NM

Veteranii de război au înaintat autorităților mai multe revendicări. Printre acestea, demisia lui Dodon, Chicu și Grecianîi

Veteranii de război au înaintat autorităților mai multe revendicări de ordin social, dar și politic. 

Aceștia au solicitat demisia guvernului Chicu, demisia președintelui parlamentului, Zinaida Grecianîi și demisia șefului statului, Igor Dodon. „Noi nu vrem violență, dar nici nu acceptăm ca grupurile mafiote să continuă să-și bată joc de noi”, a declarat unul dintre participanți.

De asemenea, aceștia au solicitat „tratament în centrul de reabilitare o dată pe an, foi la sanatoriul o dată pe an, medicamente gratuite veteranilor și membrii familiilor acestora, poliță medicală gratuită pe viață, tratament și investigații gratuite în instituțiile medicale pentru veterani și membrii familiilor acestora, achitarea serviciilor comunale la 50% reducere pentru veterani și membrii familiilor acestora, indemnizații lunare în valoare 1700 de lei, indemnizații anuale de Ziua Independenței și de Ziua Veteranilor, călătorii gratuite în transportul public, locuri de muncă pentru veterani, stabilirea vârstei de pensionare la 55 de ani și ajutor pentru funerarii pentru veteranii decedați”.

„Noi nu am venit să cerșim. Noi am venit să ne cerem drepturile”, a mai spus un participant la protest.

Menționăm că în centrul capitalei are loc un protest organizat de către veteranii de război. Manifestanții au scandat „demisia” și „nu cedăm”.

„Potrivit hotărârii Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică, sunt admise întrunirile până la 50 de persoane. După cum observăm, în Piața Marii Adunări Naționale acest număr este depășit. De asemenea, sunt încălcate prevederile acestui punct prin faptul că de către organizator nu este prezentată lista epidemiologică. Organizatorii au fost somați de către poliție. Cu părere de rău, nu s-au conformat solicitărilor. Nu este respectată nici distanța socială”, a declarat Alexei Grosu, șeful adjunct al Inspectoratului Național de Securitate Publică.

Acesta a mai menționat că poliția va documenta cazurile de nerespectare a distanțe sociale. Mărimea amenzii pentru astfel de încălcări ar putea ajunge până la 25 de mii de lei. Potrivit acestuia, la protest au participat circa 200 de persoane.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Va ajunge motorina să coste 40 de lei în Moldova? Ce spune directorul general al ANRE

În următoarea săptămână, dacă cotațiile rămân la nivelul actual sau scad, pragul de 40 de lei la motorină nu ar trebui să fie atins. Declarațiile au fost făcute de directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran, la ediția din 17 septembrie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8. Taran a adăugat că „ce o să fie mai departe” este incert.

„Este o criză care se întâmplă în toate țările, inclusiv în Statele Unite. Sunt recorduri de prețuri pentru produse petroliere. (…) Ce avem noi în țară este acest mecanism de formare a prețurilor plafon pentru produsele petroliere de bază în stațiile de alimentare, unde Agenția stabilește zilnic prețul. Avantajul acestui mecanism, în condițiile de criză și fluctuații extreme a prețurilor, este că el atenuează aceste șocuri. Dacă în ultimele zile, noi am observat creșterea cotațiilor internaționale cu peste 100 de dolari pe zi, care ar însemna la nivel de transpunere în litru – doi lei, în ultimele zile avem creșteri de 30-40 de bani. De ce? Pentru că se împarte la această medie de 14 zile. (…) Mecanismul nostru are o predictibilitate pe cel puțin două săptămâni înainte. Deja, știind cotațiile de acum, noi practic putem să vedem pe următoarele două săptămâni ce o să fie”, a comunicat Taran.

Întrebat ce creștere poate prognoza pentru următoarele două săptămâni, Taran a spus: „O să fie ușoară dacă se stabilizează, pentru că observăm deja astăzi cotațiile la motorină au scăzut. (…) Cotația de ieri a fost în scădere. Cotațiile de astăzi, care vor fi publicate mâine dimineață, tot se observă o mică scădere. (…) Dacă s-ar păstra acest nivel, noi o să avem câteva zile la rând încă creșteri, pentru că avem inerția acestor 14 zile”.

Întrebat dacă se va ajunge la pragul de 40 de lei, directorul general al ANRE a declarat: „La 40 n-ar trebui să ajungem. (…) Următoarea săptămănă, cifra exact de 40 s-ar putea să nu o atingem dacă cotațiile rămân la nivelul actual sau scad, dar nu știm ce o să fie mai departe”.

***

Amintim că, zilele trecute, deputatul din opoziție Ion Chicu a declarat că motorina ar putea ajunge la 40 de lei litrul și că „asta deja este clar pentru toți”. Aflat la aceeași emisiune cu Chicu, deputatul partidului de guvernare Adrian Băluțel nu a respins și nici nu a confirmat afirmațiile deputatului din opoziție. Totuși, întinate de aceasta, el menționa că „nimeni nu știe” dacă tariful la motorină va continua să crească. Detalii AICI.

Pe 18 septembrie, un litru de benzină 95 costă 33 de lei și 67 de bani, cu 11 bani mai mult, iar un litru de motorină costă 35 de lei și 86 de bani, cu 33 de bani mai mult. De precizat că prețul motorinei a crescut constant începând cu 3 septembrie, iar cel al benzinei – începând cu 15 august. Spre comparație, pe 1 septembrie, un litru de benzină 95 costa 31 de lei și 25 de bani, iar un litru de motorină – 32 de lei și 89 de bani.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: