Нэстасе
Игорь Чекан, NewsMaker

„Cei care ne-au spus că iau aeroportul de la Șor umblă cu șmecherii legislative”. Năstase a sesizat Procuratura Generală

Politicianul Andrei Năstase, fondator al Platformei DA, a anunțat că a depus un denunț la Procuratura Generală în cazul spațiilor comerciale de la Aeroport. El a spus că „la etapa inițială, transmiterea în locațiune a acestor spații urma a fi efectuată în condiții legale generale” însă s-a modificat legea „pentru a permite persoanelor interesate preluarea acestor spații pe termene mai mari”. „Cei care ne-au spus că iau aeroportul de la Șor, acum umblă cu șmecherii legislative”, a menționat el, adăugând că „este un moment în care Procuratura ar putea demonstra că începe cu adevărat lupta și cu corupții din actuala guvernare”. NewsMaker a solicitat o reacție de la reprezentanții partidului de guvernământ.

Năstase a cerut procurorului general Ion Munteanu și șefei Procuraturii Anticorupție Veronica Dragalin să se sesizeze după ar fi identificat „acțiuni concertate din parte unor grupări de persoane interesate care, împreună cu exponenți ai Agenției Proprietății Publice și cu unii deputați ai fracțiunii PAS, au creat și realizează o schemă ilegală de preluare a spațiilor din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău”.

El a menționat că „la etapa inițială transmiterea în locațiune a acestor spații urma a fi efectuată în condiții legale generale” însă „au modificat legea, totul pentru a permite persoanelor interesate preluarea acestor spații pe termene mai mari”.

„Considerăm oportună și indispensabilă investigarea faptelor cu identificarea persoanelor implicate. (…) Au acționat în interesul unui grup infracțional special creat, cu încălcarea vădită a procedurii, în vederea creării unor condiții legale speciale pentru preluarea spațiilor Aeroportului în locațiune și obținerea de beneficii, acțiuni criminale care ar fi cauzat daune considerabile intereselor publice”, a scris el în denunț. Totodată, el a cerut să fie investigat „sub toate aspectele faptă dacă toate aceste contribuiri și susțineri din partea persoanelor cu demnitate publică ale grupării interesate de preluarea spațiilor Aeroportului nu s-au realizat în schimbul unor remunerații sau favoruri necuvenite, prin acte de corupție promise sau executate efectiv”.

„Că cei care ne-au spus că iau aeroportul de la Șor ca să îl întoarcă statului ca să nu se mai fure acolo, acum umblă cu șmecherii legislative anticonstituționale pentru a proteja afacerile celor din PAS”, a scris Năstase pe o rețea de socializare, adăugând că „este un moment în care Procuratura ar putea demonstra că începe cu adevărat lupta și cu corupții din actuala guvernare”.

NewsMaker a solicitat o reacție de la reprezentanții Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate. Deocamdată nu avem un răspuns.

Actualizare: Reprezentanții PAS au menționat că nu comentează declarațiile lui Andrei Năstase.

Facebook/Andrei Nastase
Facebook/Andrei Nastase

Pe 3 mai 2024, Agenția Proprietăți Publice (APP) a declarat că licitația de la Aeroportul Chișinău, cu privire la închirierea spațiilor comerciale, va fi relansată cu noi condiții de participare, urmând să fie divizată în două loturi – un lot pentru Travel Retail (magazine) și un alt lot pentru Food and Beverages (restaurante). Totodată, termenul de transmitere în chirie să fie extins, de la 3 – la 5 ani. Înainte de aceasta, APP declara că va fi propus Parlamentului ajustarea legii „pentru a include Aeroportul Internațional Chișinău în lista bunurilor interzise de privatizare. Următoarea licitație, menționa Agenția, va fi inițiată „din momentul modificării legislației”. Detalii AICI.

Pe 14 mai curent, deputatul Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate Radu Marian a anunțat despre înregistrarea unui amendament prin care Aeroportul Chișinău să fie inclus în lista bunurilor care nu pot fi privatizate. Marian anunța că modificarea va permite Agenției Proprietăți Publice să relanseze licitația pentru închirierea spațiilor de la Aeroport și a aplica condiții mai avantajoase pentru a atrage cât mai multe companii serioase. „De exemplu, să extindă și termenul de transmitere în chirie a spațiilor de la 3 la 5 ani”, comunica deputatul.

Pe 16 mai, deputații au adoptat în a doua lectură ca Aeroportul Internațional Chișinău să fie inclus în lista bunurilor care nu pot fi privatizate. Pe 24 mai, întreprinderea de stat „Aeroportul Internațional Chișinău” a fost inclusă în lista bunurilor care nu pot fi privatizate. Legea care prevede acest lucru și decretul șefei statului privind promulgarea ei au fost publicate în Monitorul Oficial.

Pe 5 iunie curent, Partidul Socialiștilor a emis un comunicat în care anunța că deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au sesizat Curtea Constituțională cu privire la modificările operate în legislație care presupun extinderea termenului de dare în arendă a spațiilor comerciale ale Aeroportului Internațional Chișinău. Parlamentarii au solicitat controlul constituționalității articolului II din Legea nr. 116 din 16 mai 2024 pentru modificarea unor acte normative.

Pe 20 iunie, extinderea termenului de dare în chirie a spațiilor comerciale de la Aeroportul Chișinău, de la 3 la 5 ani, propusă de PAS a fost declarată neconstituțională. Decizia a fost luată de Curtea Constituțională. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: