Facebook/Maia Sandu

Zece ani fără vize spre țările UE: cetățenii au economisit peste 270 mln EUR. Maia Sandu: „Moldovenii sunt europeni”

Republica Moldova marchează 10 ani de când a fost liberalizat regimul de vize cu Uniunea Europeană. Pe parcursul acestor ani au călătorit fără viză, folosind pașaportul biometric, peste 2,5 milioane de moldoveni. Institutul pentru Politici și Reforme Europene a calculat că moldovenii au economisit peste 270 de milioane de euro. Președinta Maia Sandu a declarat că „este esențial să devenim stat membru al Uniunii Europene nu doar ca libera circulație să rămână garantată, ci și pacea”. 

Președinta Maia Sandu a declarat că „de 10 ani călătorim liber, fără vize, în Uniunea Europeană” și că „moldovenii sunt europeni și merită să trăiască liber, să călătorească unde vor, să muncească unde vor, așa ca toți cetățenii europeni”. „Este esențial să devenim stat membru al UE nu doar ca libera circulație să rămână garantată, ci și pacea, bunăstarea și democrația”, a scris șefa statului pe rețelele de socializare.

Președintele Parlamentului Igor Grosu a spus că își amintește „de acel prim zbor cu avionul „fără vize”, spre Atena – un moment istoric”. „Acum este important să prețuim această libertate și să vorbim în continuare despre beneficiile de a face parte din marea familie europeană”, a scris Grosu pe rețelele de socializare.

Reprezentanții Guvernului au raportat că peste 2,5 milioane de moldoveni au beneficiat de regimul fără vize și au efectuat peste 30 de milioane de traversări.

Institutul pentru Politici și Reforme Europene a calculat că moldovenii au economisit peste 270 de milioane de euro, pe care ar fi trebuit să îi achite pentru procedurile de obținere a vizelor.

La data de 28 aprilie 2014 a fost liberalizat regimul de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova prin modificarea Regulamentului UE nr. 539/2001, astfel fiind abolită obligaţia de a deține viză de scurtă durată pentru cetăţenii moldoveni, posesori ai paşapoartelor biometrice, care călătoresc în Spaţiul Schengen. Decizia cu privire la eliminarea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova a fost publicată în Jurnalul Oficial al UE la 8 aprilie 2014 şi a intrat în vigoare la 28 aprilie 2014.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Eric Vryn/Getty Images

Inundații în Texas: cel puțin 24 de persoane au murit; peste 20 de copii sunt dați dispăruți

În partea centrală a statului Texas, SUA, pe 4 iulie, a avut loc o inundație majoră cauzată de o ploaie torențială. Potrivit BBC, cel puțin 24 de persoane au murit, iar alte 25 sunt date dispărute. Conform informațiilor din presă, au dispărut aproximativ 23 de persoane dintr-o tabără creștină de vară pentru fete, Camp Mystic, situată în această zonă. Salvatorii au reușit să evacueze 237 de persoane.

„Râul Guadalupe din Hunt continuă să crească rapid și a atins a doua cea mai mare cotă din întreaga istorie a măsurătorilor, depășind nivelul inundațiilor din 1987”, au anunțat despre inundații reprezentanții Serviciului Național de Meteorologie al SUA.

Guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, a numit evenimentul o catastrofă și a semnat o declarație de urgență, oferind salvatorilor acces la toate resursele necesare. Guvernatorul a promis, de asemenea, că căutările persoanelor dispărute vor continua neîntrerupt. Pentru salvarea și evacuarea locuitorilor, în stat au fost implicate elicoptere și vehicule militare tactice. În total, serviciile de urgență au salvat 237 de persoane.

Președintele SUA, Donald Trump, a numit inundațiile „șocante și îngrozitoare”. În tot statul, evenimentele festive dedicate Zilei Independenței de 4 iulie au fost anulate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: