„Cetățenii au tot dreptul să fie nemulțumiți”. Nemerenco, despre sistemul de sănătate din Moldova 
Full Article 3 minutes read

„Cetățenii au tot dreptul să fie nemulțumiți”. Nemerenco, despre sistemul de sănătate din Moldova 

Ministra Sănătății Ala Nemerenco susține că moldovenii au tot dreptul să fie nemulțumiți de sistemul de sănătate. Potrivit oficialului, în Moldova „s-a furat mult și la greu” și „s-a ajuns ca corupția să devină o obișnuință”. Astfel, a adăugat Nemerenco, „acum, orice lichidare a unei scheme este un proces foarte dureros”. Dar însănătoșirea sistemului va veni, nu are cum să nu vină, a adăugat ministra de la sănătate. 

Nemerenco a scris pe rețelele de socializare că în țara noastră „s-a furat mult și la greu”. „S-a ajuns ca corupția să devină o obișnuință”, a menționat oficialul.

Nu exista un sistem să nu fi fost mușcat de corupție – justiție, sănătate, educație, repartizarea subvențiilor, îndemnizațiilor, ajutoarelor sociale, calcularea pensiilor, angajarea la muncă, creșterea în carieră, elaborarea cadrului legislativ plin de lobby, vamă, poliție, gestionarea fondurilor venite din afară, absolut tot”, a scris Nemerenco.

Despre corupția în sănătate aș putea scrie volume, a precizat ministra. Potrivit Alei Nemerenco, totul „era construit pe scheme, gestionate de unii și aceeași oameni zeci de ani”.

Acum, orice lichidare a unei scheme sau înlăturare a acestor personaje “fidele” este un proces foarte dureros pentru ei. Și dragi cetățeni, cum veți vedea că se începe un nou raid de atacuri murdare împotriva mea, să știți că undeva, cineva, a pierdut controlul unor butoane”, a menționat oficialul de la sănătate.

Nemerenco a mai spus că „cetățenii au tot dreptul să fie nemulțumiți”.

Ei își doresc să fie tratați cu respect și să beneficieze de servicii medicale de calitate. Și acesta nu este un moft, ci dreptul lor. Însă un sistem medical în care s-a furat minim câte vreo 1,5-2 miliarde lei anual este unul foarte bolnav și procesul de însănătoșire nu este unul ușor. Ba chiar destul de dureros. Dar eu am încredere în partea bună, sănătoasă a personalului medical, si în echipa cu care muncesc. Scopul meu nu este să creez hârtii și planuri de pus în sertare, ele nu ajuta cu nimic pe nea Gheorghe din Colibași care așteaptă ani de zile o investigație sau o operație”, a comunicat Nemerenco.

Potrivit ministrei, majoritatea sălilor de operații din spitalele țării nu au beneficiat de nici un echipament nou în ultimii 20-25 ani.

Reparăm și vom repara infrastructura instituțiilor continuu. Debirocratizăm circuitul pacientului în sistem. Este un volum enorm de lucru pe care îl facem. Mulți se împotrivesc. Dar însănătoșirea sistemului va veni, nu are cum să nu vină”, a comunicat ministra.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: