Deputat român, la Chișinău: „Moldova se va regăsi în Europa, fiind parte a României unite”

Republica Moldova și România „reprezintă o singură țară – România eternă”, a declarat deputatul PNL Daniel Gheorghe, pe 20 ianuarie, la Chișinău. Parlamentarul român, de profesie istoric, consideră că reîntregirea națională trebuie să devină „o prioritate”.

„Trebuie să nu uităm un aspect: astăzi, România și Moldova sunt două state europene, însă ele reprezintă o singură țară – România eternă. Pentru noi toți, români de pe ambele maluri ale Prutului, cred, în actualul context european, și în virtutea a ceea ce reprezintă legitimitatea istorică, dreptatea, spiritul de morală și respectul față de moșii și strămoșii noștri – prioritatea noastră trebuie să fie reîntregirea națională”, a declarat Daniel Gheorghe în cadrul conferinței de nivel înalt privind reconstrucția Ucrainei după război, care are loc la Chișinău.

Politicianul român a mai spus că Republica Moldova „se va regăsi în Europa ca parte a unei singure Românii unite și puternice”.

„Acolo va fi și Ucraina. Acolo vom cu toții cei care respectăm viața și libertatea umană. Avem nevoie de o Europă puternică, de o Românie unită, de respect pentru cei care astăzi luptă pentru libertate și se opun unui regim criminal”, a conchis deputatul PNL.

Precizăm că declarațiile deputatului român au fost făcute pe fondul intensificării discuțiilor publice despre unirea Republicii Moldova cu România. Asta după ce, recent, o declarație a președintei Maia Sandu, potrivit căreia ar vota pentru unire în cazul organizării unui referendum, a stârnit un val de reacții de ambele părți ale Prutului.

Ulterior, mai mulți oficiali de la Chișinău, inclusiv premierul Alexandru Munteanu și ministrul Culturii, au declarat că ar susține unirea prin vot. La rândul său, deputatul partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, cunoscut pentru pozițiile sale unioniste, a anunțat că intenționează să propună organizarea unui referendum pe acest subiect la prima ședință a Parlamentului din acest an.

Reamintim, în același context, că un grup de parlamentari și senatori ai partidului AUR din România, aflați la Chișinău pentru discuții privind relațiile bilaterale, au anunțat, la sfârșitul săptămânii trecute, crearea unui fond de investiții românești în valoare de 500 de milioane de euro, destinat cooperării economice dintre cele două state. Reprezentanții principalei forțe de opoziție de la București au atras însă atenția că România nu trebuie percepută drept „un bancomat” pentru Republica Moldova și au precizat că orice discuție despre reunificare trebuie analizată inclusiv din perspectiva securității statului.

NewsMaker a analizat ce impact ar putea avea această declarație asupra reputației politice a Maiei Sandu și asupra mișcării unioniste.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia de la Abu Dhabi s-au încheiat. Zelenski le-a numit „constructive”

Negocierile de două zile dintre Ucraina, Federația Rusă și SUA, care s-au desfășurat în capitala Emiratelor Arabe Unite, Abu Dhabi, s-au finalizat. Discuțiile trilaterale privind încheierea războiului de agresiune dus de Rusia în Ucraina ar urma să continue săptămâna viitoare.

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a publicat pe rețelele de socializare un mesaj cu privire la negocierile din Emiratele Arabe Unite, numindu-le „constructive”.

Potrivit liderului ucrainean, la întâlnire au fost discutați „parametrii pentru încheierea războiului”. „Apreciez foarte mult faptul că există o înțelegere a necesității monitorizării și controlului american asupra procesului de finalizare a războiului și a respectării unei securități reale”, a menționat Zelenski, potrivit Meduza.

Acesta a adăugat că părțile au convenit să raporteze în capitalele lor fiecare aspect al negocierilor și să coordoneze cu liderii pașii următori.

Totodată, oficiali ucraineni, într-o discuție cu corespondentul Axios, Barak Ravid, au numit negocierile „pozitive” și „constructive”. Următoarea rundă de negocieri va avea loc în Emiratele Arabe Unite săptămâna viitoare, au adăugat interlocutorii jurnalistului.

Negocierile au început pe 23 ianuarie și s-au desfășurat cu ușile închise. La finalul primei zile, un reprezentant al Casei Albe a declarat pentru NBC News că întâlnirea a fost „productivă”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: