Colaj NM

VIDEO Fostul sportiv Ion Șoltoianu, reținut pentru șantaj. Aș fi pretins 5 mln lei de la un fost deținut

Fostul sportiv Ion Șoltoianu a fost reținut. Acesta este bănuit că în timp ce era în penitenciar, începând din 2019, a pretins ilegal de la un alt deținut peste 5 milioane de lei. 

Victima este un bărbat de 45 de ani din Chișinău, care în perioada de debut a șantajului își ispășea pedeapsa pentru escrocherie, iar învinuitul – pentru omor.

„Șantajul, însă, a continuat și după eliberarea acestora din penitenciar, timp în care învinuitul îl amenința pe bărbat și familia sa cu violență fizică și cu moartea, de către membrii unor organizații criminale și de către conducătorii acestora din țară și de peste hotare”, comunică polițiștii.

Urmare a denunțului depus de către victimă, oamenii legii au descins cu percheziții la Ion Șoltoianu, în vârsta de 55 de ani, după care l-au reținut.

Procurorii din cadrul Procuraturii Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) urmează să-i prezinte învinuirea, în vederea solicitării plasării lui în arest preventiv pentru 30 de zile.

Poliția menționează că învinuitul are și statut de inculpat în dosarul agresiunii fizice a unui bărbat din sectorul Botanica din Chișinău, care-și plimba câinele, în martie 2022. Sentința pe acel dosar a fost contestată de procurorul PCCOCS, iar Curtea de Apel Chișinău urmează să se pronunțe.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Igor Dodon

Dodon, Vlah și Tarlev, din nou în Rusia: s-au întâlnit cu un vicepremier rus. Liderul PSRM vrea reluarea livrărilor de gaze

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a anunțat pe 10 iulie că a avut o întrevedere cu vicepremierul Guvernului Federației Ruse, Alexandr Novak, la Moscova. Liderul PSRM a menționat că a discutat cu oficialul rus despre reluarea livrărilor de gaze naturale rusești către țara noastră, după alegerile parlamentare din 28 septembrie și ulterioara „schimbare a puterii”. Potrivit imaginilor publicate de socialist, la discuții au mai participat președinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, și liderul Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev.

Am discutat în mod principial despre posibilitatea reluării livrărilor directe de gaze naturale către Republica Moldova după schimbarea puterii ca urmare a viitoarelor alegeri parlamentare. Am subliniat că restabilirea livrărilor directe și pe termen lung de gaze rusești către Moldova va permite reducerea de câteva ori a tarifelor pentru consumatorii moldoveni. Această decizie, în condițiile unei voințe politice și a unei abordări raționale din partea viitoarei conduceri a țării, este pe deplin realizabilă și absolut necesară pentru milioane de cetățeni de-ai noștri”, a menționat Dodon pe rețelele de socializare.

Potrivit socialistului, atât el, cât și Novac și-au confirmat disponibilitatea de a relua dialogul energetic dintre Republica Moldova și Federația Rusă, după formarea unui nou guvern la Chișinău.

Reluarea livrărilor directe de gaze rusești reprezintă cheia reducerii tarifelor, stabilizării economiei și asigurării securității energetice a Republicii Moldova”, a spus el.

Amintim că, la sfârșitul lunii iunie, Igor Dodon, Irina Vlah și Vasile Tarlev, alături de comunista Diana Caraman și socialista Zinaida Greceanîi, s-au aflat la un forum economic internațional în Sankt-Petersburg, Rusia. În marja evenimentului, politicienii s-au întâlnit cu ministrul adjunct al Energiei, Pavel Sorokin. Potrivit lui Dodon, în cadrul întrevederii s-a discutat despre „cooperarea bilaterală în domeniul energetic” și „revenirea la achizițiile directe de energie”.

Gazul este unul din principalele subiecte cu care opoziția pro-rusă a atacat formațiunea de guvernământ pro-europeană PAS, mai ales după începerea crizei energetice provocate de invazia rusă la scară largă asupra Ucrainei. Asta deși, în 2022, concernul rus Gazprom a majorat semnificativ prețurile pentru gazul destinat Republicii Moldova, iar ulterior a restrâns cantitățile livrate. Astfel, autoritățile țării au început să diversifice sursele de aprovizionare cu gaz, apelând la piețele europene.

Actualmente, Partidul „Inima Moldovei” și Partidul „Viitorul Moldovei” sunt formațiuni extraparlamentare, iar PSRM se află în opoziție și nu sunt factori de decizie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: