Stela Untila

Redactor-șef NewsMaker

[email protected]


La NewsMaker am venit din întâmplare, dar aici m-am regăsit. Scriu, editez, am grijă să ducem la bun sfârșit proiectele începute și creez punți între oameni și idei noi. Cred în jurnalism făcut cu curaj și respect, mă hrănesc cu entuziasmul oamenilor care își iubesc munca și fac lumea mai frumoasă.

Ultimele materiale

Până în 2030, autoritățile își propun să reabiliteze sistemele centralizate de irigare și să crească suprafața terenurilor irigate până la 300 de mii de hectare. Declarația a fost făcută de către ministrul Agriculturii Viorel Gherciu, într-un interviu pentru NM. Potrivit estimărilor oficialului, valoarea medie a proiectului va constitui €2 miliarde.

Preţurile medii de consum în luna mai 2022 faţă de luna aprilie 2022 au crescut cu 2,04% (în comparație: în luna mai 2021 faţă de aprilie 2021 acestea au înregistrat o creștere de 0,48%). Datele au fost publicate, pe 10 iunie, de Biroul Național de Statistică. În același timp, de

Doi șoferi au fost răniți după ce un pod reabilitat acum doar jumătate de an s-a prăbușit în timp ce era traversat de mașini. S-a întâmplat joi, în județul Neamț al României. În același timp, o turmă de 20 de oi și-a găsit sfârșitul sub construcția distrusă, informează Digi24. 8

Sute de tiruri încărcate cu marfă așteaptă în continuare să treacă frontiera moldo-română, iar cozile ajung de la 6 până la 10 kilometri. Subiectul a fost discutat de către premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița și al României, Nicolae Ciucă, la București, la primele ore ale dimineții. Autoritățile din țara vecină

În dimineața de 10 iunie, procurorii au inițiat percheziții în dosarul „Kuliok”. Informația a fost confirmată pentru NM de către procurorul general interimar, Dumitru Robu. Potrivit ZdG, este vizat fostul responsabil de domeniul IT din cadrul Partidului Democrat din Moldova (PDM). Ar fi vorba despre fostul susținător al formațiunii, bloggerul

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a fost evacuată în urma unei alerte cu bombă. Informația a fost confirmată pentru NM de către ofițerul de presă al poliției capitalei, Natalia Stati. În jurul orei 09:28 minute, Inspectoratul de Poliție Buiucani a fost sesizat prin intermediul serviciului unic 112, precum că în Incinta

Elemente oligarhice în instituțiile statului încă persistă, mai ales în cele regulatorii, printre care Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Consiliul Concurenței, Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF), Banca Națională, Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC). În aceste instituții, mai există oameni numiți în perioada lui Plahotniuc. Declarațiile au

Compania Avia Invest urmează să fie sancționată pentru abuz de poziție dominantă pe piață, după ce nu a executat o decizie luată de Consiliul Concurenței (CC), prin care trebuia să plătească o amendă. Declarațiile au fost făcute de preşedintele CC, Alexei Gherțescu, în cadrul ediției din 9 iunie a emisiunii

Comisia Europeană va recomanda acordarea Ucrainei statutului de candidat la aderarea la UE, săptămâna viitoare, scrie Bloomberg cu referire la propriile surse. În același timp, potrivit portalului, deocamdată, mai multe țări se opun inițiativei. Decizia Comisiei Europene are caracter de recomandare. După avizul acesteia, Ucraina va putea obține statutul de

Cetățenii turci, profesori în cadrul Liceului ,,Orizont”, care au fost extrădați din R. Moldova în Turcia, în 2018, au dreptul de a intra și de a se afla pe teritoriul Republicii Moldova. Informația a fost confirmată, pe 9 iunie, de Biroul Migrație și Azil din cadrul Ministerului de Interne. Biroul

Ultimele știri

x
x