VIDEO Cartea unui elev de 8 ani din SUA, la mare căutare după ce a pus-o pe ascuns pe un raft la bibliotecă
Full Article 2 minutes read

VIDEO Cartea unui elev de 8 ani din SUA, la mare căutare după ce a pus-o pe ascuns pe un raft la bibliotecă

Un elev de opt ani din statul american Idaho a devenit cunoscut în urma unei întâmplări neobișnuite. Băiatul a scris o poveste de Crăciun, pe care a ilustrat-o cu propriile desene. Carnetul de 81 de pagini l-a strecurat pe un raft al bibliotecii din localitatea Boise. În prezent, cel puțin 55 de oameni s-au înscris pentru a împrumuta manuscrisul, potrivit The Washington Post.

Cartea a fost întitulată The Adventures of Dillon Helbig’s Crismis – pe copertă, cuvântul „Christmas” (Crăciun) a fost scris greșit — Crismis. Peste două zile după ce a strecurat-o pe un raft, băiatul s-a întors să o caute, însă nu a mai găsit-o. Ulterior, el a revenit împreună cu părinții săi ca să afle ce s-a întâmplat.

Aceștia au descoperit că bibliotecarul a găsit manuscrisul și după ce l-a citit fiului său, a decis că este valoros și merită să fie inclus în colecția bibliotecii. În prezent, este disponibilă pe rafturile cu cărți pentru copii și adolescenți.

După ce o televiziune a filmat un reportaj despre această întâmplare, cel puțin 55 de persoane au cerut cartea cu împrumut. Din cauza cererii mari de care se bucură povestea, administrația bibliotecii a decis să creeze o versiune digitală.

În prezent, băiatul lucrează asupra continuării cărții.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: