Căsătorie înscenată între doi activiști LGBTQ+ la Chișinău a stârnit reacții. Frolov acuză manipulare

O căsătorie înscenată dintre o activistă lesbiană și un activist gay, înaintea Marșului Pride din 21 iunie de la Chișinău, a stârnit reacții. Deputatul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a acuzat că după 35 de ani de independență „persoanelor LGBT+ li s-au creat deja condiții ca să se căsătorească”, iar constituționalistul Teodor Cârnaț a vorbit despre o încălcare a Constituției privind „nunta înscenată” a comunității minorităților sexuale. Directoarea Genderdoc-M, Angelica Frolov, organizație care apără drepturile comunității LGBT+, a calificat aceste declarații drept manipulări.

Deputatul Vasile Costiuc a reacționat pe 21 iunie, în timp ce în centrul Chișinăului se desfășura Marșul Pride, publicând pe rețelele de socializare o postare în care acuza că, după 35 de ani de independență, în Republica Moldova s-au reușit crearea condițiilor pentru căsătoriile între persoane de același sex.

35 de ani nimeni nu a făcut nimic pentru ca bărbații să se poată căsători între ei. Iată a reușit guvernarea să creeze condiții optime ca bărbații care se iubesc să se poată căsători. Și bucurați-vă că astăzi înainte o să vă puteți căsători liber și nu o să mai fiți stresați”, a declarat Costiuc.

Constituționalistul Teodor Cârnaț a susținut că evenimentul a reprezentat o încălcare a Constituției, care prevede că căsătoria se încheie între un bărbat și o femeie, și că autoritățile publice care au aprobat marșul ar fi trebuit să cunoască dinainte scenariul evenimentului.

„Ce s-a întâmplat în Piața Marii Adunări Naționale, când s-au căsătorit doi bărbați la parada minorităților sexuale, este o încălcare a Constituției Republicii Moldova. Această încălcare, cum o văd, a fost aprobată tacit de către autoritățile publice care au organizat această paradă. Sunt de părerea că în societate trebuie să tolerăm tot ce este legat de respectarea dreptului omului, dar nu pot tolera atunci când se încalcă Constituția, fiindcă ca rezultat încurajezi alți membri ai societății care au gânduri negre să încalce legea supremă”, a declarat Cârnaț.

Directoarea administrativă a Genderdoc-M, Angelica Frolov, a explicat că evenimentul a reprezentat o parodie a unei nunți, nu o ceremonie reală, și a respins acuzațiile.

„O activistă lesbiană și un activist gay au înscenat o parodie a unei nunți la Pride Park, eu le-am fost «nașă». Toată lumea a râs și s-a veselit. Și eu nu știu ce e mai rău, să fie deputatul Costiuc atât de prost, sau să fie atât de ticălos în manipularea cetățenilor care îl urmăresc”, a scris Frolov.

***

Marșul Chișinău Pride a fost organizat de organizația „Genderdoc-M”, care promovează și apără drepturile persoanelor LGBT+ din Republica Moldova. Potrivit organizatorilor, participanții la marș au ieșit în stradă pentru a afirma dreptul comunității LGBTQ+ la siguranță, recunoaștere legală și o viață demnă în Republica Moldova. Manifestanții s-au adunat la intersecția străzilor București și Ismail. În contextul marșului s-au înregistrat restricții temporare de circulație în intervalul 12:00-14:00. Acestea au vizat strada București, pe segmentul dintre străzile Ismail și Serghei Lazo, precum și strada Serghei Lazo, pe segmentul dintre străzile București și Mihail Kogălniceanu.

Pentru NewsMaker, șefa Secției comunicare și protocol din cadrul Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco, a precizat că, potrivit estimărilor poliției, la eveniment au participat circa 350 de persoane, în flux continuu.

Potrivit Genderdoc-M, marșul a reunit până la o mie de participanți, iar „ediția din acest an mai a fost cea mai pașnică din istoria Pride-urilor organizate la Chișinău”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Larisa Novac

„Sunt momente în care mă întreb dacă merită”: O deputată PAS se plânge de atacuri pe online, după scandalul MoldATSA

Deputata Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS), Larisa Novac, s-a plâns că este atacată în mediul online. Totodată, aceasta a menționat că înțelege de unde vine această reacție, „mai ales după evenimentele din ultimele zile legate de MoldATSA”. Parlamentara a spus, în apărarea sa, că fiecare trebuie să răspundă pentru propriile fapte și că „răspunderea trebuie să fie individuală, nu colectivă”.

„Am scris ieri un mesaj după ce am ieșit din Plenul Parlamentului. (…) Le mulțumesc celor care mi-au transmis mesaje de susținere și încurajare. Alții au ales să-mi aducă învinuiri, să-mi pună etichete și să mă condamne fără să cunoască toate faptele. Înțeleg de unde vine această reacție, mai ales după evenimentele din ultimele zile legate de MoldATSA. Totuși, nu pot tolera lipsa de respect și injuriile pe pagina mea. (…) Eu, ca deputat, nu am ochi și urechi peste tot. Interacționez instituțional: cer informații, solicit explicații și urmăresc ca lucrurile să fie clarificate. Și da, simt aceeași nedreptate pe care o simt mulți cetățeni atunci când încrederea acordată este folosită în mod abuziv. Dar vreau să vă întreb ceva: cine dintre dumneavoastră poate răspunde pentru toate acțiunile propriilor copii atunci când aceștia aleg un drum greșit? Dar pentru veri, frați sau cumetri? Nimeni”, a comunicat parlamentara.

Potrivit deputatei, „răspunderea trebuie să fie individuală, nu colectivă”. „Ancheta trebuie să stabilească, cu nume și prenume, cine, când și ce lege a încălcat. Iar fiecare trebuie să răspundă pentru propriile fapte. Cine nu a încălțat papucii de deputat poate crede că totul este simplu. Dar, sincer, sunt momente în care mă întreb dacă merită. (…) Eu aleg să continui să încerc”, a adăugat parlamentara.

Menționăm că mesajul la care s-a referit deputata a adunat peste 100 de comentarii, multe dintre acestea fiind critice. În acest mesaj, parlamentara făcea referire la ședința Parlamentului din 26 iunie, menționând că aceasta a durat opt ore. „Pentru mulți deputați din opoziție, sala de ședințe pare să fi devenit mai degrabă un platou de filmare decât un loc pentru dezbateri serioase. Pentru noi, însă, Parlamentul rămâne locul în care se muncește, se discută proiecte de lege și se iau decizii”, a comunicat parlamentara în același mesaj.

***

Întreprinderea de stat „MoldATSA”, responsabilă de securitatea traficului aerian din Republica Moldova, a ajuns în centrul unui scandal după o investigație a Ziarului de Gardă din 18 iunie, care a arătat că directorul Dumitru Vangheli ar fi inclus în CV informații despre studii de pilotaj în Canada și experiență la Air Canada, informații care, potrivit ZdG, nu corespund realității. În urma investigației, acesta a fost demis. Detalii AICI. Deputatul PAS, Radu Marian, a declarat pentru Nokta că el a fost cel care l-a propus pe Vangheli pentru această funcție. Mai târziu, pe o rețea de socializare, Marian a recunoscut că a greșit.

Ulterior, politicianul Dragoș Galbur a afirmat că Anastasia Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu, ar fi fost numită la „MoldATSA” fără concurs public, ca purtător de cuvânt, menționând un salariu de peste 70.000 de lei și lipsa prezenței la locul de muncă. Taburceanu a confirmat angajarea, precizând că prestează servicii de comunicare. Totodată, a spus că salariul său este de 25.700 de lei, plus „suplimente pentru stagiu și volum de lucru”. RISE a scris că aceasta a fost angajată la începutul lunii iunie 2025 și ar fi fost plătită, în medie, cu peste 75.000 de lei lunar în 2025 și peste 120.000 de lei lunar în 2026. Pe 23 iunie, Taburceanu a anunțat că și-a depus cererea de eliberare din funcție și a menționat că va restitui sumele încasate ca sporuri și adaosuri la salariu. Detalii AICI. Maia Sandu a declarat că nu a avut nicio implicare în angajarea Anastasiei Taburceanu. Președinta a adăugat că „este amoral să ei bani nemeritați și acești bani trebuie întorși”.

Pe 24 iunie, încă o verișoară a Maiei Sandu și-a dat demisia. Este vorba despre Tatiana Batin, care era șefa cabinetului președintelui Parlamentului, Igor Grosu. Acesta a precizat că demisia a fost „de onoare” și este legată de incidentul cu sora ei, Anastasia Taburceanu. Detalii AICI. Între timp, politicianul Dragoș Galbur a afirmat că încă o rudă a Maiei Sandu ar fi fost numită fără concurs, de această dată la șefia unei sucursale a Moldelectrica. Compania Moldelectrica a respins acuzațiile, precizând că Iurie Sandu a fost desemnat în urma unui concurs intern. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: