Exact trei ani au trecut de când, în dimineața de 6 septembrie 2018, angajații SIS au reținut șapte colaboratori ai rețelei de licee moldo-turce „Orizont” și i-au dus într-o direcție necunoscută. Ulterior, s-a constatat că, fără nicio judecată, aceștia au fost trimiși în Turcia, iar de acolo – duși direct în închisori. Profesorii se află după gratii deja de trei ani, iar în Moldova, în „dosarul profesorilor turci” este în continuare un singur acuzat – Vasile Botnari, fostul director al SIS, care a fost condamnat „cu suspendare”. Galina Tüfekçi, soția lui Feridun Tüfekçi, unul dintre profesorii expulzați, încearcă în continuare să obțină rejudecarea acestui dosar. Deocamdată – fără niciun succes. Galina Tüfekçi a scris în exclusivitate pentru NM, cum trăiește în Moldova după toate cele întâmplate.
6 septembrie 2018 a devenit pentru familia mea apogeul unei politici inumane și perfide a statului meu.
Toată viața mea s-a împărțit în „până la” și „după”:
până la – este atunci când cel puțin 45 de ani m-am considerat parte integrantă a țării mele, fiind sigură că statul meu mă apără, pe mine și pe copiii mei, iar eu am încercat, onest și pe deplin, să-mi îndeplinesc responsabilitățile profesionale și cele materne, să cred într-un viitor mai bun, să-mi iubesc țara;
și după – când s-a constatat că trăiesc într-un stat în care, la fel ca și în împărăția oglinzilor strâmbe, totul este invers: oameni onești și cumsecade care și-au dedicat aproape 25 de ani fondării unor școli care au adus țării mele glorie pe plan internațional, au fost calomniați într-o clipă și, fără nicio judecată, au fost expulzați din țară.
Justiția teatralizată din Moldova durează deja trei ani. Aici, totul se știe din timp, iar o nouă ședință de judecată este rezultatul unei înțelegeri existente, ce-i drept, uneori apar circumstanțe neprevăzute, când judecătorii sunt nevoiți să inventeze anumite condiții pentru a corespunde unor planuri concepute.
Este greu de observat justiția într-o țară în care deciziile se iau conform unui ordin și nu conform legii, iar despre profesionalismul întregului sistem al securității de stat nici nu trebuie să vorbim, dacă și acesta funcționează în interesele cuiva. E la fel ca și în matematică – dacă orice număr va fi înmulțit cu zero, rezultatul oricum va fi zero. Fii tu măcar și de un milion de ori un profesionist!
Cel mai îngrozitor e faptul că toți cei care au participat activ și continuă să participe în toate acestea încă nu au conștientizat CE AU FĂCUT. Ba mai mult, ei vorbesc frumos despre procese democratice, despre grija față de popor. Toate acestea auzite de la ei sunt ca o batjocură sau, în cel mai bun caz, ca o ironie. Iar organizarea unor acțiuni dedicate grijii față de familie sunt ca un punct culminant al ipocriziei care îi caracterizează. „Datorită” acțiunilor lor active, 7 familii din Moldova au fost destrămate, 16 copii au rămas fără tați.
Este un paradox: trădând 7 profesori într-un mod monstruos, Moldova și-a lăsat orfani exact 7 cetățeni de-ai săi. Eu nu știu, ce ar putea face Moldova pentru a-și ispăși vina în fața celor 16 copii, cărora le-au fost furate și călcate în picioare copilăria și adolescența. Nemaivorbind despre cei șapte pedagogi turci.
Există încă multe de spus despre ceea de a rămas dincolo de granițele umane, dar aș vrea să cred că pagina neagră va fi urmată de cea albă. Aș vrea să-mi iubesc țara la fel ca și până acum.
***
Reamintim că în dimineața de 6 septembrie 2018, ofițerii SIS au reținut șase colaboratori ai rețelei de licee moldo-turce „Orizont” și i-au dus într-o direcție necunoscută. Ulterior, fără nicio judecată, aceștia au fost expulzați din Moldova în Turcia, unde au fost condamnați la termene mari de închisoare. Mai târziu, expulzarea a fost declarată ilegală. Toți colaboratorii liceelor au solicitat azil în Moldova și expulzarea lor din țară putea avea loc doar în baza unei decizii de judecată. Unii au trăit în Moldova cel puțin 20 de ani, mulți dintre ei au avut familii în țara noastră. Autoritățile Moldovei nu aveau dreptul să-i transmită reprezentanților guvernării din Turcia, unde aceștia riscau să fie torturați și persecutați politic.
În luna iunie 2019, CEDO a declarat Moldova vinovată de încălcarea drepturilor omului în cazul expulzării pedagogilor și a obligat țara noastră să le achite compensații a câte 25 mii de euro. Abia peste un an după expulzare, procuratura Chișinău a inițiat o investigație în acest caz. În luna februarie 2020, a devenit cunoscut faptul că în acest caz a rămas un sigur inculpat – Vasile Botnari, fostul director al SIS.
În luna septembrie 2020, a devenit cunoscut faptul că instanța i-a stabilit lui Botnari o amendă de 88 mii de lei și i-a interzis să ocupe funcții publice timp de cinci ani. La fel, Botnari a returnat 125 mii de euro care, conform deciziei CEDO, au fost direcționați către achitarea compensațiilor pentru familiile profesorilor turci, și 343 mii de lei pentru charter-ul cu care pedagogii au fost trimiși în Turcia.
La 13 noiembrie 2020, Curtea Constituțională a Moldovei a declarat neconstituționale patru puncte ale Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova. În special, cel care prevede că persoanele străine nu sunt informate despre cauzele expulzării și că există riscul că acestea ar putea fi expulzate într-o țară unde vor fi torturate.
În luna martie 2021, Comitetul de miniștri al Consiliului Europei a recomandat Moldovei să desfășoare o anchetă mult mai eficientă în dosarul profesorilor turci. Cei de acolo se îndoiesc că în acest caz este implicat doar fostul director al Serviciului Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari.
Galina Tüfekçi încearcă să obțină rejudecarea dosarului lui Botnari în instanța primară.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacției.
