screenshot

Consilierul lui Zelenski a comentat refuzul Chișinăului de a ceda cele 6 MIG-29 și de a se alinia sancțiunilor contra Rusiei

Consilierul presedintelui ucrainean Zelenski, Mihail Podoleak, a oferit un interviu pentru postul de televiziune PRO TV Chișinău. Oficialul de la Kiev a comentat inclusiv refuzul Republicii Moldova de a oferi Ucrainei piesele celor 6 avioane de vânătoare MiG-29, care sunt păstrate la Aeroportul din Mărculești. Acesta a menționat că fiecare țară trebuie să decidă măsura în care este pregătită să se implice în conflictul militar cu Rusia.

Despre cele 6 MIG-29 de la Mărculești

„Este decizia internă a fiecărei țări. Eu înțeleg că pentru fiecare țară există riscul să fie atrasă într-un conflict militar sau altul. Rusia continuă să fie percepută drept o țară care fără niciun motiv poate invada alte țări și să încerce să provoace rău. Înțeleg că nu fiecare țară este gata, la fel ca Ucraina, să accepte o luptă crâncenă drept răspuns la expansiunea rusă. De aceea, fiecare țară decide pentru ea în ce măsură poate accepta să fie atrasă în conflict. În principiu, Moldova ocupă o poziție pro-Ucraina, ne susține și vedem asta, acolo se află temporar oamenii noștri nevoiți să fugă de război. Conștientizăm și provocările de ordin umanitar, pe care le confruntăm cot la cot. Cu toate acestea, Moldova decide de una singură măsura participării militare în conflict”.

Mihail Podoleak, consilierul președintelui Ucrainei

Despre nealinierea R. Moldova la sancțiunile împotriva Rusiei

Rugat să comenteze nealinierea R. Moldova față de sancțiunile adoptate de alte țări față de Federația Rusă, Mihail Podoleak a răspuns:

„Nu dețin suficiente informații ca să analizez motivele pentru care au fost adoptate anumite decizii de către guvernul Moldovei. În același timp, realizez că mai multe țări nu conștientizează pe deplin toate pericolele care vin din direcția Federației Ruse. Eu cred că ar fi mai simplu, inclusiv pentru noi, să învingem acest război dacă toți ar înțelege că Rusia nu este pe viitor un subiect al discuțiilor corecte din punct de vedere juridic. Rusia este exclusiv un subiect care intenționează să nimicească alte țări și popoare. Și trebuie adoptată o atitudine corespunzătoare: să nu credeți că mâine se va putea relua relațiile normale, de bună vecinătate cu Rusia. La ziua de azi toată țările, nu doar Moldova, trebuie să facă o miză uriașă pe susținerea Ucrainei. Iar Ucraina, la rândul său, să învingă mai întîi de toate din punct de vedere militar, iar apoi și diplomatic, Federația Rusă”.

Mihail Podoleak, consilierul președintelui Ucrainei

Republica Moldova deține 6 avioane de vânătoare MiG-29, care sunt păstrate la Aeroportul din Mărculești. Președintele Radei Supreme de la Kiev, Ruslan Stefanciuk, a cerut Moldovei, la modul direct, să ofere Ucrainei piesele aparatelor de zbor nefuncționale. Solicitarea a fost făcută în timpul vizitei oficiale efectuate de către președintele Parlamentului Igor Grosu, la Kiev. Contactați de NM, reprezentanții Legislativului au declarat că Moldova nu poate da curs solicitării.

„Președintele Parlamentului a reiterat că, potrivit statutului de neutralitate al Moldovei, nu putem detașa echipament militar în alte țări”, a răspuns purtătoarea de cuvânt a partidului aflat la guvernare.

În cadrul unei emisiuni televizate și președinta R. Moldova Maia Sandu a menționat că R. Moldova nu poate să ofere Ucrainei ajutor militar. În ceea ce privește sancțiunile împotriva Rusiei, Maia Sandu a declarat că R. Moldova nu se poate alinia măsurilor punitive, întrucât acest lucru ar însemna să rămână fără energie electrică și gaz.

Pe 6 iunie, un canal de Telegram a scris că un avion ucrainean a aterizat la Mărculești pentru a transporta piesele de schimb pentru avioane MIG-29. Autoritățile de la Chișinău au venit cu o reacție și au precizat că aeronava a efectuat un zbor tehnic și nu a preluat vreun echipament militar.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Prima reacție a Comisiei Vetting după ce CC a declarat neconstituțională „legea von Hebel”: își continuă activitatea

Comisia de evaluare a procurorilor anunță că își continuă activitatea după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile promovate de PAS care au permis numirea lui Herman von Hebel. Comisia precizează, totodată, că a luat act de hotărâre și de precizările președintei CC, Domnica Manole, potrivit cărora decizia produce efecte pentru viitor și nu afectează actele emise anterior.

„Comisia își continuă activitatea în exercitarea mandatului său, în conformitate cu cadrul normativ aplicabil. Comisia va examina textul integral al hotărârii după publicarea acesteia”, se arată în reacție.

Pe 15 octombrie, CC a declarat neconstituționale modificările legislative care au redus de la 61 la 51 numărul de voturi necesare pentru numirea membrilor internaționali ai comisiilor de evaluare externă.

Domnica Manole a explicat că amendamentul nu avea o legătură indispensabilă cu proiectul în care a fost inclus, fiind încălcată cerința constituțională privind votarea legilor organice în cel puțin două lecturi. Totodată, Curtea a stabilit că hotărârea nu afectează actele emise anterior în baza prevederilor contestate, inclusiv numirea lui Herman von Hebel.

Și fostul președinte al CC, Alexandru Tănase, a explicat că decizia nu duce automat la încetarea mandatului lui von Hebel și nu constituie, în sine, un motiv pentru anularea hotărârilor adoptate cu participarea sa. Juristul a criticat, însă, public modul în care au fost promovate modificările: „În mod normal, ar fi trebuit să asistăm la o demisie de onoare din partea domnului von Hebel. Nu sunt însă deloc convins că vom avea parte de un asemenea gest”.

De altfel, demisia lui von Hebel a fost cerută și de reprezentanți ai opoziției parlamentare, după pronunțarea hotărârii CC.

Amintim că modificările au fost adoptate și promulgate pe 5 martie. A doua zi, Parlamentul i-a numit pe Herman von Hebel și Bernard Lavigne în Comisia de evaluare a procurorilor cu 53 de voturi. Anterior, candidaturile lor nu întruniseră pragul necesar de 61 de voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: