captura video

VIDEO Arme și răngi metalice. Poliția a demonstrat obiectele confiscate din corturile simpatizanților lui Șor

Arme, produse pirotehnice sau răngi metalice – sunt printre obiectele confiscate de oamenii legii din corturile simpatizanților Partidului „ȘOR”, care protestează în centrul capitalei. Într-un comunicat emis, Poliția anunță că a ridicat corturile lui Șor, pentru a preveni unele situații care „ar fi afectat ordinea și siguranța publică”.

„Conform informațiilor deținute de Poliție intenția organizatorilor și a participanților a fost de a destabiliza ordinea publică, iar forțele de ordine nu pot admite acest lucru”, anunță oamenii legii.

Potrivit constatărilor, de către participanți au fost admise o serie de încălcări care cad sub incidența art.8 din Legea 26 cu privire la întruniri. Oamenii legii anunță că au încercat să informeze organizatorii protestelor despre faptele admise de către protestatari însă fără succes.

„Cu toate că aceștia sunt obligați să fie alături de protestatari pe perioada desfășurării acțiunii, primii s-au eschivat de la dialog cu Poliția și au refuzat să se prezinte la locul întrunirii, chiar și atunci când au fost apelați telefonic de Poliție înainte de a fi evacuate corturile”, precizează oamenii legii.

Poliția amintește, în comunicatul emis, că are misiunea de a proteja cetățenii și a preveni situațiile de risc și dă asigurări că și în continuare a monitoriza și asigura buna desfășurare a întrunirilor „legal și într-un mod pașnic”. „Persoanele care încalcă Legea sunt pasibile de răspundere”, au mai precizat ei.

Menționăm că duminică, 16 octombrie, în capitală a avut loc o nouă manifestație a Partidului ȘOR, căreia i s-a alăturat și PACE. La manifestație au participat și reprezentanții Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. Protestatarii au instalat noi corturi la intersecția str. Mitropolit Bănulescu-Bodoni cu Ștefan cel Mare și Sfânt. Ulterior, polițiștii au ridicat corturile instalate ieri de protestatari, precum și pe cele instalate anterior în fața Președinției și Parlamentului.

Într-o declarație din 16 octombrie, oamenii legii au menționat că „organizatorii protestului au încălcat intenționat cerințele stabilite anterior în cadrul ședinței comune dintre ei, Primăria mun. Chișinău și Poliție”. Totodată, polițiștii au anunțat că timp de o săptămână au fost inițiate 178 de proceduri contravenționale pentru încălcările admise de protestatarii. Reprezentanții Poliției au mai precizat că angajații subdiviziunilor MAI „vor aplica legea și vor interveni prompt în cazul în care drepturile cetățenilor vor fi lezate”.

Pe 17 octombrie, președinta țării, Maia Sandu, a mulțumit poliției pentru intervenția ddin 16 octombrie, când au evacuat corturile instalate de manifestanți pe carosabil. Și prim-ministra Natalia Gavrilița a reacționat după acest incident. Șefa Cabinetului de miniștri a dat asigurări că Guvernul respectă dreptul fiecărui cetățean de –ași exprima liber opiniile, însă nu va tolera destabilizarea situației în țară, care ar pune în pericol viața și sănătatea altor cetățeni.

Amintim că pe 11 octombrie, Maia Sandu a cerut Guvernului să schimbe temporar legislația din cauza protestelor Partidului ȘOR. Președintele Republicii Moldova a cerut cabinetului de miniștri să examineze modificarea temporară a legislației „care va permite Poliției să asigure ordinea publică”.

Pe 13 octombrie, membrii CSE au dispus că desfășurarea întrunirilor cu blocarea benzilor de circulație, a arterelor de transport sau a căilor de acces și evacuare către instituțiile publice vor fi interzise în zilele lucrătoare. În zilele de odihnă, aceste întruniri vor putea fi desfășurate pe o perioadă de cel mult patru ore.

Pe 15 octombrie, ministra Afacerilor Interne Ana Revenco a promis intervenții „prompte” și „hotărâte” în cazul în care protestatarii nu vor respecta decizia CSE, care interzice desfășurarea întrunirilor cu blocarea benzilor de circulație, a arterelor de transport sau a căilor de acces și evacuare către instituțiile publice în zilele lucrătoare. „Securitatea nu poate fi negociată”, a precizat ministra.

***

Protestele anti-guvernamentale masive au început în Republica Moldova pe 18 septembrie. Atunci, mii de simpatizanți ai Partidului „ȘOR” au ieșit în stradă pentru a cere demisia președintei țării și a Guvernului Gavrilița, pe care îi acuză de incompetență. Fruntașii formațiunii politice au anunțat proteste non-stop în așa numitul „Orășel al schimbării”, instalat în fața Parlamentului, precum și manifestații masive în fiecare duminică, până când revendicările înaintate – demisia conducerii țării și organizarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate – nu vor fi luate în seamă.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spectacolul: „Ascultă-mi inima”

Proiectul #Cooltura în colaborare cu Teatrul Cehov prezintă:

O femeie care pare să aibă totul o invită la o întâlnire pe amanta soțului ei – o femeie simplă, amuzantă și complet diferită de ea.

De ce? Răspunsul se naște chiar pe scenă – printre replici tăioase, mărturisiri neașteptate și râsete sincere.

Este o comedie despre iubire, alegeri și adevărul pe care ne este teamă să-l recunoaștem chiar și față de noi înșine.

Veți râde împreună cu personajele, până când, dintr-odată, veți înțelege – această poveste este despre voi.

Despre ceea ce ascundem. Despre persoana pe care o iubim. Și despre ce înseamnă, de fapt, să fii fericit.

Veniți la spectacolul în care, dincolo de râsete, își va găsi neapărat locul cel mai important lucru – dialogul cu voi înșivă.

Partenerii noștri:

Hotelul ZENTRUM – chiar în centrul confortului dumneavoastră.

Rețeaua de librării LIBRARIUS – cărți pentru toate gusturile!

Rețeaua de magazine de mobilă DOMINO – mobilier italian stilat la prețuri confortabile.

Ne întâlnim miercuri, 30 septembrie, la Teatrul Cehov, adresa: strada Vlaicu Pârcălab, 75.

  • 18-15 – deschiderea ușilor, degustare vinurilor de la CARLEVANA
  • 19-00 – începutul spectacolului

Biletele pot fi achiziționate de la organizatorii evenimentului, de la casa de bilete a sau on-line prin intermediul linkurilori: Afisha și Livetickets.

Prețurile biletelor încep de la 350 lei

Informații suplimentare la telefon: 068488008

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: