Mandatul primarului Chișinăului, Ion Ceban, se apropie de final. La următoarele alegeri locale din 5 noiembrie acesta va candida pentru un al doilea mandat. Ceban susține că a îndeplinit 90% dintre promisiunile făcute alegătorilor – cel puțin asta scrie ziarul partidului său. NM și-a reamintit programul electoral al lui Ceban
Anunțat în căutare internațională, omul de afaceri și politicianul, Ilan Șor, a devenit cel mai mare jucător pe piața media din țară, în pofida tuturor eforturilor depuse de autorități. Deși, cum spun experții, până la Plahotniuc acesta mai are mult. NM vă spune care instituții media sunt controlate acum de
Scandalul provocat de decizia de a închide clasa a X-a a liceului din satul Văsieni a readus în prim plan vechile probleme ale sistemului de învățământ. NM a discutat cu ministrul Educației, Dan Perciun, pentru a afla de ce apar astfel de situații, unde vor fi deschise școli noi și
Mai puțin de două luni au mai rămas până în luna decembrie, când Consiliul UE își va anunța decizia cu referire la Republica Moldova și Ucraina privind deschiderea negocierilor de aderare. Conducerea țării lucrează contra cronometru pentru a convinge toate statele membre în vederea luării unei decizii pozitive. În această
Cel mai mare furnizor alternativ de gaze din Moldova, Rotalin Gaz, ar putea părăsi piața. Compania nu este de acord cu tariful impus de ANRE, care este mult mai mic decât tariful Moldovagaz. Compania a acuzat ANRE că a încălcat principiul concurenței libere, iar regulatorul a acuzat Rotalin Gaz că
Reintegrarea Moldovei ar trebui să se producă odată cu integrarea europeană sau chiar mai devreme. Cel puțin asta cred interlocutorii NM, mulți dintre ei au rămas, însă nedumeriți de recenta declarație a șefului MAEIE, Nicu Popescu. El a spus că malul drept al Moldovei poate adera la UE fără regiunea
Autoritățile propun impozite mai mari pentru companiile IT și includerea call centrelor în lista rezidenților parcurilor IT. NM vă povestește ce prevede proiectul de lege elaborat de Guvern și ce cred despre acesta experții în domeniu. Ce propun autoritățile Guvernul a elaborat modificări la legea „Cu privire la Parcurile pentru
Nivelul de trai al țărilor care au aderat la UE a crescut semnificativ după integrarea în Uniunea Europeană. NM vă povestește cum s-a schimbat situația economică în noile țări ale Uniunii Europene și cu ce începe negocierile Moldova. În ultimii 20 de ani, la UE au aderat aproape jumătate dintre
Rețelele de transport a gazelor din Moldova vor fi operate de Vestmoldtransgaz – subsidiară a companiei de stat românești Transgaz. Dar aceasta se va întâmpla doar pe malul drept al Nistrului. În regiunea transnistreană, conducta va fi în continuare administrată de Moldovatransgaz, o subsidiară a Moldovagaz. Acesta este rezultatul unei
Contentul postului TV rusesc „Pervîi Canal”, care a fost retransmis anterior de Primul în Moldova, post TV controlat de Ilan Șor, a apărut acum la ITV. Acest post s-a ales cu un nou proprietar, după ce autoritățile au suspendat temporar difuzarea postului Primul în Moldova. Din 24 august, pe pagina