Andrei Spînu a avut o întâlnire cu bicicliștii care au protestat în fața Guvernului: „Îi înțeleg perfect”

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, după protestul organizat pe 29 august de mai mulți bicicliști declară că a avut o discuție cu aceștia. Întâlnirea dintre oficialul moldovean și bicicliști a avut loc ieri. Spînu declară că cicliștii cer anumite drepturi justificabile. „Și îi înțeleg perfect”, scrie ministrul, pe Facebook. 

Potrivit lui Spînu, bicicliștii doresc mai multe politici de promovare a ciclismului, dar şi revizuirea normativelor în infrastructura pentru biciclete, ajustarea normativelor în construcții şi urbanism.

La fel, ei solicită crearea rețelelor de drumuri naționale pentru ciclism, precum și proiectarea şi construirea şoselelor cu bandă ciclabilă.

La rândul său, ministrul declară că le-a spus bicicliștilor că au susținerea Ministerului.

„De altfel, eu cu echipa de la minister şi Î.S. „Administraţia de Stat a Drumurilor” vom face ca pe viitor să luăm în calcul organizarea pistelor ciclabile pe drumurile naţionale”, comunică Spînu.

Cu privire la acțiunile pe termen scurt, oficialul moldovean spune că în toamna aceasta va fi pusă în consultare publică Strategia de mobilitate a Republicii Moldova.

„Vom impulsiona construirea pe unele drumuri şi piste ciclabile. Vom depune eforturi pentru interconectarea țării noastre la rețelele europene de rute cicliste – EuroVelo”, precizează Spînu, menționând că odată interconectați la rețea, vor crește şansele absorbției resurselor financiare pentru dezvoltarea mai multor proiecte pe acest domeniu.

Facebook/Andrei Spînu

Pe 29 august curent, un grup de bicicliști a organizat un protest pașnic în fața clădirii Guvernului.

Tinerii au ales o formă mai neobișnuită de a protesta pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă comunitatea ciclismului din țară. Aceștia sunt îngrijorați de creșterea accidentelor în care sunt implicați bicicliști și solicită atenția autorităților.

„Timp de 15 minute, ne vom întinde pe trotuar lângă bicicletele noastre pentru a atrage atenția publicului și autorităților asupra problemei lipsei infrastructurii adecvate adaptate noilor modele de mobilitate urbană. Problema transportului alternativ ar trebui să ocupe un loc important pe agenda reprezentanților autorităților centrale și locale”, au comunicat protestatarii.

În plus, aceștia au trimis o scrisoare ministrului Infrastructurii Andrei Spînu, invitându-l să se întâlnească cu reprezentanți ai comunității cicliști. La scurt timp, Spînu, alături de colegii săi din Ministerul Infrastructurii și deputatul din Partidul Acțiune și Solidaritate Radu Marian au ieșit să discute cu manifestanții.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

colaj NM

Un consilier municipal PAS din Chișinău, obligat să publice dezmințiri după o postare în care apare Ceban: „Un nonsens”

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a câștigat în prima instanță un litigiu privind apărarea onoarei și reputației profesionale intentat împotriva consilierului municipal PAS Ion Melnic. Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, l-a obligat pe Melnic să dezmintă afirmația potrivit căreia edilul ar fi vizat în dosarul fostului director al „Spații Verzi”, Tudor Gîrbu, după o postare pe Facebook despre cauza penală, în care apărea și imaginea primarului. Într-un comentariu pentru NewsMaker, Ion Melnic a declarat că publicația sa nu menționează că edilul capitalei ar fi vizat în dosar și a precizat că va contesta decizia instanței la Curtea de Apel.

Potrivit hotărârii, cererea de chemare în judecată a fost admisă parțial. Instanța l-a obligat pe Ion Melnic să publice, în termen de 15 zile, un dezminț la ceea ce a calificat drept „informație defăimătoare”, cu următorul text: „Confirm că Ion Ceban nu este vizat în dosarul pornit în privința fostului director al Î.M. „Spații Verzi” și nu există substrat factologic suficient pentru a crede în implicarea lui”.

Hotărârea poate fi contestată la Curtea de Apel Centru în termen de 30 de zile.

Contactat de NM, Ion Melnic a calificat decizia primei instanțe drept „un nonsens”. Consilierul municipal a afirmat că, în postarea pentru care a fost acționat în judecată, nu a susținut că Ion Ceban ar fi vizat în cauza penală a fostului șef al „Spații Verzi”, ci doar că edilul apare în imaginea care însoțește textul.

Ion Ceban nu figurează în text (textul postării – n.r.). (…) Declarații din partea mea, în text sau verbal, n-au fost făcute, că el este parte a procesului, că este și Ion Ceban vizat și așa mai departe. De asta noi considerăm că hotărârea de astăzi este lipsită de fundament juridic. Este un nonsens, pentru că mă pune să dezmint ceea ce eu n-am făcut”, a menționat el.

Ion Melnic a precizat că va contesta hotărârea în instanța de apel.

Postarea care stă la baza procesului de judecată a fost publicată pe Facebook, pe 22 mai 2025. Este vorba despre o fotografie cu ziarul Primăriei Chișinău, în care apare Ion Ceban și peste care a fost editat chipul fostului director al „Spații Verzi”, Tudor Gîrbu, și mesajul „Continuăm să furăm împreună”. Imaginea este însoțită de un text care prezintă informații ale CNA despre dosarul de abuz de serviciu în care este cercetat Gîrbu. Numele primarului nu este menționat în text.

screenshot

Precizăm că, pe 7 mai, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, a dispus scoaterea de pe rol a unei alte cereri de chemare în judecată, depuse de Ion Ceban împotriva lui Ion Melnic, într-un litigiu privind libertatea de exprimare.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: