Bani

Începând cu noul an școlar, părinții din Moldova vor putea colecta bani pentru grădinițe sau școli în mod oficial și direct – prin sistemul guvernamental de plată electronică MPay. Taxele, conform proiectului elaborat de Ministerul Educației și aprobat astăzi de Guvern vor fi voluntare și anonime. NM a aflat cum

Impozitele pe clădirile abandonate și pe terenurile agricole necultivate ar putea crește cu până la 300% în Moldova. Acest lucru este prevăzut în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2025. Experții califică această măsură drept una bună, dar se îndoiesc de eficacitatea ei. Autoritățile locale ar putea primi permisiunea de a majora

Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane de lei pentru procesele electorale din toamna 2024: 250 000 000 de lei au fost prevăzute pentru două tururi ale alegerilor prezidențiale, 37 000 000 de lei pentru organizarea referendumului privind integrarea europeană, iar 19 000 000 de lei –implementarea votului prin corespondență.

Influencerii și bloggerii au intrat în vizorul Serviciului Fiscal de Stat. Potrivit unui comunicat de presă publicat pe 11 iulie, activitatea desfășurată de către persoanele fizice din mediul online a fost atent monitorizată pe parcursul ultimelor 18 luni. Circa 20 de persoane, cunoscute în mediul online din Republica Moldova, au

Dezvoltatorii imobiliari din Moldova ar putea fi obligați să construiască locuințe noi doar cu încălzire centralizată. Modificări în acest sens ale legislației au fost propuse de Ministerul Energiei. NM a aflat de ce este nevoie de această modificare, cum va funcționa și de ce experții o numesc „cea mai corectă

Uniunea Europeană va acorda Republicii Moldova un suport financiar în valoare de 72,5 milioane de euro pentru menținerea stabilității macroeconomice și realizarea reformelor. 22,5 milioane de euro din această sumă reprezintă un grant. Precizările au fost făcute de Comisia Europeană pe 8 iulie. Potrivit Comisiei Europene, Republica Moldova va primi

Legea bugetului de stat pentru 2024 va fi modificată. Ar urma să fie alocați mai mulți bani în sănătate, asigurare socială, educație, infrastructură și agricultură. Un proiect pentru modificarea legii a fost aprobat de deputați în prima lectură. Pe 4 iulie, deputații au votat în prima lectură un proiect pentru

În Moldova a fost lansată o linie modernă de sortare și ambalare a cireșelor. Investițiile în echipament au constituit peste un milion de dolari. Linia selectează automat fructele în funcție de trei criterii: mărime, culoare și calibru și, de asemenea, recunoaște cireșele cu defecte interne. Lanțul de producție include un

Începând cu 18 iunie, șoferii din Republica Moldova achită tot mai mult pentru benzină și motorină. Dacă pe 17 iunie un litru de benzină costa 24 lei și 12 bani, atunci pe 2 iulie va fi 25 lei. În cazul motorinei, pe 17 iunie, aceasta valora 20 lei și 42

Banca Europeană de Investiții (BEI) plănuiește să acorde Republicii Moldova împrumuturi în valoare de €257,5 milioane pentru cinci proiecte de infrastructură în următorii ani. Despre acest lucru a aflat corespondentul NM Daria Slobodcicova în timpul unei vizite la BEI în data de 26 iunie. Reprezentanții BEI au discutat despre acordarea

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x