Șeful Misiunii OSCE în Moldova a prezentat pe 22 octombrie, la Viena, raportul semestrial de activitate a Misiunii, axat în mare parte pe evoluțiile în procesul de reglementare transnistreană. Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), SUA, Ucraina, Turcia, UE şi statelor aliniate acesteia au criticat
Adrian Glijin, una dintre cele patru persoane răpite săptămâna trecută de către structurile de forță din regiunea transnistreană, este acuzat de „trădare de patrie”. El riscă de la 12 la 20 ani de privațiune de libertate. Despre acest lucru a anunțat pe 12 octombrie Asociaţia pentru apărarea democraţiei şi a
Doi dintre cei patru moldoveni reținuți de structurile de forță transnistrene acum o zi rămân în detenție. Despre acest lucru a anunțat în seara de 9 octombrie Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) într-un comunicat de presă. „Potrivit datelor preliminare deținute la nivelul instituțiilor de ocrotire a
Asociaţia pentru apărarea democraţiei şi a drepturilor omului Promo-LEX a publicat pe 9 octombrie noi detalii despre cele patru persoane care au fost reținute de către structurile de forță din stânga Nistrului. Deocamdată nu există informații despre starea a doi dintre bărbați: Adrian Glijin și Stanislav Mînzarari. Potrivit reprezentanților asociației,
Delegaţiile Uniunii Europene, SUA, Marii Britanii, Ucrainei, Georgiei şi Turciei din cadrul Consiliului Permanent al OSCE și-au exprimat îngrijorarea faţă de agravarea situaţiei drepturilor omului în regiunea transnistreană, introducerea posturilor de control ilegale şi îngrădirea liberei circulaţii în regiune. Subiectul a fost abordat în cadrul ședinței din 8 octombrie a
După ce a instituit regimul stării de urgență la mijlocul lunii martie, Tiraspolul a închis practic intrarea și ieșirea de pe teritoriul Transnistriei. Din această cauză, mulți locuitori de pe malul drept și de pe cel stâng al Nistrului, care au rude apropiate pe celălalt mal al râului, s-au pomenit