Ion Ceban

„Cine i-a pus acolo, Ivan Ceban?”. Reacții după ce primarul Chișinăului și-a demis rudele din întreprinderi municipale

Anunțul primarului capitalei, Ion Ceban, despre faptul că și-a concediat mai multe rude din cadrul întreprinderilor municipale „Apă-Canal Chișinău” și „Spații Verzi” pentru „suspiciuni rezonabile” a provocat un val de reacții în spațiul online. În timp ce unii au acuzat edilul de „nepotism”, alții au solicitat Centrului Național Anticorupție și Procuraturii Anticorupție să se sesizeze. NM vă prezintă o selecție a comentariilor.

Blocul Împreună l-a acuzat pe Ion Ceban că și-a angajat rudele în cadrul Primăriei Chișinău pe criteriu de rudenie, condamnând această practică.

„Ivan Ceban ne anunță azi solemn că și-a concediat nașul, nașa, fratele mamei și toată conducerea de la S.A. „Apă Canal” și „Spații Verzi”, pentru „suspiciuni rezonabile”. Nu pentru nepotism. Nu pentru trafic de influență. Nu pentru incompetență. Doar așa, pentru niște „suspiciuni rezonabile”. Dar întrebarea noastră e simplă: cine i-a pus acolo, Ivan Ceban? Cum au ajuns toți cumnații, nașii și neamurile în conducerea instituțiilor publice din Chișinău? Cine i-a ținut în funcții ani de zile, în timp ce prețul urca, iar calitatea serviciilor scădea?

(…) Administrația capitalei nu este o afacere de familie, iar funcțiile publice nu trebuie transformate în recompense pentru loialități personale sau politice. Cetățenii Chișinăului merită instituții curate, eficiente și echitabile, nu rețele de influență construite pe legături de rudenie”, a menționat Blocul Împreună.

Cu un mesaj asemănător a venit și Partidul Național Moldovenesc.

„Primarul Ion Ceban și-a angajat o sumedenie de rude și persoane apropiate în Primăria Municipiului Chișinău și în agențiile municipale. Nu pe criterii de merit sau competență, ci prin cumetrism, nepotism și nănășism – exact acele metehne care au ținut Moldova pe loc zeci de ani. Partidul Național Moldovenesc condamnă ferm aceste practici care compromit integritatea administrației publice locale. (…) Funcțiile publice nu sunt moșteniri de familie. Ele trebuie ocupate de oameni integri și competenți”, a transmis formațiunea politică.

În același timp, președinta fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău, Zinaida Popa, a spus: „Anunțul lui Ivan Ceban despre faptul că l-a concediat pe nașul său, Ruslan Garbalî, e doar un gest disperat de a-și acoperi iresponsabilitatea, după ce ani la rând a acoperit, protejat și tăcut în fața neregulilor din Apă-Canal și Spații Verzi. Să fim sinceri, nu e niciun fel de curaj. Este panică și frică de criză de imagine. Pentru că da, domnul Ceban știa de ani buni cine sunt „nașii, finii și cumetrii” pe care i-a adus în funcții. Știa ce fac și a fost complice prin inacțiune”.

Zinaida Popa a mai menționat că consilierii PAS solicită un audit independent în toate întreprinderile municipale, sesizarea Centrului Național Anticorupție și Procuraturii Anticorupției și o ședință extraordinară a CMC.

Fostul ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, i-a adresat lui Ceban câteva întrebări, printre care și de ce „evită” să explice clar care sunt „suspiciunile rezonabile” care au dus la demiterea rudelor sale.

„Întreaga situație pare desprinsă dintr-un pamflet. Din păcate, suspiciunile rezonabile privind corupția, trădarea intereselor naționale și conexiunile cu indivizi controversați sunt, în primul rând, asupra dumneavoastră, domnule primar, și abia apoi asupra rudelor și celor care vă încojoară”, a mai spus el.

Iar fostul ministru al Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, a scris: „Demiterea rudelor necesită un act de mare curaj… din partea rudelor. O schemă care-mi amintește de înscenarea răpirii unui politician creștin-democrat în 2002. Deși, să zicem, există o mică șansă că e pe bune. Dacă e așa, așteptăm detalii despre obiectul „suspiciunilor rezonabile”. Că doar n-o fi despre faptul că au fost angajate prin nepotism”.

Amintim că, pe 22 aprilie, Ion Ceban a anunțat pe rețelele de socializare că l-a concediat pe nașul său, Ruslan Garbalî, din funcția de consilier al directorului general interimar al „Apă-Canal Chișinău”. Acesta a precizat că hotărârea are legătură cu „suspiciuni rezonabile”, fără a oferi mai multe detalii.

Edilul a mai spus că a dispus demiterea întregii conduceri a „Spații Verzi”, menționând că anterior fuseseră eliberați din funcții nașa fratelui său și fratele mamei sale.

În aceiași zi, viceprimarii capitalei, Ilie Ceban și Irina Gutnic, au comunicat că Emilia Braga a fost numită director interimar al întreprinderii „Spații Verzi”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski: Ucraina va organiza alegeri dacă Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile

Ucraina va organiza alegeri dacă Vladimir Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile, a declarat președintele ucrainean Vladimir Zelenski, relatează Meduza.

Potrivit lui Zelenski, ucrainenii trebuie să decidă când să voteze și pe cine să aleagă. „Dar dacă să răspund la această întrebare, eu știu că Putin și-a dorit foarte mult să schimbe președintele Ucrainei. Înțeleg asta”, a adăugat Zelenski.

„Iar dacă președintele Trump își dorește cu adevărat anumite schimbări în ceea ce privește desfășurarea alegerilor, am discutat deja acest lucru cu echipa sa. Prin urmare, vă rog să-i transmiteți lui Putin: dați-ne două luni, 60 de zile de răgaz. O încetare completă a focului timp de 60 de zile și noi vom organiza alegeri. Desigur, vor fi pregătiți să acceptăm orice alegere a poporului nostru – a poporului ucrainean”, a comunicat Zelenski într-un interviu pentru ABC News.

Amintim că președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este timpul ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte „care să poată încheia un acord”. „El (nota red. Zelenski) ar fi putut încheia numeroase acorduri, dar, dintr-un anumit motiv, nu a făcut-o niciodată”, a adăugat Trump. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: