SIS

Activitatea SIS ar putea fi verificată mai minuțios de Parlament. Musteață: „Sunt mai multe întrebări pe care noi le vedem judicioase”

Parlamentul își propune să creeze o comisie specială, care va monitoriza activitatea Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Subiectul a fost discutat la ședința Comisia parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, din 20 martie. La ședință a participat, inclusiv, conducerea SIS.

Parlamentul propune ca comisia să fie constituită din șapte membri: trei membri ai Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, doi membri ai Comisiei juridice, numiri și imunități și doi membri ai Comisiei drepturile omului și relații interetnice. În cadrul ședinței, s-a discutat, inclusiv, despre desemnarea unui reprezentant al societății civile, care să fie membru al comisiei speciale, însă fără drept de vot.

„Obiectivul nostru este să creăm un grup de lucru în care să fie reprezentanți ai fiecărei comisii, dar și reprezentanți ai instituției care monitorizează activitatea SIS, inclusiv din societatea civilă. Noi trebuie să modificăm legislația și să trecem la o etapă nouă. Așa cum există, astăzi, subcomisia de control din cadrul Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică nu este eficientă”, a accentuat președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp.

Șeful Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață, a declarat, în luarea sa de cuvânt, că este de acord ca deputați din cele trei comisii parlamentare propuse să fie incluși în comisia care urmează să a fi creată, pentru a monitoriza activitatea SIS. Musteață și-a exprimat, însă, reticența, față de propunerea Parlamentului de a include în cadrul comisiei o persoană care să reprezinte societatea civilă.

„Sunt mai multe întrebări pe care noi le vedem judicioase. În primul rând, cine alege și în baza cărui regulament persoana respectivă. Această persoană ar  veni din domeniul drepturile omului sau ar fi un expert în domeniul de securitate? Iarăși o întrebare destul de importantă. Deputații, în virtutea funcției, au acces la secretul de stat și urmează doar angajamentul de nedivulgare, iar persoana respectivă va trebui să treacă prin procesul de obținere a secretului de stat, fiind evaluată de SIS. Aici rugămintea noastră va fi ca persoana să fie verificată pentru acces, apoi finisat concursul pentru selectare, pentru a nu avea probleme”, a declarat șeful SIS, Alexandru Musteață.

Potrivit unui comunicate emis de Parlament, în prezent, în cadrul Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică activează o subcomisie, formată din trei membri, care monitorizează activitatea SIS.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

În august, cetățenii vor achita două facturi la gaz. Energocom explică de ce

Consumatorii de gaze naturale vor primi facturile pentru iunie în prima parte a lunii august. Anunțul a fost făcut pe 7 iulie de Energocom, care precizează că întârzierea este legată de trecerea la propriul sistem de procesare a plăților și de verificarea datelor.

Potrivit companiei, începând cu luna iunie, Energocom gestionează direct evidența consumului, facturarea și deservirea clienților de gaze naturale, activități care anterior erau realizate prin intermediul unui contract de externalizare cu Moldovagaz.

Compania susține că în această perioadă sunt testate suplimentar sistemele informatice și procedurile interne, pentru ca facturile să fie emise corect și transparent.

Primele facturi pentru consumul de gaze din luna iunie urmează să fie emise începând cu 1 august, iar cele pentru luna iulie – din 10 august. Energocom precizează că întârzierea nu afectează livrarea gazelor naturale către consumatori.

Persoanele care doresc pot achita în avans consumul estimat pentru luna iunie. Banii vor fi înregistrați în sistem și vor fi luați în calcul la emiterea facturii.

Compania mai anunță că nu vor fi aplicate penalități pentru întârziere, iar termenul de plată va fi calculat de la data emiterii facturii.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: