PSRM

VIDEO Batrîncea, în Rusia în ziua în care a murit Navalnîi: „Mulțumim partenerilor din Edinaya Rossia pentru ocazia de a vizita Moscova”

Vicepreședintele Parlamentului și președintele fracțiunii parlamentare Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) Vlad Batrîncea, deputata BCS Elena Beleacova și membra Comitetului Executiv al Partidului Socialiștilor (PSRM) Olga Cebotari au participat la forumul „Pentru libertatea națiunilor”, care s-a desfășurat la Moscova, în perioada 15-16 februarie. Batrîncea a susținut un discurs în timpul fomului, în care a lăudat partidul rus de guvernare „Edinaya Rossia”. Precizăm că vizita are loc în contextul în care pe 16 februarie opozantul rus Alexei Navalnîi, deținut într-o închisoarea din Siberia din motive politice, a fost declarat mort, iar liderii mondiali i-au acuzat pe președintele Vladimir Putin și „Edinaya Rossia” că l-au omorât.

Socialiștii, în vizită la Moscova în ziua când a murit Navalnîi

Forumul „Pentru libertatea națiunilor” a fost organizat de „Edinnaia Rossia”, partidul de guvernământ din Rusia. Potrivit unui comunicat publicat de PSRM, evenimentul a reunit delegați din 60 de țări din Europa și CSI, Asia și Orientul Mijlociu, Africa și America Latină.

Vlad Batrîncea a ținut un discurs în cadrul forumului, publicat pe site-ul partidului rus de guvernare în data de 16 februarie – zi în care opazantul Alexei Navalnîi a murit în închisoarea IK-3 din Siberia. Politicianul și-a început discursul cu cuvinte de mulțumire pentru „Edinaya Rossia”.

Vreau să adresez mulțumiri delegației moldovenești, PSRM, partenerilor noștri din „Edinaya Rossia” pentru invitația la acest forum, pentru ocazia de a vizita Moscova, pentru primire caldă și bună organizare”, a declarat el.

Batrîncea a abordat și subiectul statutului de neutralitate al Republicii Moldova.

S-au spus multe cuvinte corecte, aș vrea să vorbesc la modul concret, ținând cont de faptul că, pentru țara noastră Republica Moldova, pentru partidul nostru, la ziua de azi este o luptă pentru neutralitatea țării, pentru întărirea suveranității, pentru autodeterminare devine un subiect de prioritate maximă. Susținem în totalitate propunerea privind crearea unei mișcări politice internaționale pentru coordonare permanentă, pentru căutarea unor soluții solidare, pentru căutarea unor căi și metode de protecție a suveranității țărilor. Aceste probleme pot fi soluționate doar aflându-ne în lucru comun solidar, așa cum ne propun tovarășii noștri chinezi și președintele Xi Jinping. A propus conceptul nu doar „o singură cale”, ci și „un singur destin pentru omenire”. Și doar prin această abordare putem construi o lume dreaptă, o lume cu dezvoltare stabilă, o lume în care există respect reciproc între țări”, a menționat el.

Spre finalul discursului său, Vlad Batrîncea a vorbit despre „metodele de colonizare din secoul XXI” și modalitățile de contracarare a acestora.

În ceea ce ține de metodele concrete de colonizare în sec. XXI, deja nu mai e vorba despre mărgele din sticlă sau obiecte primitive, este vorba despre control extern asupra sistemului bancar, sistemului justiției, controlul extern asupra desfășurării alegerilor, partidelor politice din parlamentele țărilor suverane, control extern asupra mass media, propagandă, manipulare și tot ceea ce deseori nu permite țărilor mici să opună rezistență, să utilizeze aceste instrumente. Pentru a ajuta țările, să ne ajutăm unii pe alții în a crea un mecanism viabil, sunt sigur că e nevoie de coordonare politică la nivel internațional. Suntem gata să participăm la funcționarea unei asemenea structuri, suntem gata să ne împărtășim experiența. Suntem siguri că utilizând solidar rațiunea colectivă vom reuși să găsim cele mai bune soluții pentru țările noastre. Soluții care va permite țărilor noastre să se dezvolte armonios și să construiască în viitor  o lume a dreptății. Le mulțumesc încă o dată colegilor din „Edinaya Rossia””, a conchis Batrîncea.

În marja forumului, socialiștii au avut întâlniri cu reprezentanții formațiunii „Edinayaa Rossia”, ai Partidului Comunist Chinez, ai conducerii Parlamentului azer și reprezentanții altor delegații.

PSMR
PSRM
PSRM
PSRM

Reacția PAS

Vizita celor trei socialiști la Moscova a fost comentată pe 19 februarie de vicepreședinta Parlamentului Doina Gherman, tot ea membru PAS.

Vlad Bătrîncea e la Moscova. A mers să se închine exact în perioada când regimul îl anihila pe principalul său oponent politic (Alexei Navalnîi – n. r.). Doar că ceea ce nu ştie unul din liderii socialiştilor moldoveni, este că nu ei sunt adevărata Alternativă a Kremlinului”, a scris Doina Gherman pe Facebook.

Moartea liderului opoziției ruse

Amintim că Alexei Navalnîi, principalul critic al lui Vladimir Putin, a fost declarat mort pe 16 februarie. El avea doar 47 de ani. Deocamdată nu este clară cauza morții. Echipa lui Navalnîi a anunțat că Comisia de Investigație refuză să predea trupul neînsuflețit al lui Alexei Navalnîi rudelor „până când nu vor termina verificările”.

Moartea lui Alexei Navalnîi a provocat un val de reacții în întreaga lume. Liderii UE și politicienii moldoveni consideră că opozantul rus a fost omorât, iar de vină ar fi regimul de la Moscova, în frunte cu Vladimir Putin. Detalii – AICI. Mesaje au fost transmise inclusiv de președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean.

Vezi cine era Alexei Navalnîi și de ce a fost declarat principalul opozant rus AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Episcopia de Ungheni și Nisporeni/Facebook

Mitropolia Basarabiei condamnă violențele de la Dereneu și cere intervenția „urgentă” a statului

Mitropolia Basarabiei – care este subordonată canonic Patriarhiei Române – condamnă, într-o reacție publică, violențele de la Dereneu, Călărași. Reprezentanții Mitropoliei califică escaladările din seara zilei de 10 februarie, când un grup de enoriași și preoți subordonați Mitropoliei Moldovei au rupt cordonul poliției și au intrat cu forța în biserică, drept „extrem de grave, violente și ilegale”. Aceasta amintește că lăcașul îi aparține de drept și este protejat de lege și cere, în acest context, intervenția „de urgență” a statului.

Mitropolia Basarabiei solicită intervenția „imediată și fermă a tuturor instituțiilor statului” pentru „identificarea, reținerea și tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în actele de violență, instigare și organizare ilegală”, pentru restabilirea „de urgență” a ordinii publice și a controlului legal asupra situației din localitatea Dereneu și pentru asigurarea „accesului deplin și neîngrădit al Mitropoliei Basarabiei la lăcașul de cult care îi aparține în mod legal”.

Totodată, reprezentanții Mitropoliei Basarabiei solicită intervenția de urgență a instituțiilor statului responsabile de protecția copilului, pentru a asigura securitatea, integritatea fizică și echilibrul emoțional al minorilor afectați. Potrivit comunicatului, copiii ar fi fost expuși, timp de peste două săptămâni, unui conflict „artificial”, transformat în mod deliberat într-un instrument de presiune politică și de destabilizare socială.

„Facem apel la responsabilitate, fermitate și aplicarea strictă a legii. Orice întârziere sau relativizare a gravității acestor fapte riscă să încurajeze escaladarea violenței și să adâncească ruptura socială”, transmite Mitropolia în comunicatul emis.

Reamintim, un grup de enoriași și preoți  au forțat în această seară cordonul poliției și au intrat în biserica din Dereneu, aflată sub jurisdicția Mitropoliei Basarabiei. Până la această oră, cel puțin șase persoane au fost reținute pentru ultragierea polițiștilor. Între acestea – primarul localității Dereneu și avocatul preotului, care reprezintă Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove. La fața locului au intervenit mascații, carabinierii și polițiștii. Șeful IGP a declarat pentru TVR Moldova că pe acest caz a fost pornit un dosar.

Mitropolia Moldovei nu a comentat, până la această oră, incidentul din această seară de la Dereneu. Episcopia de Ungheni și Nisporeni a făcut, însă, apel la creștini să se roage pentru Arhiepiscopul Petru, care ar fi rămas blocat în biserică.

În schimb, PSRM – unul dintre cele mai mari partide de opoziție – a condamnat acțiunile poliției de la Dereneu. Socialiștii califică reținerea preoților și a enoriașilor drept „un act de intimidare politică”. Aceștia fac apel, în declarația emisă, la „calm  și reținere din partea tuturor părților implicate”. Liderul formațiunii, deputatul și fostul președinte al țării, Igor Dodon, a propus, inclusiv, organizarea unui referendum la Dereneu.

Precizăm că, pe 9 februarie, când a comentat pentru prima dată scandalul din jurul bisericii de la Dereneu, ministrul Culturii, Cristian Jardan, a acuzat politicienii că ar exploata politic acest scandal, fără a da, însă, nume. Potrivit oficialului, aceste acțiuni doar agrava conflictul. Jardan a a mai precizat, în reacția sa, că Ministerul Culturii a dat biserica în folosință Mitropoliei Basarabiei, iar instituția pe care o conduce este interesată ca lăcașul să fie „cât mai bine păstrat”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: