gov.md

VIDEO „Decizii dificile, dar necesare”. Recean anunță o ședință generală, după ce a analizat raportul privind atacul de la Aeropot

Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, convoacă instituțiile statului în ședință vineri, 14 iulie, la ora 15:00. Decizia a fost luată după ce autoritățile au prezentat raportul întocmit urmare a atacului armat de la Aeroportul Chișinău din 30 iunie, soldat cu doi morți. Potrivit lui Recean, în cadrul ședinței urmează a fi luate „decizii necesare”, chiar dacă „dificile”.

„Am analizat atent rapoartele cu privire la acest incident. O să apreciez încă o dată faptul că sistemul de gestionare a riscurilor, de identificare a funcționat cum trebuie. Înseamnă că sistemul este dezvoltat. Aceste riscuri, în raport cu acest criminal, au fost identificate, chiar dacă în aeroporturi cu provocări de securitate mai înalte nu a fost identificat. Noi am făcut-o. (…) Totuși, avem două persoane decedate și acest lucru trebuie să ne îngrijoreze, pentru că este o pierdere mare, tragică atât pentru familii, cât și pentru colegi, dar și noi toți ca și țară. Evident, acțiunile care s-au întreprins imediat după incident au consolidat securitatea în Aeroport, dar vineri, la 3, vom avea o ședință cu toate instituțiile și acolo va trebui să luam niște decizii, chiar dacă dificile, absolut necesare”, a declarat premierul Dorin Recean.

De menționat că Guvernul Recean a alocat în ședința din 12 iulie câte un milion de lei familiilor lui Igor Ciofu și Serghei Muntean –  ofițerii decedați la datorie în atacul armat de la Aeroport din 30 iunie. Banii au fost alocați din Fondul de Rezervă al Guvernului.

***

Amintim că un cetățean al Tadjikistanului, cercetat penal pentru răpire în țara de baștină, a deschis focul pe Aeroportul Internațional Chișinău, în seara de 30 iunie, după ce i-a fost refuzată intrarea în Moldova. La scurt timp, agresorul, pe nume Rustam Așurov, a fost capturat de brigada de poliție cu destinație specială Fulger, acesta fiind grav rănit. În urma atacului, polițistul de frontieră Serghei Muntean și angajatul din securitatea aeroportuară, Igor Ciofu, au fost omorâți. Grav rănit în urma schimbului de focuri de la Aeroport, atacatorul acuzat de dublu omor, Rustam Așurov, s-a stins pe patul de spital pe 3 iulie.

Pe 1 iulie, Partidul Social Democrat European și Coaliția pentru Unitate și Bunăstare au cerut demisia șefului Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi și ministrului de Interne Ana Revenco, după atacul armat de la Aeroport care s-a soldat cu 2 morți. Formațiunile consideră că în sistemul de securitate există breșe.

La 3 zile de la tragicul incident, Procuratura Generală a anunțat inițierea unui proces penal în scopul verificării neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către persoanele implicate în asigurarea securității persoanelor aflate la Aeroportul Internațional Chișinău. În ceea ce privește dosarul penal de bază, acesta este gestionat de Procuratura municipiului Chișinău.

Pe 5 iulie, prim-ministrul Dorin Recean a solicitat autorităților responsabile să prezinte, până la sfârșitul acestei săptămâni, un raport detaliat privind măsurile luate, care să asigure un nivel de securitate înaltă la Aeroport. Anterior, prim-ministrul Dorin Recean a declarat că autoritățile vor decide dacă urmează să fie operate sau nu demisii din funcție, urmare a atacului armat din 30 iunie de la Aeroport, doar după ce autoritățile responsabile își vor prezenta raportul, iar Procuratura va finaliza investigația începută.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: