Facebook/Igor Dodon

„Ajutorul ajunge la destinație”. Șeful statului promite să viziteze toate spitalele raionale până în iunie

Președintele Igor Dodon a anunțat că va vizita toate spitalele raioanale din Republica Moldova, iar acest lucru urmează să se întâmple până la sfârșitul lunii mai – începutul lunii iunie. Declarația a fost făcută în cadrul platformei „Președintele răspunde” din 1 mai. 

Igor Dodon a enumerat toate țările care au acordat ajutor Republicii Moldova până în prezent: China, Elveția, Federația Rusă, Turcia, Ungaria și România.

„Mă refer bilateral, în afară de Organizația Mondială a Sănătății, Banca Mondială și alte organizații. Vreau să le mulțumesc partenerilor noștri pentru acest suport și vreau să vă asigur că acest suport ajunge la destinație”, a declarat Dodon.

Șeful statului a spus că va continua să viziteze, pe rând, toate spitalele raionale din țară.

„Discut cu medicii, îi întreb. Marea majoritate a medicilor spun că la moment sunt și echipamente și consumabile pentru a face față acestei pandemii. Noi transmitem ajutoarele mai departe și vreau să vă asigur că ele ajung la destinație”, a subliniat președintele țării.

Amintim că, pe 10 aprilie, Igor Dodon a menționat că deși Uniunea Europeană a declarat că țara noastră va beneficia de un suport financiar important, deocamdată, acesta nu a parvenit. 

Precizăm că joi, 30 aprilie, în Republica Moldova a ajuns o echipă formată din 42 de medici și asistenți români, pentru a sprijini personalul medical din ţara noastrăDe asemenea, România a oferit o donație de medicamente, 500 000 de măști FFP2, FFP3, 50.000 de combinezoane și 10 izolete. În total, guvernul României a aprobat acordarea unui ajutor umanitar pentru Republica Moldova în valoare de 16,5 milioane de lei românești, echivalentul a peste 3,3 milioane de euro. Este vorba despre materiale sanitare necesare pentru a face faţă eforturilor de limitare a răspândirii infecţiei cu coronavirus.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ТСВ

Hajder cere Primăriei Chișinău să repare stația de captare a apei: „Nu ar costa mai mult decât 1-2 concerte”

Ministrul interimar al Mediului, Gheorghe Hajder, a cerut Primăriei Chișinău să reabiliteze echipamentele de la stația de captare și tratare a apei, care asigură alimentarea capitalei cu apă din râul Nistru. Potrivit oficialului, sistemul de rezervă al stației este într-o stare precară, iar autoritățile nu știu dacă echipamentele de acolo mai sunt funcționale. El a menționat că acestea ar putea fi necesare în cazul în care nivelul apei din lacul de acumulare de la Nistru va continua să scadă.

Conform oficialului, în prezent în lacul de acumulare de la Novodnestrovsk ajunge un debit de aproximativ 30 de metri cubi pe secundă, în timp ce în Nistru sunt deversați circa 100 de metri cubi pe secundă.

Adăugând la acestea evaporarea apei și consumul ridicat pe timp de vară, constatăm o tendință accelerată de scădere a nivelului lacului, ceea ce va impune măsuri urgente în scurt timp”, a transmis Hajder.

Ministrul a precizat că, în urma discuțiilor cu partea ucraineană, s-a convenit menținerea unui debit de deversare de 100 de metri cubi pe secundă în Nistru până la 31 iulie. Ulterior, autoritățile urmează să analizeze situația și să decidă dacă sunt necesare alte măsuri.

Dacă nu se vor înregistra precipitații, din cauza volumului insuficient de apă, deversările în Nistru ar putea fi reduse după 31 iulie. Acest lucru va duce la scăderea nivelului Nistrului, iar pompele principale de la stația de captare care aprovizionează Chișinăul ar putea ieși din funcțiune”, a spus ministrul.

Gheorghe Hajder a mai spus că a verificat starea sistemului de rezervă al stației de captare administrate de Primăria Chișinău prin întreprinderea „Apă-Canal Chișinău”, care ar trebui utilizat în cazul în care nivelul apei ar scădea critic.

Potrivit lui, pompele plutitoare, conductele și bazinul de acumulare din apropierea stației sunt într-o stare necorespunzătoare.

Echipamentele sunt abandonate și nu este clar dacă mai sunt funcționale. În plus, bazinul este puternic înnămolit și se află într-o stare dezastruoasă. În mod normal, din acest bazin apa ar trebui să curgă gravitațional în stația de captare”, a declarat Hajder.

Ministrul interimar al Mediului consideră că reabilitarea acestei infrastructuri este esențială pentru securitatea aprovizionării cu apă a municipiului Chișinău.

Nu ar costa mai mult decât 1-2 concerte”, a afirmat Gheorghe Hajder.

Amintim că, pe 17 iulie, Gheorghe Hajder a avertizat că municipiul Chișinău riscă să rămână fără apă, pe fondul scăderii nivelului apei în lacul de acumulare de la Nistru. În replică, Ion Ceban a calificat avertismentul drept o problemă „artificială” și a acuzat autoritățile centrale că încearcă „să lase Chișinăul fără apă”. Ulterior, Hajder a răspuns criticilor primarului, menționând că problema nu ține atât de nivelul apei din lacul de acumulare, cât de pompele Apă-Canal Chișinău, care ar putea să se defecteze.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: