gorod.lv

Vom plăti cu circa 60% mai mult pentru căldură. Locuitorii din Chișinău și Bălți vor primi compensații

Guvernul va compensa creșterea prețurilor la agentul termic, în facturi, pentru consumatorii casnici din Chișinău și Bălți, care sunt conectați la încălzirea centralizată. Potrivit ministrului Muncii și Protecției Sociale Marcel Spatari, de acest suport vor beneficia circa 222 de mii de familii. Compensația maximă pentru un consumator casnic va fi de în jur de 450 lei. Oficialul a precizat că prețurile la agentul termic vor crește mai puțin pronunțat decât prețul la gazele naturale, prognoza fiind de 60%. 

Ministrul Muncii și Protecției Sociale Marcel Spatari a explicat că măsura compensatorie va fi implementată în zonele cu încălzire centralizată: Chișinău (Termoelectrica) și Bălți (CET-Nord). În total, vor beneficia de compensații pentru facturile la încălzire 222 mii de consumatori casnici:

  • 191 mii de consumatori casnici în Chișinău și în suburbii
  •  31 mii de consumatori casnici în Bălți

„Este o măsură care se adresează populației generale, cu un nivel de plafonare a compensațiilor acordate unui consumator casnic.  Aceste reduceri se vor aplica direct în facturi, fără ca oamenii să facă vreun demers”, a precizat Marcel Spatari.

Guvernul va compensa lunar 2/3 (67%) din creșterea tarifului la agentul termic pentru prima gigacalorie consumată. Compensația maximă pentru un consumator casnic va fi de în jur de 450 lei. Ministrul Muncii a precizat că prețurile la agentul termic vor crește mai puțin pronunțat decât prețul la gazele naturale, prognoza fiind de 60%.

Consumul mediu lunar pentru un consumator casnic pe perioada de iarnă este de 0.66 Gcal, la Bălți și de 0,81 Gcal la Chișinău.

„Doar 30% din consumatorii casnici vor fi afectați de plafonul de 1 Gcal (65 mii de familii), pentru că 70% din consumatori consumă în medie mai puțin de 1 Gcal pe lună în perioada de iarnă.  205 mii de consumatori casnici (92%) consumă mai puțin de 1,4 Gcal pe lună în perioada de iarnă”, a mai menționat ministrul.

Toate măsurile vor fi implementate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

***

Pe 10 noiembrie, Executivul a anunțat un pachet de compensare financiară pentru 5 luni în mărime totală de 1,6 miliarde de lei. Premierul Natalia Gavrilița a dat asigurări că absolut toți consumatorii casnici vor beneficia de compensații pentru plata gazelor și a încălzirii. Compensația va fi graduală, în funcție de consum.

În ajun, ANRE a aprobat tariful temporar la gazele naturale. Astfel, tariful pentru consumatorii casnici a crescut de la 4,2 lei până la 10,26 lei pentru un metru cub de gaze naturale. Luând în calcul TVA de 8%, tariful final ar trebui să constituie în luna noiembrie aproximativ 11,08 lei pentru un metru cub de gaze naturale.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Азертадж

Pe fondul conflictului diplomatic cu Baku, în Rusia au început să fie percheziționați și reținuți azeri influenți

În orașele din Rusia au început raiduri împotriva reprezentanților diasporei azere, scrie The Moscow Times. Acestea au loc pe fundalul deteriorării relațiilor dintre Moscova și Baku, după reținerea a aproximativ 50 de persoane originare din Azerbaidjan la Ekaterinburg. La Voronej, forțele de ordine au descins cu percheziții la Jusif Khalilov — originar din Azerbaidjan și coproprietar al celei mai mari piețe din oraș, Piața Alexeevski. Acesta nu a fost reținut deocamdată.

Potrivit sursei, la Ekaterinburg a fost reținut șeful organizației „Azerbaidjan-Ural”, Șahin Șihlinski. Potrivit fiului său, Șihlinski a fost dus la audieri în calitate de martor într-un dosar în cadrul căruia, anterior, au avut loc rețineri de amploare în capitala regiunii Ural, Ekaterinburg. El a mai spus că, în timpul reținerii, forțele de ordine au îndreptat armele spre mașina lor, după care au spart geamurile autoturismului.

Reținerile în masă ale azerilor din Ekaterinburg au avut loc la sfârșitul lunii iunie. Acestea au fost legate de dosare penale deschise în urmă cu mulți ani. Printre cei reținuți s-au aflat frații Gusein și Ziyaddin Safarov, care ulterior au decedat. Procuratura Generală a Azerbaidjanului a deschis un dosar penal pentru „omor premeditat” în cazul fraților Safarov și i-a acuzat deschis pe oamenii legii ruși de cele întâmplate.

Potrivit concluziei experților medico-legali din Azerbaidjan, la Gusein Safarov, în vârstă de 60 de ani, au fost constatate fractura nasului, leziuni la nivelul cutiei toracice, echimoze în zona inghinală, rupturi ale pleurei și plămânilor, traumatisme la ficat și peritoneu. La Ziyaddin Safarov, în vârstă de 55 de ani, au fost depistate multiple hematoame și excoriații pe tot corpul, inclusiv în zona rinichilor și a organelor genitale. De asemenea, îi lipsea una dintre coaste, iar celelalte erau parțial fracturate.

Ministerul de Externe al Azerbaidjanului a calificat acțiunile forțelor de ordine ruse drept „violență inacceptabilă”. Baku a anulat toate evenimentele culturale comune cu Moscova, inclusiv vizita viceprim-ministrului Alexei Overciuk. Pe 30 iunie, la biroul „Sputnik Azerbaidjan” din capitala azeră au avut loc percheziții. Șapte persoane au fost reținute, printre care directorul executiv al agenției Igor Kartavîh și redactorul-șef Evgheni Belousov. Autoritățile azere susțin că ambii sunt angajați ai FSB, care acționează sub acoperire. În urma perchezițiilor au fost deschise și dosare penale pentru fraudă, activitate antreprenorială ilegală și spălare de bani proveniți din infracțiuni.

La 1 iulie, Ministerul Afacerilor Interne al Azerbaidjanului a anunțat reținerea încă unui grup de cetățeni ruși. Potrivit instituției, aceștia făceau parte din două grupări infracționale organizate care se ocupau cu contrabandă de droguri din Iran și infracțiuni cibernetice. Sursa menționează că, în videoclipul publicat, pe fețele unor bărbați se observă vânătăi și echimoze.

Tot pe 1 iulie, președintele Parlamentului Armeniei a făcut un apel să se „discute serios problema” interzicerii difuzării canalelor rusești pe

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: