Colaj NM

VIDEO După artiștii ruși pro-război, Șor trece la politicieni? Sluțki a discutat cu Tauber și Guțul: „Bașcanul Găgăuziei va fi a doua oară la rând o femeie”

Președintele Comitetului pentru Relații Externe al Dumei de Stat a Rusiei Leonid Sluțki a declarat că este sigur de alegerea poporului Găgăuziei la alegerile din 30 aprilie. Totodată, oficialul rus a numit-o pe Evghenia Guțul „viitorul bașcan” și a spus că „cu plăcere” va susține programul ei de activitate. 

Partidul „ȘOR” a publicat o înregistrare video, pe 14 aprilie, cu discuția dintre președintele Comitetului pentru Relații Externe al Dumei de Stat a Federației Ruse Leonid Sluțki cu Evghenia Guțul, candidatul partidului la funcția de bașcan al Găgăuziei, și deputata Marina Tauber.

„Sunt bucuros să-l văd pe viitorul bașcan și pe vicepreședintele celui mai bun partid din Moldova. Deci, bașcanul Găgăuziei va fi al doilea la rând o femeie. Irina Feodorovna Vlah își dă atribuțiile, dar Eugenia Alexandrovna va trebui încă să lupte pentru funcția de bașcan. Cu toate acestea, sunt sigur că poporul Găgăuziei va face alegerea corectă”, a spus Sluțki.

Ulterior, el i-a cerut Evheniei Guțul să comunice despre programul ei electoral „ca viitor conducător al Găgăuziei”. „Cu plăcere acest program îl vom susține, în cazul în care ea într-adevăr se va conduce din necesitățile populației”, a adăugat oficialul rus.

La rândul ei, Guțul a spus că locuitorii Găgăuziei vor „să fie în continuare într-un parteneriat strategic cu Federația Rusă”.

„Pentru ei este un subiect foarte important. De aceea, pentru Găgăuzia noastră și pentru poporul găgăuz, noi dorim ca Rusia să susțină și în continuare”, a menționat Guțul.

Tauber a menționat că declarația că „pentru Găgăuzia este o prioritate relația cu Rusia” poate încă o dată o evidențieze.

„Pentru poporul nostru, în genere din toată țara, aceasta este foarte important. (…) Mulțumim Federației Ruse pentru tot ceea ce a făcut pentru țara noastră, pentru ajutor, susținere, care din păcate conducerea țării, președintele, nu ține minte, a uitat. Noi ținem minte foarte bine”, a precizat Tauber.

Menționăm că recent Leonid Sluțki a avut o discuție și cu deputații Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi, care au părăsit Partidul Socialiștilor. Conversația a fost la scurt timp după ce parlamentarii au anunțat că lansează o nouă formațiune de stânga, care va care va pleda pentru relații strânse cu Rusia.

***

Alegerea bașcanului Găgăuziei va avea loc pe 30 aprilie. Actuala bașcană Irina Vlah a ocupat această funcție două mandate la rând și, în consecință, nu va putea candida. Opt pretendenți vor concura pentru funcția de bașcan al Găgăuziei: Serghei Cimpoeș, Nicolai Dudoglo, Grigorii Uzun, Victor Petrov, Mihail Formuzal, Dmitri Croitor, Serghei Cernev și Evghenia Guțul. 

Amintim că recent artistul rus Filip Kirkorov a publicat o înregistrare video în care îndemna locuitorii Găgăuziei să voteze candidatul Partidului „ȘOR” Evghenia Guțul. A doua zi, cu un mesaj asemănător a ieșit și cântărețul Nicolai Baskov, care a promis că va ține un concert la Comrat. Ulterior, și cântăreața rusă și soția deputatului fugar Ilan Șor, Jasmin, a venit cu același îndemn. Pe 13 aprilie, și interpretul rus Stas Mihailov a publicat o înregistrare video în care a îndemnat locuitorii Găgăuziei să voteze candidatul Partidului „ȘOR”.

***

În februarie 2023, președinta Maia Sandu declara că în Republica Moldova s-ar pregăti destabilizări, menite să schimbe puterea de la Chișinău. Sandu menționa că „în realizarea planului, autorii mizează pe mai multe forțe interne în special pe grupări criminale cum ar fi formațiunea ȘOR și toate derivatele ei, pe unii veterani, foști angajați ai forțelor de ordine și pe mai multe persoane cunoscute în legăturile lor cu Plahotniuc”.

Recent, președinta Maia Sandu a declarat că majoritatea banilor găsiți în cadrul perchezițiilor la Partidul „ȘOR” vin din afara Republicii Moldova. Șefa statului a spus că autoritățile nu au încă un răspuns la întrebarea cum intră acești bani în țara noastră. Potrivit Maiei Sandu, în acest sens, trebuie îmbunătățit cadrul legal. Totodată, a adăugat președinta, instituțiile statului „trebuie totuși să reușească să descopere mai multe”.

Ultima dată, pe 9 martie au avut loc percheziții în dosarul privind finanțarea ilegală a Partidului Politic „ȘOR”. Au fost ridicați peste 4,5 milioane lei.

În cadrul perchezițiilor din 20 octombrie 2022, au fost ridicați peste 4,2 milioane MDL și 4 000 dolari SUA. Iar pe 2 noiembrie 2022 au fost depistate și ridicate peste 320 000 MDL.

Procurorii susțineau că pe parcursul ultimilor luni, cu ajutorul mijloacelor tehnice speciale, s-a reușit documentarea a mai multor episoade în care membrii grupului criminal organizat au transmis peste 3,3 milioane MDL, 61 000 euro și 55 000 dolari SUA către membri și activiști ai Partidului Șor.

„Banii respectivi au fost destinați pentru achitarea persoanelor care au participat la proteste, achitarea transportului și a salariilor în plic membrilor de partid. Probele acumulate confirmă faptul că banii provin din surse interzise de lege”, comunicau procurorii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Problema nu este exclusiv una municipală” vs „O scuză penibilă”: Replici între MAN și PAS privind parcările

Problema parcărilor publice din Chișinău a generat un nou schimb de acuzații în Consiliul Municipal. Fracțiunea PAS îl acuză pe primarul general Ion Ceban de blocaj politic și lipsă de acțiuni concrete, în timp ce MAN susține că soluțiile există deja la nivel municipal, dar sunt imposibil de aplicat din cauza lacunelor legislative și a blocajelor din partea guvernării.


PAS: Șase ani fără un sistem funcțional de parcări

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău a cerut public primarului general Ion Ceban să deblocheze „de urgență” procesul de organizare și gestionare a parcărilor publice din capitală. Consilierii PAS susțin că municipiul se confruntă de ani de zile cu un „haos al parcărilor”, care afectează direct siguranța rutieră și mobilitatea urbană.

„Mașinile sunt lăsate pe trotuare, în intersecții, în fața școlilor și spitalelor. Părinții cu copii în cărucior și persoanele cu dizabilități nu au pe unde circula, pentru că Ion Ceban n-a făcut absolut nimic pentru soluționarea acestei probleme timp de șase ani nu a implementat niciun sistem modern și funcțional de gestionare a parcărilor. Astăzi, în loc să implementeze un sistem modern, primarul dă vina pe lipsa unei legi naționale. Este o scuză penibilă, Primăria are deja toate atribuțiile legale să facă ordine”, potrivit unui comunicat al fracțiunii.

În acest context, fracțiunea PAS solicită prezentarea urgentă în fața Consiliului Municipal Chișinău a două documente: Regulamentul privind organizarea și funcționarea parcărilor publice și Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2022–2030 (PMUD). PAS cere ca aceste documente să fie incluse pe ordinea de zi, dezbătute și supuse votului consilierilor municipali.

Totodată, PAS insistă asupra lansării unui sistem de parcări cu plată, în baza studiului elaborat de Direcția Generală Mobilitate Urbană. Potrivit estimărilor prezentate de fracțiune, implementarea unui astfel de sistem ar putea aduce aproximativ 500 de milioane de lei anual la bugetul municipal, venituri care ar urma să fie reflectate în bugetul anului 2026.

„Fiecare zi de întârziere înseamnă trotuare blocate, trafic sufocat și cetățeni care au de suferit”, avertizează consilierii PAS, cerând includerea subiectului pe agenda următoarei ședințe ordinare a CMC.


MAN: blocajele legale trebuie depășite, nu politizarea problemei

Fracțiunea Mișcarea Alternativa Națională (MAN) afirmă că problema parcărilor nu este exclusiv municipală, ci de interes național, iar soluționarea durabilă depinde de un cadru legislativ funcțional. Potrivit MAN, proiectul Legii privind organizarea și funcționarea parcărilor este blocat în Parlament, ceea ce împiedică aplicarea eficientă a politicilor locale.

MAN atrage atenția asupra limitărilor legislative actuale: Codul fiscal nu permite taxe diferențiate pentru parcări în funcție de zonă, legislația contravențională nu prevede sancțiuni pentru încălcări, iar autoritățile locale nu pot aplica măsuri precum blocarea sau evacuarea vehiculelor. De asemenea, lipsesc atribuțiile clare pentru constatarea și aplicarea sancțiunilor contravenționale de către agenții locali.

„În acest context, fracțiunea MAN face apel la unificarea eforturilor la nivel local și național și solicită fracțiunii PAS: să sprijine adoptarea de urgență a Legii cu privire la organizarea și funcționarea parcărilor în Parlament; să susțină aprobarea concomitentă a documentelor strategice la nivelul Consiliului Municipal Chișinău; să renunțe la politizarea unui subiect care ține de siguranța pietonilor, mobilitatea urbană și calitatea vieții în capitală”, potrivit unui comunicat al fracțiunii.

Fracțiunea MAN reamintește că toate proiectele vor fi prezentate spre examinare și aprobare în Consiliu imediat ce va fi asigurat cvorumul și participarea responsabilă a consilierilor. De asemenea, MAN îndeamnă PAS să participe activ la ședințele CMC și la procesul decizional, nu doar să formuleze critici în spațiul public


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: