president.gospmr.org

Vadim Krasnoselski, despre ce așteaptă Tiraspolul de la viitorul președinte: „Cel mai important este pacea”

Așa-numitul lider din regiunea transnistreană, Vadim Krasnoselski, a declarat pe 14 octombrie că, indiferent de cine va fi ales președinte al Republicii Moldova, în regiunea transnistreană se așteaptă din partea acestuia capacitatea de dialog și dorința de pace. Krasnoselski a menționat, de asemenea, că nimeni nu va împiedica participarea locuitorilor din stânga Nistrului la alegerile prezidențiale din Moldova, care vor avea loc pe 20 octombrie.

„Cel mai important este pacea”, a spus Krasnoselski, răspunzând la întrebările jurnaliștilor.

El a mai declarat că în regiunea nu se va împiedica participarea locuitorilor locali cu cetățenie moldovenească la alegerile din Moldova, pe 20 octombrie.

„Transnistria nu va împiedica exprimarea voinței cetățenilor. Nu am făcut-o niciodată și nu avem de gând să facem acest lucru. Dar, desigur, oamenii trebuie să se gândească la siguranța lor. Cine știe ce s-ar putea întâmpla. Aluziile, informațiile — acestea pot fi informații provocatoare. Nu știu. Timpul va arăta. A mai rămas puțin sub o săptămână. Dar, în ceea ce privește libera trecere a cetățenilor, să nu aveți nicio îndoială”, a spus Krasnoselski.

Totodată, așa-zisul lider transnistrean și-a exprimat regretul că Chișinăul a decis să nu organizeze un referendum privind vectorul aderării la UE pe teritoriul nerecunoscutei RMN.

„Probabil că există anumite motive pentru care Chișinăul nu vrea să ne asculte. Mi-am exprimat deja opinia și o voi exprima din nou: doar poporul are dreptul să schimbe direcția de dezvoltare a Transnistriei. (…). Desigur, dacă ar fi fost o solicitare din partea Moldovei, am fi luat în considerare chestiunea, indiferent cât de dificil ne-ar fi fost, și am fi oferit posibilitatea întregului popor să se exprime la un referendum. Faptul că acest lucru nu a avut loc – este alegerea lor”, a spus Krasnoselski.

Reamintim că în regiunea transnistreană s-a propus organizarea propriului referendum „privind atitudinea față de UE”. La Tiraspol, acest lucru a fost explicat prin „planurile autorităților din Moldova de a ignora poziția poporului transnistrean în această chestiune, deoarece Chișinăul nici măcar nu a încercat să propună deschiderea de secții de votare pe teritoriul Transnistriei”.

Biroul de reintegrare al Moldovei a numit această inițiativă o „manipulare organizată la indicațiile unor forțe externe”. Totodată, s-a reamintit că toți cetățenii Moldovei, indiferent de locul de reședință, sunt așteptați la alegerile prezidențiale și la referendum, iar pentru alegătorii din regiunea transnistreană vor fi deschise 30 de secții de votare în Zona de Securitate, în localitățile aflate sub controlul autorităților constituționale.

De asemenea, delegația moldovenească din Comisia Unificată de Control a solicitat tuturor participanților CUC și contingentului de menținere a păcii să nu împiedice libera circulație a cetățenilor și a angajaților organelor electorale la alegerile din 20 octombrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

După Moscova, la Minsk: Igor Dodon s-a întâlnit cu Lukașenko. Liderul PSRM vrea „relansarea legăturilor” cu Belarus

După vizita în Rusia, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat, pe 12 iulie, că s-a întâlnit la Minsk, capitala Belarusului, cu președintele Aleksandr Lukașenko. Potrivit lui Dodon, cei doi au discutat „cooperarea comercial-economică dintre țările noastre“. Fostul președinte l-a descris pe liderul de la Minsk drept „un prieten al Moldovei” și „un adevărat gospodar care acționează în interesul poporului său”.

Într-o postare pe rețelele sociale, Igor Dodon a declarat că există „potențial considerabil pentru relansarea legăturilor dintre R. Moldova și Belarus, în special în domeniile agriculturii, industriei farmaceutice și celei ușoare”.

Astăzi, la Minsk, am avut o întrevedere de lucru cu Președintele Republicii Belarus, Aleksandr Grigorievici Lukașenko – un prieten al Moldovei, un adevărat gospodar, care întotdeauna gândește și acționează în interesul poporului său. După alegerile parlamentare din Moldova, ne vom concentra asupra următoarelor obiective: eliminarea barierelor din calea comerțului reciproc și stabilirea unei logistici durabile; intensificarea activității comisiei interguvernamentale moldo-belaruse; relansarea și dezvoltarea cooperării în cadrul CSI și UEEA; organizarea de forumuri de afaceri și extinderea dialogului între camerele de comerț și industrie; realizarea de proiecte comune, inclusiv crearea unui agrohub modern în Moldova cu participarea companiilor belaruse; studierea și aplicarea experienței belaruse în industrie – pentru noi, acest lucru este deosebit de important pe fondul procesului de dezindustrializare prin care trece Moldova în ultimii ani”, a scris Dodon în postarea sa.

La scurt timp, detalii suplimentare despre întâlnire au fost oferite de serviciul de presă al președintelui Belarusului. În comunicatul oficial se menționează că Lukașenko l-a salutat pe Dodon cu expresia: „Ești viu!”, la care acesta a răspuns: „Nu vor avea parte de asta.”

„Sunteți rupți de noi din cauza războiului, din păcate. Logistica s-a complicat. Dar lumea e mică. Nu există situații fără ieșire. Așadar, dacă conducerea Moldovei, dacă poporul Moldovei va dori să revină la colaborarea noastră și să o dezvolte, să știți că pentru noi nu sunteți un străin acolo. Suntem gata, prin dumneavoastră – dacă veți fi de acord –, să oferim sprijin și să refacem tot ce s-a pierdut în acești ani”, a declarat Lukașenko.

Amintim că în ultima perioadă a fost de mai multe ori în Rusia. Pe 10 iulie, acesta a anunțat că a avut o întrevedere cu vicepremierul Guvernului Federației Ruse, Alexandr Novak, la Moscova. Liderul PSRM a menționat că a discutat cu oficialul rus despre reluarea livrărilor de gaze naturale rusești către țara noastră, după alegerile parlamentare din 28 septembrie și ulterioara „schimbare a puterii”. Potrivit imaginilor publicate de socialist, la discuții au mai participat președinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, și liderul Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev.

La sfârșitul lunii iunie, Igor Dodon, Irina Vlah și Vasile Tarlev, alături de comunista Diana Caraman și socialista Zinaida Greceanîi, s-au aflat la un forum economic internațional în Sankt-Petersburg, Rusia. În marja evenimentului, politicienii s-au întâlnit cu ministrul adjunct al Energiei, Pavel Sorokin. Potrivit lui Dodon, în cadrul întrevederii s-a discutat despre „cooperarea bilaterală în domeniul energetic” și „revenirea la achizițiile directe de energie”.

Gazul este unul din principalele subiecte cu care opoziția pro-rusă a atacat formațiunea de guvernământ pro-europeană PAS, mai ales după începerea crizei energetice provocate de invazia rusă la scară largă asupra Ucrainei. Asta deși, în 2022, concernul rus Gazprom a majorat semnificativ prețurile pentru gazul destinat Republicii Moldova, iar ulterior a restrâns cantitățile livrate. Astfel, autoritățile țării au început să diversifice sursele de aprovizionare cu gaz, apelând la piețele europene.

Actualmente, Partidul „Inima Moldovei” și Partidul „Viitorul Moldovei” sunt formațiuni extraparlamentare, iar PSRM se află în opoziție și nu sunt factori de decizie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: