După ce au anunțat că își lansează partid, ex-socialiștii Lozovan și Nesterovschi au avut o discuție cu președintele Comitetului Dumei de Stat: „Suntem pe drumul cel bun”
Full Article 3 minutes read

După ce au anunțat că își lansează partid, ex-socialiștii Lozovan și Nesterovschi au avut o discuție cu președintele Comitetului Dumei de Stat: „Suntem pe drumul cel bun”

Deputații Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi, care au părăsit recent Partidul Socialiștilor (PSRM), au avut o întâlnire, în format online, cu președintele Comitetului Dumei de Stat de la Moscova, Leonid Sluțki. Conversația vine la scurt timp după ce parlamentarii au anunțat că lansează o nouă formațiune de stânga, care va care va pleda pentru relații strânse cu Rusia.

Anunțul despre discuția cu oficialul rus a fost făcut de deputata Irina Lozovan pe pagina sa de Facebook.

„Am discutat despre situația de criză din Moldova, în care PASandu a târât țara noastră. De asemenea, au împărtășit cu reprezentantul rus ideea creării unui partid politic de stânga pentru a stabili relații atât cu Rusia, cât și cu țările CSI”, a scris aceasta.

Parlamentara a dat de înțeles că Leonid Sluțki a susținut ideea creării unui nou partid, cu viziuni pro-ruse.

„Cu câteva ore mai devreme, împreună cu colegul meu, deputatul Nesterovschi, am organizat o conferință de presă, în cadrul căreia am explicat decizia noastră de a deveni deputați independenți și am anunțat crearea unei formațiuni politice de stânga cu o cale clară de dezvoltare a relațiilor cu toate țările vecine și prietene, în primul rând cu partenerul nostru de multe secole – Federația Rusă. Sunt foarte bucuroasă că am primit sprijin internațional atât de repede după conferința de presă! Această atitudine prietenoasă și aprobatoare din partea reprezentanților internaționali este cea care demonstrează că suntem pe drumul cel bun!”, a adăugat Lozovan.

După ce au anunțat că își lansează partid, ex-socialiștii Lozovan și Nesterovschi au avut o discuție cu președintele Comitetului Dumei de Stat: „Suntem pe drumul cel bun”

Facebook/Irina Lozovan

După ce au anunțat că își lansează partid, ex-socialiștii Lozovan și Nesterovschi au avut o discuție cu președintele Comitetului Dumei de Stat: „Suntem pe drumul cel bun”

Facebook/Irina Lozova

Amintim că, pe 31 martie, parlamentarul Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, care au anunțat recent că părăsesc Partidul Socialiștilor, au declarat că vor lansa un partid care va uni „forțele de stânga”. Cei doi deputați au invitat doritorii să se alăture partidului.

***

Amintim că parlamentarul Alexandr Nesterovschi a anunțat recent că părăsește Partidul Socialiștilor. Acesta a precizat că va rămâne deputat independent. Totodată, Nesterovschi a declarat că se alătură „Mișcării pentru popor” pentru a obliga Guvernul să achite facturile la energia electrică, încălzire și gaze pentru lunile de iarnă tuturor cetățenilor.

Ulterior, deputata Irina Lozovan și-a anunțat ieșirea din fracțiunea Blocul Comuniștilor și Socialiștilor și plecarea din PSRM. Ea a precizat că va rămâne deputat independent, dar se va alătura „Mișcării pentru Popor”.

Pe 30 martie, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a cerut celor doi deputați să-și depună mandatele. Socialiștii au venit cu mai multe pancarte la ședința Parlamentului. Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate i-au îndemnat pe socialiști să meargă la procuratură și să nu se limiteze la pancarte în plenul Parlamentului. „Oamenii au luat bani grei ca să facă acest pas”, a spus cei de la PAS.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: