president.gospmr.org

Ambasadorul Rusiei la Chișinău, convocat la MAEIE: „O încălcare inacceptabilă a spațiului nostru aerian”

Șeful diplomației Republicii Moldova Nicu Popescu a dispus convocarea de urgență la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a ambasadorului Federației Ruse la Chișinău Oleg Vasnețov. Acțiunea are loc, potrivit Ministerului, „pentru a indica părții ruse încălcarea inacceptabilă a spațiului nostru aerian prin survolarea teritoriului suveran al Republicii Moldova a unei rachete rusești în cursul zilei de astăzi”.

Ministerul precizează că „partea rusă continuă războiul de agresiune împotriva Ucrainei, iar atacurile cu rachete asupra țării vecine afectează direct și negativ cetățenii țării noastre”.

„Respingem cu tărie acțiunile și declarațiile recente neprietenoase în raport cu Republica Moldova, fapt absolut inacceptabil de către poporul nostru. Chemăm Federația Rusă să oprească agresiunea militară asupra țării vecine care cauzează numeroase pierderi de vieți omenești și distrugeri materiale”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAEIE Daniel Vodă.

De menționat că ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu a fost confirmat pozitiv cu Covid-19. Într-o postare pe canalul său de Telegram din data de 10 februarie, oficialul a precizat că este vorba despre o formă ușoară a virusului.

***

Amintim că șeful administrației regionale Nikolaev Vitali Kim declara, pe canalul său de Telegram, că o rachetă lansată de militarii ruși ar fi traversat spațiul aerian al Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut pe 10 februarie. Canalele de Telegram din Ucraina menționau că racheta rusească a traversat spațiul Republicii Moldova, îndreptându-se spre direcția Cernăuți.

La scurt timp, Ministerul Apărării al Republicii Moldova a confirmat traversarea spațiului aerian al țării noastre. „Structurile responsabile din cadrul instituției au detectat, la ora 10:18, o rachetă, care a traversat spațiul aerian al Republicii Moldova, deasupra localității Mocra din regiunea transnistreană și, ulterior, deasupra localității Cosauți din raionul Soroca, cu direcția spre Ucraina”, a declarat Ministerul.

Precizăm că în dimineața zilei de 10 ianuarie, în Ucraina a fost anunțată alertă aeriană. Potrivit presei ucrainene, explozii s-au auzit inclusiv la Kiev, Harkov, Odesa, Dnepropetrovsk, Zaporojie. Compania Ukrenergo a raportat că mai multe instalații de infrastructură de înaltă tensiune din estul, vestul și sudul Ucrainei au fost lovite de un atac cu rachete. Acest lucru a provocat întreruperi de curent în unele zone.

***

Amintim că în ianuarie 2023, în zona sectorului de frontieră Larga din raionul Briceni au fost depistat bucăți de rachetă, urmare a bombardamentelor masive ale Rusiei asupra Ucrainei. A fost al 3-lea caz în care resturi ale unor rachete provenite din bombardamentele asupra Ucrainei au căzut pe teritoriul Republicii Moldova.

În același context amintim că pe 10 octombrie 2022, zeci de rachete rusești au lovit infrastructura critică, clădirile rezidențiale și locurile de joacă din Ucraina. Imediat după atacuri, președintele rus Vladimir Putin a numit loviturile „un răspuns la aruncarea în aer al a podului din Crimeea”. Potrivit lui, Rusia lovește „facilități de energie, comandă militară și comunicații”.

În aceeași zi, Ministerul Apărării de la Chișinău a anunțat că trei rachete rusești, care au lovit ținte în Ucraina, au zburat deasupra spațiului aerian al țării noastre. Instituția a declarat că țintele prezentau pericol pentru infrastructura Republicii Moldova și, în special, pentru aeronavele civile care survolează spațiul.

Acțiunea a fost condamnată de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, prim-ministra Natalia Gavrilița și speakerul Igor Grosu. „Este o încălcare flagrantă a spațiului nostru aerian și a neutralității Republicii Moldova comisă de forțele armate ruse”, a menționat Maia Sandu.

Pe 17 octombrie, Anatolie Nosatîi a spus că Moscova nu a oferit nicio explicație plauzibilă autorităților de la Chișinău, după ce trei rachete rusești au survolat ilegal spațiul aerian al țării noastre. Nosatîi a mai declarat că partea rusă nu a recunoscut nici până astăzi faptul că rachetele sale au survolat spațiul aerian al Moldovei, fără o permisiune în acest sens.

Ulterior, președintele Parlamentului Igor Grosu a spus că autoritățile moldovenești nu sunt mirate că Federația Rusă nu recunoaște că rachetele sale au survolat spațiul aerian al Moldovei. Oficialul a declarat că se caută soluții pentru nu doar a urmări rachetele, ci și pentru „a avea sisteme care să se poată opune la astfel de încercări”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, despre acordul anunțat de Trump: Să nu eșueze după „alegerile” din Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat la declarația lui Donald Trump potrivit căreia Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace obiective energetice. Zelenski a spus că Ucraina este pregătită să oprească asemenea atacuri dacă Rusia va face același lucru, iar partenerii vor garanta respectarea unei înțelegeri de lungă durată. Totodată, liderul ucrainean și-a exprimat îndoiala că Moscova își va respecta angajamentele.

„Ucraina le-a propus partenerilor să asigure o asemenea înțelegere cu Rusia, care să oprească distrugerea infrastructurii critice. Produsele alimentare, sectorul energetic și celelalte elemente esențiale pentru asigurarea vieții trebuie protejate, iar atacurile rusești vizează în primul rând aceste domenii”, se arată în declarația lui Zelenski.

„În fiecare zi, sunt atacate obiective energetice ucrainene, infrastructura portuară, logistica și chiar depozitele de alimente și produse farmaceutice. Ucraina nu este convinsă că Rusia intenționează să respecte vreo înțelegere”, a continuat președintele Ucrainei.

Zelenski a declarat că asemenea înțelegeri trebuie să fie sigure și „să nu eșueze după ce rușii își vor desfășura «alegerile» și vor beneficia, anume în această perioadă, de o reducere a presiunii legate de benzină și motorină”.

„Așteptăm detalii concrete din partea partenerilor”, a conchis Zelenski. El a adăugat că „un pas de dezescaladare în privința infrastructurii critice poate fi primul pas spre pace”.

Amintim, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat în seara zilei de 14 septembrie  pe platforma sa de socializare „Truth Social” că Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace reciproc obiectivele energetice. Liderul de la Casa Albă nu a oferit detalii despre condițiile sau durata presupusei înțelegeri.

„Ucraina a acceptat să nu atace obiective energetice rusești. Rusia a acceptat să procedeze la fel”, a scris Trump.

Moscova nu a confirmat public un eventual acord în acest sens, până la această oră.

Declarația a venit la scurt timp după ce Trump i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor și infrastructurii petroliere rusești. Kremlinul a salutat apelul liderului american, susținând că trebuie protejată infrastructura economică civilă. Ucraina a argumentat anterior că asemenea lovituri urmăresc să majoreze costurile suportate de Rusia pentru continuarea războiului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: