„Au căutat și în lenjeria intimă“. Ceban, detalii despre „presiuni și controale” și posibila sa demitere
Full Article 4 minutes read

„Au căutat și în lenjeria intimă“. Ceban, detalii despre „presiuni și controale” și posibila sa demitere

Primarul capitalei Ion Ceban tot el lider al Partidului „Mișcarea Alternativa Națională (MAN), a oferit mai multe detalii cu privire la mesajul pe care l-a publicat pe rețelele de socializare, în care se plânge de intimidări. Edilul a declarat că angajații Primăriei, mai ales cei care sunt membri ai MAN, ar fi supuși nejustificat controalelor. Mai mult, Ceban a menționat că în cadrul unor percheziții, oamenii legii ar fi examinat inclusiv lenjeria intimă a angajaților. Primarul susține că s-ar urmări înlăturarea sa din funcție. 

„Chiar în aceste zile, la direcțiile Cultură, Protecția copilului, Asistență medicală și socială sunt inițiate controale de organele de drept și de control. Unde în altă parte mai întâlniți așa ceva în Republica Moldova? Recent, la șefa direcției Arhitectură și Urbanism, doamna Dogotaru, la RTEC au avut loc percheziții, inclusiv în lenjeria intimă s-a căutat tot felul de nu știu ce, doar cu scopul de intimidare, fără a fi ridicate acte sau dovezi împotrivă. Scopul lor este să suspende din funcții colegii care sunt în funcții de conducere la Primărie. Repet, toată conducerea primăriei este vizată în anumite procese, dosare, iar scopul final este ca acești oameni să fie suspendați din funcție, fie pentru 3 luni, fie pentru 6, fie pentru un an, pentru a introduce haos total și a paraliza activitatea Primăriei. Asta urmărește PAS”, a declarat Ion Ceban într-o conferință susținută pe 3 aprilie.

Edilul susține că s-ar încerca, inclusiv, demiterea sa din funcție, la „indicaților celor de sus”. Ceban spune că scopul final ar fi să-i interzică să ocupe, în viitor, funcții de demnitate publică.

„Avem informații din diferite surse. Scopul final este să îmi interzică să ocup funcții de demnitate publică. Asta ar însemna că ei doresc să obțină ca eventual eu să nu pot candida la funcția de primar sau la alegerile prezidențiale, dar și să dețin o altă funcție în această privință. Asta deși am anunțat că nu am avut o astfel de intenție, mă refer la alegerile prezidențiale”, a mai declarat edilul.

Primarul capitalei a anunțat că va informa toate misiunile diplomatice acreditate în Moldova, precum și structurile internaționale, despre „abuzurile PAS”.

„PAS este un partid dictatorial la această etapă, și așa trebuie tratat. (…) Tot ce nu este galben, trebuie să devină galben, În viziunea lor, Tot ce urmărim azi este un racket în stilul anilor 90, doar că la nivel de stat. (…) În ciuda voastră, o să facem proiecte pentru capitală, mai multe decât am făcut anul trecut, în 2022 sau 2021. Vom arăta rezultate fără precedent în acest an, aveți angajamentul meu”, a conchis edilul de Chișinău.

***

Menționăm că Ion Ceban s-a plâns astăzi public că angajații Primăriei Chișinău „sunt intimidați și li se dă de înțeles că vor termina rău”. Ceban a declarat că „în următoarele zile se planifică show-uri organizate” și a acuzat PAS. Menționăm, nu este prima dată când primarul capitalei se plânge că s-ar planifica intimidări împotriva lui și a echipei sale sau că ar putea să fie demis din funcție, după ce pe numele său ar fi fost deschis un dosar „la comandă”.

Într-o reacție, lidera PAS din Consiliul Municipal Chișinău (CMC), Zinaida Popa, a declarat că PAS așteaptă finalitatea inspecțiilor de la Primăria Chișinău și că „suntem martorii unor dezmățuri și batjocură din partea primăriei față de locuitori”. Potrivit ei, angajații Primăriei „nu au manifestat prea multă străduință în deservirea cetățeanului” nu din cauza că sunt chemați la organele de drept, dar din motiv că „echipa primarului nu poate livra nimic bun pentru oameni”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: