WHO Moldova

VIDEO „Mai mult de jumătate din pacienții din reanimare aveau vârsta de 30-40 de ani”. Un bărbat infectat cu COVID-19 a povestit prin ce a trecut

Un bărbat de 37 de ani care s-a infectat cu COVID-19 și a fost spitalizat la terapie intensivă, în cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, a povestit prin ce a trecut. Identitatea acestuia nu a fost dezvăluită.

„Mă simțeam rău, probabil din cauza insuficienței de oxigen. Am început să tremur, să îmi fie frică. Cel mai strașnic a fost prima noapte petrecută în reanimare. Dar medicii mi-au explicat: ori te intubăm ori te conectăm la mască cu respirație artificială. Alături era deja un pacient intubat, dar, mai bine să nu vezi așa ceva, nu mai zic că să simți”, a povestit bărbatul.

Pacientul povestește că majoritatea pacienților din reanimare aveau până la 40 de ani.

„În reanimare, din 13 pacienți, 8 aveau 30-40 de ani, asta nu e 60-70 de ani, cum spuneau anterior. Să-ți privești moartea în ochi la 37 de ani, având doi copii, e strașnic. În orice moment, omul poate să-și piardă viața, indiferent de vârsta pe care o are, de bunăstarea sa”, a precizat pacientul.

Bărbatul spune că medicii și asistentele medicale lucrează în condiții grele.

„Să le dea Dumnezeu sănătate și rezistență. Se vede că sunt foarte obosiți. Zilnic, când vezi ochii obosiți și triști ai angajaților medicali, îți e frică că nu va mai avea cine să lucreze”, a conchis bărbatul.

https://www.facebook.com/imps.scr/videos/255565192341566/?v=255565192341566

Până la ziua de azi, 11 iunie, în Republica Moldova au fost înregistrate 10 321 cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care 1 060 în Transnistria.

În total, 6 072 persoane au fost tratate, iar 371 au decedat din cauza COVID-19

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Captură video/Ion Ceban/Facebook

Ceban neagă „legăturile cu Rusia”, invocate de ministra de Externe a României: „Nu există și ei cunosc asta”

Primarul Chișinăului și liderul MAN, Ion Ceban, condamnă acuzațiile lansate de ministra de Externe a României, Oana Țoiu, privind presupusele sale „legături complicate cu reprezentanți ai Rusiei”, invocate ca motiv pentru interdicția de intrare în România. Ceban respinge public acuzațiile, pe care le califică drept nefondate.

„Acest tip de legături complicate nu există și ei cunosc acest lucru. Iar ca dovadă a faptului, există oameni, politicieni, atât în România, cât și în Republica Moldova, cât și în statele UE, care nu neapărat au „legături complicate”, dacă este să vorbim în terminologia dumneei, dar au chiar aceste legături deschise și nu li se întâmplă nimic. Aceasta este prima teză în bază căreia afirm că este o comandă politică”, a declarat Ion Ceban într-un mesaj video publicat pe rețele.

Primarul acuză la rândul său autoritățile de la București că pasează responsabilitatea între instituții și că, până în prezent, nu i-a fost prezentată nicio probă concretă: „Vreau dovadă că ar exista ceva, pentru că acel ceva nu există”.

Ceban califică totodată decizia autorităților române, luată în ajun de alegerile parlamentare, drept o tentativă de influențare a opiniei publice: „Orice tip de acest fel de ingerință poate fi calificat ca implicare directă în influențarea publică a diferitor opinii a oamenilor care vor merge să-și expună votul”.

Amintim că Ion Ceban are interdicție de intrare pe teritoriul României începând cu 9 iulie, pentru o perioadă de cinci ani. Măsura este valabilă și în întregul spațiu Schengen. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții. Ceban califică decizia drept una politică.

Ministra de Externe de la București, Oana Țoiu, a declarat, pe 17 iulie, că decizia de a-i interzice primarului Chișinăului accesul în România a fost luată în contextul în care, de ceva timp, autoritățile române documentează „legături complicate” ale acestuia cu reprezentanți ai Federației Ruse. Oficiala a reiterat, totodată, că decizia prin care Ceban și încă doi cetățeni moldoveni au primit interdicție de intrare pe teritoriul României a fost luată strict „din rațiuni care țin de siguranța națională”. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: