Andrei Mardari / NewsMaker

ASP ar putea fi impusă să plătească unei companii peste 100 de milioane de lei. Eșanu, detalii noi despre dosarul de corupție cu blanchete pentru pașapoarte

Pentru că a refuzat să „alimenteze o schemă coruptă” de fabricare a pașapoartelor, Agenția Servicii Publice ar putea fi impusă să plătească unei companii bulgare peste 100 de milioane de lei. Declarația a fost făcută de directorul ASP, Mircea Eșanu, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră PLUS” de la TV8. Potrivit lui Eșanu, Agenția se află acum într-un arbitraj cu compania bulgară. Șeful ASP dă asigurări că, atât timp cât va fi la conducerea instituției, va contesta orice decizie care ar putea prejudicia Agenția, scrie TV8.

„Arbitrajul este o formă de mediere, noi ne judecăm cu compania bulgară care a moștenit această „gâscă care face ouă de aur”, dar acesta este a doua secvență, deoarece dosarul a fost împărțit în două”, a menționat șeful ASP.

Potrivit lui, prima secvență este din 2014-2019, când schema era aplicată prin compania lituaniană care furniza pașapoarte. După care, au renunțat și au cesionat aceste drepturi unei companii terțe bulgare care a trecut prin mai multe metamorfoze timp de 6 luni.

„Și s-a pomenit o altă companie bulgară cu o denumire similară care a încasat cel puțin 4 milioane jumătate de euro, într-o perioadă relativ scurtă de timp, pentru taxele de royalty”, a declarat Mircea Eșanu.

Potrivit sursei citate, pe primul dosar, din foști angajați ai ASP, au fost puși sub învinuire doar 8 persoane, dintre care 6 deja au fost scoase de sub învinuire. Cât despre a doua parte, lucrurile se complică:

„Compania bulgară pretinde o sumă impresionantă de la noi. De la venirea mea în funcție noi nu am mai plătit aceste royalty. Eu vreau să vă spun sincer, pretenția financiară va depăși 100 de milioane de lei, în cazul în care noi pierdem. Și avem șanse frumoase să pierdem, (…) chiar dacă noi am venit cu probe foarte clare, cu expertize judiciare că semnăturile au fost falsificate, că un act de donație gratuită nu este apriori acceptat, nici măcar nu au mimat o chestiune în schimbul unui dolar să vândă cesionarea acestor drepturi”, a declarat Mircea Eșanu.

Potrivit lui Eșanu, o condamnare penală ar servi drept suficient temei ca să asigure că ASP-ul nu va plăti aceste despăgubiri.

***

Amintim că, urmărirea penală pe cazul blanchetelor pentru pașapoarte a fost pornită pe 22 octombrie 2021, pe faptul abuzului de serviciu, săvârșit din interes material de către factorii de decizie din cadrul ÎS „CRIS Registru” și Agenției Servicii Publice. Ulterior, la 05 aprilie 2022, Procuratura Anticorupție a mai pornit o cauză penală pe faptul abuzului de serviciu, săvârșit în interesul unui grup criminal organizat. Aceste cauze penale au fost conexate într-o procedură unică.

Totodată, în cadrul acestei cauze penale, în calitate de beneficiar efectiv figurează și Vladimir Plahotniuc.

În noiembrie 2022, nouă persoane, printre care un fost șef de instituție, figurante în dosarul penal au ajuns pe banca acuzaților, după ce cauza a fost expediată în instanța de judecată.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ce trebuie să verifici înainte să alegi o mașină în chirie în Moldova

Piața serviciilor de închiriere auto din Republica Moldova este în continuă dezvoltare, iar tot mai mulți clienți apelează la servicii de tip rent car Chisinau pentru vacanțe, deplasări de business sau vizite în familie. În acest context, alegerea unei companii potrivite devine un pas important pentru o experiență fără probleme.

Primul aspect la care merită să fii atent este starea tehnică a mașinii. Companiile care oferă servicii de calitate verifică regulat automobilele și investesc constant în mentenanță. Pentru client, acest lucru se traduce prin siguranță, confort și lipsa surprizelor neplăcute pe parcursul călătoriei.

Pentru persoanele care vin din afara țării, serviciile de rent car Chisinau airport sunt printre cele mai solicitate. Posibilitatea de a prelua mașina direct de la aeroport oferă un avantaj clar: economisești timp și eviți stresul organizării transportului imediat după aterizare.

Un alt criteriu important este transparența contractului. Înainte de a face o rezervare, este recomandat să verifici cu atenție condițiile privind garanția, limita de kilometri, politica de returnare și eventualele costuri suplimentare. Aceste detalii pot face diferența între o experiență simplă și una complicată.

Interesul pentru arenda auto Chișinău aeroport este în creștere, în special în rândul celor care apreciază flexibilitatea și independența oferite de o mașină personală. În perioadele aglomerate, cum sunt lunile de vară sau sărbătorile, rezervarea din timp devine esențială pentru a avea acces la modelul dorit.

Pe lângă preț, contează foarte mult și suportul oferit de companie. Clienții pun tot mai mult accent pe comunicarea rapidă, claritatea informațiilor și disponibilitatea echipei în cazul unor situații neprevăzute.

În ultimii ani, reputația online a devenit un factor decisiv. Recenziile și experiențele altor clienți oferă o imagine reală asupra calității serviciilor. Companiile care investesc în flote moderne și servicii bine organizate reușesc să se diferențieze într-o piață tot mai competitivă.

Pentru mai multe informații despre servicii și opțiuni disponibile, poți consulta FlexRent, lista completă de mașini disponibile sau pagina de contacte.

În final, atunci când alegi o mașină în chirie, este recomandat să prioritizezi siguranța, seriozitatea și calitatea serviciilor, nu doar prețul afișat online. O alegere informată îți poate transforma călătoria într-o experiență mult mai confortabilă și lipsită de griji.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: