NM

Chironda va contesta în instanța de judecată motivele pentru care a fost demis

Ex-viceprimarul capitalei Victor Chironda va contesta în instanța de judecată motivele pentru care a fost demis. Într-o conferință de presă la IPN, acesta a prezentat raportul de activitate pentru perioada în care a lucrat la Primăria Chișinău și a declarat că și-a îndeplinit corect și conform legii atribuțiile.

Victor Chironda susține că nu sunt adevărate şi justificate acuzaţiile aduse de primar și de consilierii care au votat pentru demisia sa „Nu contest dreptul primarului şi al Consiliului de a mă demite din funcţia de viceprimar, însă nu din motivele expuse în proiectul de decizie a CMC. Voi merge inclusiv în instanţa de judecată pentru a demonstra faptul că mi-am îndeplinit atribuţiile corect, așa cum prevede legea”, a declarat ex-viceprimarul.

Din spusele lui, aşa-zisa lipsă de la serviciu a fost capcană pe care i-au întins-o propriii colegi. Ex-viceprimarul spune că a depus plângeri la Procuratura şi a pregătit demersuri pentru instanţă. „Motivul real al demisiei a fost ca m-am opus demolării Hotelului Naţional, dar şi altor proiecte de promovare a unor construcţii gigantice și complexe locative în oraş. Cât ţine de hotel, lucrăm la proces, vom contesta inclusiv autorizaţia de demolare emisă, vom continua discuţiile cu societatea și locatarii. Vom continua demersurile ca Ministerul Culturii să ia decizia de a pune clădirea sub protecţia statului”, a spus Victor Chironda.

În cadrul aceleiaşi conferinţe, Victor Chironda  a prezentat raportul de activitate pentru perioada în care a fost în funcția de viceprimar al municipiului Chișinău și a oferit drept exemplu mai multe proiecte în care s-ar fi implicat direct. Acesta s-a referit la Strategia de dezvoltarea a infrastructurii pentru transportul alternativ, taxarea electronică, reproiectarea străzii 31 august, proiectarea scuarului Eminescu, parcările cu plată, ghid de design al străzilor din Chișinău, concept-concurs de renovare a parcurilor centrale, benzi dedicate şi altele.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Peste 1800 de persoane din Transnistria așteaptă despăgubiri din partea Rusiei. În ce condiții Promo-LEX propune ca Chișinăul să le plătească

Peste 1 800 de persoane din regiunea transnistreană așteaptă despăgubirile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO), în valoare totală de 7,23 milioane de euro, pe care Federația Rusă trebuie să le achite. Asociația Promo-LEX propune ca Republica Moldova să achite despăgubirile în locul Federației Ruse și să preia creanțele victimelor. După preluarea creanțelor, a adăugat Promo-LEX, statul poate propune Moscovei stingerea acestora prin compensare cu datoria de circa 17,5 milioane de dolari pe care Moldova o are față de Rusia. Promo-LEX susține că a transmis, în acest sens, Președinției, prim-ministrului, viceprim-ministrului pentru reintegrare și Biroului politici de reintegrare o opinie juridică.

Potrivit asociației, între 2004 și mai 2026, CtEDO s-a pronunțat în 65 de cauze cu reclamanți din regiunea transnistreană. În 46 dintre acestea, Curtea a constatat încălcări numai în sarcina Federației Ruse, care exercită controlul efectiv asupra regiunii. În total, peste 1.800 de persoane așteaptă plata. Cu dobânzile de întârziere, datoria Federației Ruse față de aceste victime se ridică la circa 7,23 milioane de euro, adică aproximativ 145,2 milioane de lei. Conform Promo-LEX, Federația Rusă a plătit în doar trei cauze privind regiunea.

Promo-LEX propune ca statul să plătească victimelor, în avans, sumele acordate de Curte, inclusiv dobânzile, și să se subroge în drepturile lor. „Din ziua plății, Republica Moldova devine creditorul Federației Ruse pentru sumele achitate. Datoria Rusiei nu se stinge: ea trece în patrimoniul statului, care o poate urmări cu mijloacele proprii unui stat. Plata nu presupune recunoașterea vreunei răspunderi a Republicii Moldova pentru încălcările constatate. (…) Întreaga datorie, cu dobânzi, este de circa 145,2 milioane de lei. Plata poate fi eșalonată pe doi ani bugetari, cu prioritate pentru cauzele cele mai vechi și pentru beneficiarii în vârstă”, a comunicat asociația.

Potrivit asociației, Moldova datorează Guvernului Federației Ruse circa 17,5 milioane de dolari dintr-un împrumut mai vechi, raportat de Ministerul Finanțelor ca restant din cauza unor factori externi. „După preluarea creanțelor, statul poate propune Moscovei stingerea lor prin compensare cu această datorie, printr-un protocol între cele două guverne. Până la încheierea protocolului, Republica Moldova poate suspenda plata datoriei, cu titlu de contramăsură permisă de dreptul internațional, în limita creanțelor preluate de la propriii cetățeni. Statul ar plăti astfel propriilor cetățeni sumele pe care le datorează Moscovei, iar datoria Republicii Moldova față de Federația Rusă s-ar reduce cu aproape jumătate”, a declarat Promo-LEX. Asociația a menționat că „în locul a peste 1.800 de reclamanți individuali, Federația Rusă ar avea în față un stat creditor, cu instrumente pe care persoanele fizice nu le au”.

Promo-LEX susține că a transmis, pe 2 noiembrie, Președinției, prim-ministrului, viceprim-ministrului pentru reintegrare și Biroului politici de reintegrare o opinie juridică privind plata și recuperarea sumelor datorate de Federația Rusă victimelor din regiunea transnistreană. „Ministerele, Parlamentul și celelalte autorități vizate au primit opinia în copie. Propunerea are două componente: statul plătește victimelor sumele stabilite de Curte, apoi le recuperează de la Federația Rusă. (…) Promo-LEX solicită Guvernului să aprobe proiectul de lege până la sfârșitul anului și Ministerului Afacerilor Externe să transmită Federației Ruse o notă verbală de plată”, a comunicat Asociația.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: