VIDEO din timpul căutărilor tinerei de 19 ani, găsită moartă după 8 zile de la dispariție. Poliția: „A fost o provocare enormă”

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a venit cu un mesaj către toți cei care au participat la căutările tinerei de 19 ani, însărcinată în luna a șasea, care a fost găsită moartă astăzi, 20 aprilie, la 8 zile de la dispariție. Poliția anunță că căutările fetei au fost „o provocare enormă” și a mulțumit angajaților MAI, dar și voluntarilor care s-au implicat. Oamenii legii au transmis condoleanțe rudelor și prietenilor Anei-Maria Guja și au dat asigurări că vor munci și în continuare pentru a elucida fiecare detaliu al acestui caz.

„A fost o provocare enormă pentru noi toți să găsim această fată, dispărută în circumstanțe dubioase la Orhei. Consecințele sunt triste, dar am făcut tot posibilul ca împreună să putem acționa așa ca legea să poată fi aplicată corect. A fost o săptămâna în care am examinat fiecare centimetru de pământ, am analizat mii de înregistrări video, am mers prin ploaie, am ridicat fiecare piatră, am verificat fiecare loc și am întors toate gunoiștile. Dar rezultate sunt atunci când sunt oameni, mulți oameni”, a scris IGP.

Potrivit sursei, peste 900 de oameni, angajați ai MAI și voluntari au răspuns apelului de a se alătura căutărilor și astăzi, 20 aprilie.

„Mulțumim tuturor. Pentru noi a contat fiecare persoană. Transmitem condoleanțe familiei și rudelor. Muncim în continuare pentru a elucida fiecare detaliu al acestui caz”, se mai arată în mesajul IGP.

***

Amintim că Ana-Maria Guja, o tânără de 19 ani dintr-o localitate din Orhei, a dispărut pe 12 aprilie. S-a întâmplat după ce fata a urcat într-un automobil pe strada 31 august din Orhei, la ora 21:00, și a plecat într-o direcție necunoscută. Acesta se întorcea dintr-o localitate vecină, unde făcea meditații cu un copil. Ea învăța la Colegiul Pedagogic din orașul Orhei și, totodată, oferea servicii de meditații unor copii. Fata este însărcinată în șase luni.

Oamenii legii au anunțat în seara zilei de 16 aprilie că șoferul în mașina căruia a urcat fata a fost reținut. Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, refuză să colaboreze cu ancheta.

Pe 19 aprilie, Inspectoratul General de Poliție (IGP) a anunțat că oamenii legii, împreună cu voluntari, vânători și localnici, continuă căutările tinerei. IGP a precizat că căutările au fost extinse în raionul Telenești, după apariția unor noi circumstanțe.

Tot pe 19 aprilie, principalul suspectat a fost plasat în arest pentru o perioada de 30 de zile. El este acuzat de răpire, însă nu își recunoaște vina. Detalii – AICI.

Între timp Poliția a îndemnat cetățenii să sesizeze de urgență oamenii legii, dacă au avut interacțiuni „dubioase” cu principalul suspect în cazul dispariției tinerii de 19 ani, în Orhei. Apelul vine după ce, în timpul perchezițiilor efectuate la domiciliul și mașina bărbatului de 45 de ani, au fost găsite mai multe lucruri pentru femei. Oamenii legii atrag atenția că, între timp, bărbatul și-a schimbat de nenumărate ori atât înfățișarea, cât și mașinile pe care le conducea. Vezi cum arată principalul suspect acum, cum a arătat în ultima perioadă, dar și ce mașini a condus – AICI.

Pe 20 aprilie, tânăra a fost găsită moartă, după peste o săptămână de căutări. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, corpul neînsuflețit a fost găsit într-o fâșie forestieră, la aproximativ 21 de km de la localitatea Chițcanii Vechi, raionul Telenești, cu deplasare pe drum de țară. „În timpul acțiunilor masive întreprinse de polițiști și societatea civilă, cu regret, acum oamenii legii au găsit cadavrul unei tinere cu semnalmente și vestimentație asemănătoare fetei de 19 ani dispărută la Orhei”, anunțăau oamenii legii. Detalii – AICI. .

Vezi ce spune mama și iubitul tinerii dispărute despre caz – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Maia Sandu

Victimele deportărilor regimului sovietic din Basarabia, comemorate la Chișinău. Mesajul Maiei Sandu

La Chișinău a avut loc pe 6 iulie un miting în memoria victimelor deportărilor regimului sovietic de pe teritoriul Basarabiei. La eveniment au participat mai mulți oficiali, inclusiv președinta Maia Sandu. Șefa statului a subliniat că supraviețuitorii „și-au păstrat” identitatea și valorile, în pofida acțiunilor represive ale regimului sovietic.

Miting-ul de comemorare a avut loc la Monumentul din Aleea Gării, ridicat ridicat în memoria victimelor deportărilor regimului comunist. Zeci de oameni au participat la eveniment: șefa statului, președintele Parlamentului, ministrul Culturii, funcționari publici și simpli cetățeni.

Miting-ul a debutat cu o slujbă de pomenire, oficiată de un sobor de preoți, apoi a urmat un moment artistic, monologuri și discursuri. Printre speakeri s-a numărat președinta țării, Maia Sandu.

În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, zeci de mii de oameni au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia. Oameni de nădejde, care își trăiau viața în muncă cinstită și credință, care își vorbeau limba și păstrau tradițiile cu mândrie. Oameni a căror verticalitate a fost considerată o amenințare de regimul sovietic. În condiții inumane – foamete, frig, muncă silnică – oamenii noștri au fost nevoiți să supraviețuiască departe de casă. Și totuși, chiar și în exil, și-au păstrat identitatea și valorile. (…) Cei deportați nu au cerut niciodată răzbunare. Dar au cerut adevăr. Și e datoria noastră să le oferim acest adevăr – prin recunoaștere, prin educație, prin păstrarea vie a amintirii lor”, a declarat șefa statului.

La finalul evenimentului, participanții au depus flori la monument.

Amintim că, în ajun, în Piața Marii Adunări Naționale a fost inaugurată expoziția de vagoane „Teroarea sovietică în RSS Moldovenească. Amploare, victime și făptași”, consacrată deportărilor regimului sovietic. Expoziția, care este organizată de Guvern, se află la a treia ediție consecutivă.

De asemenea, pe 6 iulie, la ora 20:30, va avea loc o acțiune de comemorare cu lumânări, alături de actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu”. Anterior, Guvernul a invitat cetățenii la momentul comemorativ. Totodată, pe 13, 20 și 25 iulie vor avea loc proiecții de filme și spectacole dedicate acestei tragedii.

***

Pe teritoriul Basarabiei, în timpul ocupației sovietice, au avut loc trei valuri de deportări staliniste. Primul a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, când peste 24 000 de persoane au fost deportate în Siberia. Al doilea val, denumit Operațiunea „Sud”, a avut loc în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, când peste 35 000 de cetățeni au fost trimiși în Siberia. Al treilea val de represiuni ale lui Stalin – Operațiunea „Nord” – a avut loc în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie 1951. Peste 2 600 de persoane au fost trimise în Siberia.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: