presedinte.md

Deciziile magistraților în cauzele Sandu vs Dodon și Dodon vs Sandu

Curtea de Apel Chișinău a casat, la 17 noiembrie, hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, emisă la 14 noiembrie, prin care a fost admisă cererea depusă de Maia Sandu, împotriva lui Igor Dodon. Este vorba despre distribuirea pliantelor electorale ce conțin mesaje manipulatorii la adresa candidatei PAS, scrie ZdG. Magistrații au decis reținerea cauzei civile pentru examinare la Curtea de Apel. Pe de altă parte, cererea de chemare în judecată depusă de Igor Dodon împotriva Maiei Sandu a fost trimisă la rejudecare la Judecătoria Chișinău, scrie tot ZdG.

Cauza Maiei Sandu împotriva lui Igor Dodon

În cauza depusă de Maia Sandu este vorba despre niște pliante distribuite de echipa lui Igor Dodon, în care se arăta că candidata PAS „va interzice sărbătorirea oficială a Zilei Victoriei din 9 mai și o va înlocui cu Ziua Europe, va legaliza căsătoriile dintre homesexuali și va permite ca aceste familii să adopte copii, va impune interdicții pentru business în contextul pandemiei și va deteriora relațiile cu Tiraspolul”.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău consideră greșită soluția instanței de fond și atestă că, obiectul litigiului constă în încălcarea de către concurentul electoral Igor Dodon a regulilor cu privire la agitația electorală, prin care s-a lezat onoarea, demnitatea și reputația concurentului electoral Maia Sandu, precum și interzicerea distribuirii, difuzării materialelor de propagandă electorală cu caracter defăimător, care încalcă onoarea și demnitatea persoanei și înlăturarea și retragerea urgentă a acestui material.

Astfel, cauza civilă a fost reţinută pentru examinare în Curtea de Apel Chişinău în complet specializat în materie de contencios administrativ. Coform documentului publicat de Ziarul de Gardă, judecătoarea Ana Panov a avut însă opinie separată. Aceasta a menționat: „Constat prin titlul şi cele 10 puncte inserate în pliant, se prejudiciază direct onoarea, demnitatea şi drepturile personale nepatrimoniale ale Maiei Sandu, şi mesajele expuse la pct.1-10, îndeamnă şi creează teroare, frică, amenințarea ordinii în societate”.

Cauza lui Igor Dodon împotriva Maiei Sandu

Pe de altă parte, Magistrații Curții de Apel Chișinău au admis recursul declarat de către Igor Dodon și au decis casarea încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 15 noiembrie, prin care s-a decis scoaterea de pe rol a cererii de chemare în judecată înaintată de acesta împotriva Maiei Sandu, cu privire la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale. Cauza a fost remisă la rejudecare în aceeași instanță.

Judecătorii consideră că scoaterea de pe rol a cererii a fost făcută „din motive neexistente” și că asta „ar afecta nu numai drepturile părților la un proces echitabil dar și încrederea părților în actul justiției, urmând astfel, de înlăturat viciul respectiv de către instanța care a emis încheierea”.

Pe 15 noiembrie, în ziua alegerilor prezidențiale, Judecătoria Chișinău a emis o hotărâre prin care a decis scoaterea de pe rol a cererii de chemare în judecată înaintată de Igor Dodon împotriva Maiei Sandu, cu privire la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale. Magistrații nu au precizat prin ce anume a fost lezată onoarea lui Igor Dodon. Anterior, însă, Igor Dodon a declarat că, în timpul campaniei electorale, susținătorii candidatei Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Maia Sandu i-ar fi atacat familia, în special, mama.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Dobândirea cetățeniei R. Moldova: solicitanții vor fi obligați să cunoască româna și prevederile Constituției

Parlamentul a adoptat în prima lectură proiectul noii legi cu privire la cetățenia Republicii Moldova. Printre prevederile proiectului se numără obligativitatea cunoașterii limbii române și Constituției țării pentru a putea dobândi cetățenia moldovenească. Inițiativa legislativă a fost susținută de 54 de deputați.

Potrivit inițiativei legislative, cetățenia Republicii Moldova va putea fi dobândită prin naștere, recunoaștere, adopție, tutelă și curatelă, redobândire, naturalizare. Proiectul unifică procedurile de dobândire a cetățeniei, care are drept scop asigurarea egalității pentru toți solicitanții, eliminând discriminările sau favorizările pe baza categoriei de persoane. O altă prevedere ține de delimitarea clară a categoriilor de aplicanți pentru cetățenie în funcție de vârsta acestora.

Printre noutățile proiectului se numără introducerea condiției de a cunoaște limba română și prevederile Constituției pentru persoanele care intenționează să dobândească cetățenia țării noastre. De asemenea, proiectul prevede aplicarea unor măsuri împotriva fraudelor și corupției, prin adoptarea unor norme stricte de acceptare a documentelor și verificare riguroasă a acestora, pentru a preveni fraudarea procesului de acordare a cetățeniei și pentru a proteja securitatea națională. Potrivit autorilor inițiativei, în ultimii ani, au fost identificate și contracarate circa 100 de tentative de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin fraudă, în baza documentelor de proveniență necunoscută sau falsificate. Prin urmare, instituțiile guvernamentale vor avea responsabilitatea de a verifica mai riguros documentele prezentate de solicitant, precum și alte informații necesare pentru a determina eligibilitatea acestuia pentru cetățenie. Se va verifica istoricul de călătorii internaționale, pentru a se asigura că nu a avut interdicția de a intra sau rămâne în alte țări, antecedentele financiare, starea de sănătate, istoricul familial, integritatea solicitantului.

Documentul delimitează cazurile de respingere a cererilor de dobândire și a celor de refuz în acordare. Respingerea este orientată către aspectele tehnice, iar refuzul se face în cazul în care persoana nu întrunește criteriile legale pentru obținerea cetățeniei. Autorii proiectului propun introducerea unor noi prevederi ce se referă la refuzul acordării cetățeniei persoanelor împotriva cărora au fost aplicate măsuri restrictive internaționale. Depunerea cererii pentru obținerea cetățeniei se va face personal de către solicitant, iar posibilitatea depunerii cererilor de cetățenie prin intermediari, prin procură, va fi exclusă pentru a reduce riscul de corupție și influențe externe.

Proiectul conține și prevederi privind excluderea incertitudinii cu referire la categoriile de străini care sunt în drept să depună cerere pentru dobândirea cetățeniei Republicii Moldova prin naturalizare, precum și la calcularea perioadei de ședere legală și/sau domiciliere pe teritoriul țării de către solicitanții de cetățenie.

Autorii proiectului menționează că revizuirea legii este necesară ca urmare a unor procese precum migrația masivă a populației, fenomenul cetățeniei multiple, nevoilor de a proteja drepturile diasporei, problemelor de securitate legate de acordarea frauduloasă a cetățeniei, integrarea europeană și racordarea legislației naționale la standardele UE.

Documentul, elaborat de un grup de deputați PAS, urmează a fi examinat de Parlament în lectura a doua.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: