Fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon a comentat decizia procurorului general Dumitru Robu de a începe urmărirea penală în baza filmărilor apărute în spațiul public în vara anului 2019. Într-o emisiune de la postul de televiziune NTV-Moldova, el a spus că nu intenționează să părăsească țara și a recunoscut că ar putea fi „arestat pentru nelegiuire”.
„Pot să facă orice nelegiuire – să efectueze percheziții, să (mă) aresteze pentru o perioadă”, consideră Igor Dodon.
În acest sens, el a remarcat că nu intenționează să părăsească țara sau să se ascundă și a adăugat că a încercat „să nu intre într-o confruntare cu actuala guvernare”.
„Voi îndura totul, dar după asta, țineți-vă. Am decis să mă retrag puțin, dar ei cu acțiunile lor mă vor aduce înapoi. Bine, o să mergem și o să ne clarificăm”, a spus Dodon.
Pe 18 mai, procurorul general interimar a dispus pornirea urmăririi penale pe marginea înregistrărilor apărute în spațiul public în vara anului 2019, imagini în care fostul președinte Igor Dodon discută cu Vladimir Plahotniuc despre o sacoșă cu un conținut necunoscut. Informația a fost confirmată pentru NM de purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Mariana Cherpec.
Se întâmplă după ce Curtea de Apel Chișinău (CA) a casat integral Hotărârea Judecătoriei Chișinău (sector Ciocana) privind menținerea Ordonanței de neîncepere a urmăririi penale împotriva lui Igor Dodon, precum și anularea aceleiași Ordonanțe, semnată de fostul procuror-adjunct al Procuraturii Anticorupție, Vasile Levițki.