ipn.md

„Catastrofă agricolă“: Fermierii din sudul țării prognozează o recoltă mică și acuză Guvernul că ar apăra interesele unor „magnați”

Fermierii din sudul țării se plâng de o recoltă mică la floarea-soarelui. Asociația Forța Fermierilor susține că agricultorii din raioanele Cahul, Cantemir, Basarabeasca și Leova recoltează între 0,4 și o tonă de floare soarelui per hectar. Specialiștii anticipează pierderi masive, inclusiv, la recolta de porumb. De vină ar fi seceta, susțin ei.

Potrivit sursei citate, doar în raionul Cahul, până în prezent, peste 7 mii hectare de porumb au fost discuite, ceea ce înseamnă că de pe suprafața respectivă a fost recoltată numai masa vegetală pentru siloz, fără nici un bob de porumb. Specialiștii Asociației susțin că o situație similară se așteaptă și în raioanele Hîncești, Cimișlia, Căușeni și Ștefan Vodă, unde abia este începutul recoltării.

„Agricultorii sunt în disperare enormă. (…) Este o catastrofă agricolă, după care imediat va urma catastrofa financiară a fermierilor adevărați din localitățile rurale. (…) După refuzul domnului prim-ministru să se întâlnească cu reprezentanții Forței Fermierilor și să discute moratoriu măcar pentru 3 luni la achitarea datoriilor producătorilor agricoli, mulți agricultori sunt încrezuți că guvernul acționează exclusiv în interesul unui grup îngust de magnați, care vor beneficia în urma distrugerii segmentului fermierilor micro, mici și mijlocii. (…) Revolta a atins cota maximă și este foarte greu de anticipat acțiunile agricultorilor, care nu au ce pierde”, se arată în comunicatul emis de Forța Fermierilor.

NM a solicitat un comentariu din partea Ministerului Agriculturii, însă până la publicarea știrii nu am primit un răspuns la solicitarea expediată.

Amintim că, pe 28 august, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Vladimir Bolea a declarat că în Republica Moldova ar putea fi adoptată o lege prin care să li se interzică producătorilor agricoli să cultive culturile în regiunile țării în care nu plouă suficient pentru ca acestea să crească. Ulterior, pe 29 august, oficialul a declarat că agricultorilor moldoveni nu li se va interzice plantarea culturilor în regiunile în care nu plouă destul. Bolea a menționat atunci că autoritățile vor veni cu o recomandare către aceștia, însă toate recomandările se vor regăsi în politicile de subvenționare.

De menționat că directorul Institutului de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția” din Bălți, Boris Boincean, a declarat, recent, că pe fondul schimbărilor climatice, fermierii ar trebui să înlocuiască porumbul cu sorbul, iar soia – cu năutul. Totodată, savantul crede că trebuie să fie reduse suprafețele de culturi prășitoare.

„Este mult mai rațional să ajustăm sistemul de agricultură la schimbările climatice decât să menținem în asolament un spectru de culturi care necesită cantități nejustificate de îngrășăminte, pesticide și alte produse agrochimice, dar care pot fi înlocuite”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

primeminister.am

Presa: Rusia a amenințat Armenia cu sistarea livrărilor de gaze de la 1 noiembrie

Rusia ar fi amenințat că va sista complet, începând cu 1 noiembrie, livrările de gaze către Armenia, dacă autoritățile de la Erevan nu vor îndeplini mai multe condiții politice impuse de Kremlin. Potrivit publicației armene „Hraparak”, care citează surse din Rusia, Moscova ar cere, între altele, ca Armenia să renunțe la discuțiile privind viitorul bazei militare ruse din Giumri și să-și clarifice opțiunea geopolitică între apropierea de Uniunea Europeană și menținerea în Uniunea Economică Eurasiatică. Informația nu a fost confirmată oficial de Moscova, transmite DW.

Livrările de gaze rusești către Armenia sunt suspendate în prezent, din cauza unor lucrări de mentenanță planificate. Între timp, necesarul intern este acoperit din rezervele aflate în depozite.

Sursele citate de „Hraparak” susțin că, la 1 noiembrie, ar putea avea loc o „avarie” majoră sau ar putea fi invocat un alt caz de forță majoră, în urma căruia livrările de gaze nu ar mai fi reluate.

Potrivit publicației, Moscova ar fi transmis Erevanului mai multe condiții. Una dintre acestea ar viza renunțarea la discuțiile privind viitorul bazei militare ruse din Giumri, precum și la eventualele măsuri împotriva companiilor cu capital rusesc. Printre acestea se numără „Căile Ferate din Caucazul de Sud” și „Gazprom”.

O altă condiție ar viza relația Armeniei cu Uniunea Europeană. Potrivit „Hraparak”, Erevanul ar trebui fie să renunțe la legea care prevede lansarea procesului de integrare europeană, fie să stabilească data unui referendum pe această temă. Astfel, Armenia ar urma să decidă între apropierea de UE și menținerea în Uniunea Economică Eurasiatică.

De asemenea, Moscova ar cere încetarea urmăririi penale a politicienilor apropiați de Rusia și numirea unui vicepremier acceptat de Kremlin, mai scrie publicația armeană.

Rusia a avertizat anterior Armenia, pe 26 mai, că ar putea denunța unilateral acordul privind livrările de gaze naturale, produse petroliere și diamante brute, în cazul în care Erevanul va continua pe calea aderării la Uniunea Europeană.

Armenia rămâne în continuare puternic dependentă de gazul rusesc. În 2025, „Gazprom” a livrat țării aproximativ 2,7 miliarde de metri cubi de gaze. Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Armenia beneficiază de un preț preferențial de 177 de dolari pentru 1.000 de metri cubi. Kremlinul a avertizat, de asemenea, că, în cazul retragerii Armeniei din Uniunea Economică Eurasiatică, prețul gazelor ar urma să fie stabilit la nivelul pieței.

Pe 16 septembrie, secretarul Consiliului de Securitate al Armeniei, Armen Grigorian, a declarat că țara ar putea înlocui gazul rusesc cu livrări din Azerbaidjan, Turcia și Iran. Referindu-se la prețul mai mic al gazului rusesc, acesta a afirmat că gazul „este folosit ca monedă politică”.

Premierul Nikol Pașinian a declarat anterior că Armenia va continua să caute surse alternative de gaze, indiferent de deciziile Moscovei privind prețul combustibilului. Potrivit acestuia, demersul face parte din politica Erevanului de consolidare a independenței și statalității țării.

Relațiile dintre Moscova și Erevan s-au tensionat în ultimele luni. Din mai, Rusia a introdus restricții asupra importurilor mai multor produse din Armenia, inclusiv alcool, legume, fructe, pește, produse lactate și flori.

În replică, autoritățile armene au început să redirecționeze o parte din exporturi către alte piețe, inclusiv către țările europene.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: