Ultimele materiale

Recursul depus de partidele afiliate politicianului fugar Ilan Șor împotriva Comisiei Electorale Centrale a fost declarat inadmisibil de Curtea Supremă de Justiție. Astfel, așa numitul bloc electoral „Victorie-Победа” nu va putea participa la alegerile din 20 octombrie, potrivit hotărârii pronunțate pe 29 august, în absența părților. La ședința din 7

Deputatul PAS, Vasile Șoimaru, a declarat pe 28 august, la o emisiune TVR, că „va veni momentul când și Republica Moldova va renunța la Mitropolia Moldovei, aflată sub influența Rusiei, la fel cum a făcut Ucraina”. Șoimaru a sugerat că preoții invitați de politicianul fugit Ilan Șor la Moscova, pentru

Șeful adjunct al unui Inspectorat de Poliție a fost reținut în flagrant de ofițerii CNA într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi primit 2500 de euro pentru a ignora o cerere privind comiterea unei infracțiuni de samavolnicie, anunță Centrul Național Anticorupție. Potrivit investigațiilor, adjunctul afirma că poate influența

În Chișinău vor fi lansate 20 de troleibuze noi, a anunțat primarul capitalei Ion Ceban în cadrul unui eveniment organizat pe 29 august, în Piața Marii Adunări Naționale. Potrivit lui, dintre acestea, 9 sunt troleibuze articulate cu o capacitate de 160 de persoane, iar restul sunt de tip clasic. Troleibuzele

Un grup format din patru bărbați și sora unuia dintre ei, care avea rol de lider, a facilitat intrarea ilegală în Republica Moldova a doi ucraineni apți de luptă, în schimbul sumei de 5.000 de dolari. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul „Sud”, aceștia sunt

Europa poate beneficia de rute alternative pentru aprovizionarea cu gaze rusești, inclusiv posibilitatea de a crea un hub de gaze în Turcia. Despre aceasta a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenskiy a anunțat că nu va mai reânoi acordul de tranzit al

Banca Europeană de Investiții (BEI) va oferi Republicii Moldova un împrumut de 200 milioane de euro pentru extinderea și reabilitarea pădurilor. La ședința de miercuri, 28 august, membrii Comisiei parlamentare pentru politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor asupra Contractului de finanțare dintre Republica Moldova

Ședința de judecată în privința lui Pavel Durov, fondatorul Telegram, este în desfășurare la Paris. Anterior, în presă au apărut informații potrivit cărora acesta ar fi fost eliberat. De fapt, mesajele despre eliberarea lui Pavel Durov sunt rezultatul unei traduceri eronate a unui articol de pe site-ul francez BFMTV*. Reținut

Situația critică din sectorul agricol din Republica Moldova a fost discutată de cinci reprezentanți ai Asociației „Forța Fermierilor” și Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, pe 28 august. Aceștia au cerut sprijin Guvernului român pentru a depăși dificultățile actuale din agricultură. De asemenea, viceprim-ministrul, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea a

Ministerul Culturii intenționează să revină în programul „Europa Creativă” din 2025, acțiune inclusă în planul de dezvoltare a Moldovei. Ministrul Culturii, Sergiu Prodan a declarat pentru NewsMaker că, în perioada 2014-2020, deși am fost parte a programului, instituțiile culturale din Moldova au reușit să obțină doar 10% din cele 460

x
x