Andrei Mardari / NewsMaker

Când va fi făcută publică eventuala vizită a lui Zelenski în Moldova? Popescu: Avem confirmări la summit aproape de la toate țările 

La Summitul Comunității Politice Europene din 1 iunie care va avea loc în Moldova și-au confirmat prezența 48 de delegații dintr-un total de 50 de țări. Precizările au fost făcute pe 30 mai de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu. Ce ține de probabilitatea unei vizite a președintelui ucrainean în Moldova, Popescu a spus că informația va fi cunoscută de public în ziua summitului. 

Până la ziua de astăzi avem confirmări aproape de la toate delegațiile statelor care vor participa la acest summit. Deci, avem 48 de confirmări din 50. Delegațiile vor veni pe parcursul a două zile. Aproximativ jumătate din delegații vor veni deja de mâine, 31 mai. Cealaltă jumătate de delegații va veni în Republica Moldova în prima jumătate a zilei de 1 iunie”, a comunicat Popescu, în cadrul unor declarații de presă.

Întrebat care sunt cele două țări care încă nu se știe dacă vor participa la eveniment, Popescu a menționat: „Practic avem o prezență plină la acest summit, la cel mai înalt nivel. (…) Informațiile finale referitor la aceste două state cred că le vom primi pe parcursul zilei de astăzi. De aceea la această etapă nu aș focusa atenția pe anume aceste două state. (…) Evident că este foarte logic să ne dăm seama că în contextul securității din regiunea noastră, anumite confirmări sau neconfirmări de regulă au loc ceva mai târziu decât câteva zile înainte de summit”.

La întrebarea jurnaliștilor dacă președintele Ucrainei Vladimir Zelenski și-a confirmat prezența la summitul din Moldova, ministrul a declarat: „Deci, eu am făcut o aluzie destul de transparentă la faptul că o bună parte din diplomația internațională legată de relațiile cu Ucraina sau participarea oficialilor ucraineni la alte evenimente, de regulă sunt gestionate și organizate de o manieră foarte discretă”.

Ministrul a mai spus că „de regulă, anunțurile legate de deplasările liderilor internaționali în Ucraina sau deplasările liderilor ucraineni în afară sunt făcute atunci când aceste deplasări au loc sau ulterior”.

„Prin această prismă, este o situație standard în care Ucraina nu confirmă până în efectiv ultimele momente gradul de participare. Evident, acest lucru ține de securitate cât și despre evoluțiile de pe frontul din Ucraina, care pot fi imprevizibile și iată prin această prismă la această etapă nu cred că este cazul să discutăm prea mult. Vom ști în ziua summitului, vom afla cu toții, și evident această decizie de a gestiona în această manieră interacțiunile internaționale este una absolut logică, este rezultatul acțiunii Rusiei contra unui stat suveran”, a conchis Popescu.

***

De precizat că Summitul Comunității Politice Europene din 1 iunie va avea loc la Bulboaca, raionul Anenii Noi, și va fi găzduit de complexul vitivinicol Castel Mimi. Cum se desfășoară pregătirile pe traseul Chișinăul – Bulboaca puteți vedea în reportajul NM.

În acest context că Inspectoratul General al Poliției a anunțat o serie de măsuri de securitate pentru Summit-ul din 1 iunie, de la Chișinău. Poliția a precizat că Moldova își va închide spațiul aerian pentru avioanele civile în perioada 1-2 iunie, precum și pentru dronele civile, în perioada 31 mai-2 iunie. Excepție vor face doar aeronavele civile. Totodată, oamenii legii au îndemnat populația să dețină în această perioadă un act de identitate, iar șoferii – să evite străzile principale. Rutele alternative pentru care pot opta cetățenii și șoferii în perioada  31 mai – 1 iunie pot fi consultate AICI.

Pe 30 mai, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu a oferit mai multe detalii cu privire la programul summitului din 1 iunie care va avea loc în Republica Moldova. Oficialul a declarat că evenimentul va începe la 10:30, la Castelul Mimi, cu o sesiune plenară „în care liderii vor avea ocazia să exprime poziția statelor pe anumite domenii”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul vrea mai puțină birocrație și mai puține controale la antreprenori. Ce propune premierul Tofan (VIDEO)

Guvernul pregătește modificarea sau eliminarea unor reguli, autorizații și proceduri considerate inutile pentru întreprinderi. Premierul Vasile Tofan a prezentat, pe 9 septembrie, un set de măsuri care ar urma să reducă birocrația și să schimbe modul în care statul controlează activitatea companiilor.

Propunerile vizează circa 100 de acte normative. Acestea sunt incluse în două proiecte: unul pentru modificarea legislației, iar celălalt – pentru modificarea sau abrogarea unor hotărâri de Guvern. Documentele sunt examinate de Ministerul Justiției și Centrul Național Anticorupție.

Autoritățile analizează aproximativ 80 de acte permisive pentru a stabili care dintre ele pot fi eliminate sau înlocuite cu simple notificări. Alte 172 de proceduri cu caracter permisiv au fost identificate în afara listei stabilite prin lege. Acestea vor trebui justificate și incluse în nomenclator sau simplificate.

Printre propuneri se numără eliminarea plăcilor galbene de înmatriculare pentru vehiculele care transportă pasageri. Potrivit premierului, acestea generează costuri suplimentare, fără să contribuie la siguranța pasagerilor.

Autorizațiile sanitar-veterinare și certificatele de înregistrare în domeniul siguranței alimentelor nu vor mai trebui refăcute doar pentru că a fost prelungit contractul de chirie. Dacă activitatea și condițiile nu se schimbă, documentele ar urma să fie valabile pe termen nelimitat.

Statele de personal nu vor mai fi obligatorii, iar documentele și instruirea privind securitatea și sănătatea în muncă vor putea fi realizate online. Guvernul propune și recunoașterea acreditărilor europene ale laboratoarelor medicale, pentru a evita repetarea verificărilor și cheltuielile suplimentare.

Ar urma să fie simplificate și procedurile pentru construcțiile agricole și energetice mici. Clădirea și rețelele care o deservesc vor putea fi autorizate împreună, iar avizele necesare vor fi obținute direct de autorități, fără ca investitorul să fie trimis de la o instituție la alta.

Mai puține controale neplanificate la antreprenori

O altă direcție a reformei vizează controalele inițiate de autorități la firme. Companiile cu risc redus și fără încălcări repetate nu vor mai fi verificate la fel ca întreprinderile cu risc ridicat. Guvernul propune mai multe controale planificate și limitarea verificărilor inopinate.

În prezent, controalele fiscale planificate reprezintă aproximativ 4% din total. Totodată, durata și frecvența verificărilor ar urma să fie stabilite în funcție de riscuri, iar abaterile minore să poată fi remediate înainte de aplicarea unor sancțiuni.

„Performanța instituțiilor nu trebuie măsurată după banii colectați din controale. Indicatorii trebuie să urmărească riscul redus, respectarea procedurilor și creșterea conformării voluntare. Controlul trebuie să aibă scop de prevenție și conformare, nu de pedeapsă”, transmite Guvernul.

Din 22 iulie până pe 6 septembrie, Guvernul a primit 213 sesizări de la antreprenori. Dintre acestea, 38 s-au referit la controalele statului, iar aproape 74% dintre plângerile din această categorie au vizat Serviciul Fiscal și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Executivul precizează că măsurile nu sunt încă definitive. Cele care presupun modificarea unor hotărâri vor fi examinate de Guvern, iar schimbările legislative vor fi transmise Parlamentului. Unele propuneri ar putea fi ajustate sau eliminate în procesul de aprobare.

„Acest proces nu se termină cu pachetul de astăzi. Vom continua să revizuim reguli și acte permisive, să eliminăm dublările și să digitalizăm procedurile acolo unde se poate. Va încurajez să comentați și să raportați alte sugestii pentru simplificare. Cerințele care protejează sănătatea, siguranța, mediul și consumatorul rămân. Dar procedurile care nu mai au utilitate trebuie să dispară”, a transmis prim-ministrul Vasile Tofan.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: