Compania aeriană FlyOne a inițiat o procedură de arbitraj comercial internațional împotriva Republicii Moldova. NewsMaker explică de la ce a pornit disputa dintre companie și autoritățile de la Chișinău.
Despre inițierea procedurii de arbitraj internațional împotriva Republicii Moldova a declarat pentru NM președintele Consiliului de administrație al FlyOne, Vladimir Cebotari. Acesta nu a oferit detalii despre procedură și nici nu a precizat în cadrul cărui arbitraj ar putea fi examinat cazul. Potrivit lui, valoarea prejudiciului nu a fost încă stabilită definitiv.
„Noi nu am avut niciodată intenția de a obține despăgubiri. Dezvoltăm un proiect internațional. Avem o companie foarte mare după standardele regiunii, care este evaluată serios de experți independenți (…) Vrem ca legea să fie respectată de toți. Și ca față de noi să existe aceeași atitudine nediscriminatorie ca și față de alți agenți economici”, a declarat Cebotari.
Despre problemele dintre FlyOne și autoritățile moldovenești s-a aflat la sfârșitul lunii iunie. Atunci, Consiliul pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului (CEIISS) nu a aprobat investițiile FlyOne într-un domeniu de importanță pentru securitatea statului și a obligat compania să își modifice, în termen de 90 de zile, structura de control. Mai exact, compania urma să redistribuie cotele de proprietate, drepturile de vot sau atribuțiile conducerii, astfel încât să fie schimbate persoanele care iau deciziile principale. În practică, acest lucru presupune vânzarea sau transmiterea unei părți din acțiuni către alte persoane și schimbarea conducerii.
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a comunicat atunci că CEIISS a examinat, timp de 11 luni, activitatea companiei într-un sector legat de utilizarea infrastructurii critice a statului.
„În timpul verificării, CEIISS a solicitat în repetate rânduri de la FlyOne informații și documente privind structura investițiilor, beneficiarii efectivi și operațiunile financiare dintre FlyOne Moldova și compania afiliată FlyOne Armenia. În urma verificării, CEIISS a ajuns la concluzia că societatea nu a furnizat toate informațiile solicitate”, a comunicat Ministerul Infrastructurii.
Potrivit informațiilor ministerului, CEIISS a examinat, de asemenea, date privind posibilele legături ale reprezentanților companiei cu persoane aflate sub sancțiuni internaționale. „Aceste circumstanțe au devenit unul dintre factorii luați în considerare la adoptarea deciziei”, a comunicat instituția.
În discuția cu NM, Vladimir Cebotari a menționat că, potrivit Legii „privind mecanismul de examinare a investițiilor de importanță pentru securitatea statului”, compania nu are investiții care să cadă sub incidența acestei legi.
„Am fost obligați să semnăm un formular [privind investițiile]. Noi avem zero astfel de investiții pe care trebuie să le coordonăm. Cu toate acestea, CEIISS a comunicat că nu avem dreptul să facem investiții”, a declarat Cebotari. El a adăugat că, ulterior, reprezentanții companiei s-au întâlnit cu secretariatul CEIISS, unde li s-a comunicat că „trebuie să vindem cotele din companie”.
Potrivit lui, după prima decizie, compania FlyOne s-a adresat CEIISS cu solicitarea de a anula această decizie, însă cererea a fost respinsă.
Menționăm că, potrivit legii, „proiectarea, producția, întreținerea tehnică și exploatarea aeronavelor, inclusiv a aparatelor de zbor fără pilot cu dublă utilizare, precum și a componentelor acestora” sunt considerate activități de importanță pentru securitatea statului.
Cebotari susține însă că domeniul de aplicare al legii vizează, între altele, concesiunile, parteneriatele public-private și alte situații în care, în opinia sa, activitatea FlyOne nu se încadrează.
FlyOne activează pe piața din Republica Moldova din 2015. Acționarii companiei sunt Maria Cebotari – 40%, Inna Maleca – 40%, Mircea Maleca – 10% și Mariana Tabuica – 10%. Reprezentanții FlyOne susțin că operatorul deține o cotă de 30% din piața aviatică din Moldova.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!