a companiei publice, având licență de emisie, grilă proprie și un profil generalist. Postul de radio are în grila sa 24 de emisiuni: programe de ştiri, emisiuni informative, educative, culturale şi de divertisment. Postul va difuza zilnic, în medie, 12 ore de emisie proprie în limbile găgăuză şi rusă, iar celelalte 12 ore vor consta în retransmisii ale programelor postului de radio al TRM, Radio Moldova.

Radio Moldova Comrat poate fi ascultat pe frecvențele 105.6 MHz – Comrat şi, respectiv 104.3 MHz – Vulcăneşti, dar şi online pe www.radiomoldova.md.

„Proiectul reflectă misiunea furnizorului public de a promova coeziunea socială şi de a oferi acces la informaţie echidistantă şi relevantă tuturor cetăţenilor Republicii Moldova. Postul va difuza emisiuni locale axate pe actualitatea din regiune şi va contribui activ la promovarea atât a limbii şi culturii găgăuze, cât şi la învăţarea limbii române, prin programele retransmise de la Radio Moldova. Pe termen mediu şi lung, compania „Teleradio Moldova” are în plan dezvoltarea unei reţele de posturi regionale, după modelul altor servicii publice de radio şi televiziune din statele europene. Lansarea Radio Moldova Comrat este un prim pas în această direcţie”, au comunicat reprezentanții TRM.

Despre lansarea postului „Radio Moldova Comrat”, reprezentanții TRM au anunțat pe 12 martie 2025. Amintim că, în aceeași zi, deputații PAS, Eugeniu Sinchevici și Natalia Davidovici, au anunțat intenția de a înregistra un proiect de lege prin care TRM ar putea lansa și un canal TV exclusiv în limba rusă. Între timp, inițiativa legislativă a provocat un val de critici pe rețelele de socializare. Unii comentatori susțineau că proiectul ar aduce avantaje electorale PAS-ului, în timp ce alții îl calificau drept o formă de promovare a ideologiei „ruskii mir”. În luna aprilie, proiectul de lege privind crearea unui post public național de televiziune în limba rusă a primit aviz negativ din partea Consiliului Audiovizualului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: