Facebook/Maia Sandu

Cadourile pe care le-a primit Maia Sandu din aprilie până în iunie. Cel mai scump – oferit de președintele Germaniei (DOC)

Administrația prezidențială a publicat registrul de evidență a cadourilor primite de președinta țării Maia Sandu pe durata trimestrului II al anului curent. Potrivit documentului, din 9 aprilie până pe 23 iunie, Maia Sandu a primit 8 cadouri.

Cel mai scump dintre cadourile pe care le-a primit șefa statului este un set de DVD-uri, întitulat „25 years of Berliner Philarmoniker Europakonzert 1991-2015”. Valoarea acestuia este estimată la suma de 6200 de lei. Darul i-a fost oferit de către președintele german Frank Walter Steinmeier, în timpul vizitei oficiale pe care a întreprins-o șefa statului, în luna mai, în Germania.

Președintele Germaniei i-a oferit Maiei Sandu și o vază din porțelan, fabricată de „Königliche Porzellan Manufaktur Berlin”, a cărei valoare a fost estimată la 3350 de lei.

Un alt cadou mai scump primit de președinta țării este un recirculator iradiator de aer bactericid și ultraviolet, oferit de directorul general al Uniunii Industrial-Financiare Ruse, Stanislav Pughinskii, în timpul unei întrevederi de lucru din 9 aprilie. Aparatul este estimat la 4470 de lei.

De asemenea, Maia Sandu a primit un album de artă în două volume – „The Radziwills – History and Legacy of the Princes”, în valoare de aproape 3 mii de lei. Lucrarea i-a fost oferită de președintele Republicii Lituania, Gitanas Nausėda, în luna mai.

Pe lângă acestea, președinta Republicii Moldova a mai primit cadou un tablou în ramă de lemn „Jerusalim of Gold” de la ambasadorul Israelului, în valoare de 300 de lei, înregistrările simfoniilor lui P. Ceaikovsky nr. 1-6 cu Orchestra Filarmonicii din Moscova, pe Flash
Drive USB personalizat (600 de lei) de la dirijorul principal al Orchestrei Filarmonice din Barcelona, dirijor laureat al Orchestrei
Filarmonice din Moscova, Iurii Botnari, cartea „Cour Européenne des Droits de l’Homme” (500 de lei) din partea președintelui Curții
Europene pentru Drepturile Omului, Robert Spano și un tablou personalizat (350 de lei) de la paramedicul și artistul grafic Sergiu Țopa.

În primul trimestru al anului, Maia Sandu a primit 20 de cadouri, cel mai scump dintre ele valorând 15 mii de lei.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Igor Grosu

Grosu, prezent la Congresul PNL: „Vom face lucruri frumoase pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului”

Igor Grosu, președintele Parlamentului și liderul Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate, a participat pe 12 iulie la Congresul extraordinar al Partidului Național Liberal (PNL) din România. Politicianul a susținut un discurs în timpul reuniunii, în care a urat succes PNL-ului și a făcut apel la liberali să fie alături de Republica Moldova la alegerile parlamentare din 28 septembrie, pentru a da statului o perspectivă „clară” privind integrarea europeană.

Noi, în Republica Moldova, urmărim foarte atent ce se întâmplă în România. Pentru că de felul cum merg lucrurile la București, în întreaga Românie foarte mult depind și felul în care merg lucrurile în R. Moldova. Vă mulțumesc pentru tot ajutorul pe care l-ați acordat constant la nivel de Guvern, la nivel de agenții, primării. Lucrul ăsta este apreciat, lucrul ăsta este de menționat de fiecare dată, fiindcă ajutorul României nu s-a oprit niciodată și este complicat să-l cuantificăm, pentru că el este continuu”, a declarat Igor Grosu.

Liderul PAS a mai notat interferențele ruse cu care s-a confruntat România în perioada alegerilor prezidențiale din 2025. E a subliniat că Rusia are o „atenție permanentă” față de România și Republica Moldova. „Ei ne privesc ca un tot întreg, ca un neam, ca o națiune. Măcar aici sunt sinceri, că ne tratează ca pe neamul românesc. Dvs ați simțit cumva pe pielea dvs lucruri pe care noi le simțim de 35 de ani, dar asta te face mai tare și mai pregătit”, a adăugat acesta.

Igor Grosu a remarcat că, în toamnă, și în Republica Moldova urmează să aibă loc alegeri parlamentare. Politicianul a declarat că scrutinul va fi despre calea pe care va merge statul, iar opțiunile sunt două: aderarea la UE sau rămânerea în „incertitudine”.

De ales nu prea avem multe. Dar un lucru simt și sunt sigur că cu ajutorul dvs, cu ajutorul prietenilor o să învingem și o să dăm Republicii Moldova o perspectivă foarte clară de integrare europeană. Vă rugăm să fiți alături. Și când spun că fiți alături, am în vedere să discutați cu primarii, primar la primar, ministru la ministru, om la om, politician la politician, să le transmiteți încrederea și sprijinul, că Republica Moldova nu este singură, are mulți prieteni și va reuși”, a menționat președintele PAS.

La final, Igor Grosu a urat succes în continuare Partidul Național Liberal, pe care l-a numit „partid-frate”. „Împreună o să facem echipă, împreună vom face lucruri frumoase pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului”, a spus el

Facebook/Igor Grosu

Precizăm că Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Național Liberal sunt membri ai Partidului Popular European – una dintre cele mai mari formațiuni transnaționale din Parlamentul European.

Congresul extraordinar al PNL a avut loc în Sala Unirii din Parlamentul României. Pe lângă liberali, la reuniune au mai participat președintele țării, Nicușor Dan, și reprezentanți ai formațiunilor din coaliția de guvernare.

În cadrul reuniunii a fost votată conducerea formațiunii. Astfel, premierul Ilie Bolojan a fost ales președinte al Partidului Național Liberal, cu 976 de voturi. El a fost singurul care a candidat pentru această poziție. De asemenea, vicepreședinți ai partidului au fost aleși Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicoleta Pauliuc, iar Dan Motreanu a fost numit secretar general al PNL.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: