open4business.com.ua

UPDATE Consiliul Suprem de Securitate propune ca exportul de grâu să fie interzis până pe 15 mai

Consiliul Suprem de Securitate (CSS) a susținut propunerea de a interzice exportul de grâu până la 15 mai 2021. Informația a fost publicată de deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Sergiu Litvinenco, în seara de 30 martie.

UPDATE (18:10) În cadrul unui briefing de presă după ședința CSS, președinta țării a declarat că a discutat cu instituțiile statului de mai mult timp despre riscurile în adresa securității alimentare. Aceasta a menționat că va demara o anchetă.

„Ne îngrijorează prețurile care cresc și în special situația cetățenilor cu venituri mici. Am văzut mai multe discuții despre o anumită tranzacție efectuată de Agenția Rezerve Materiale, când din rezerva de stat au fost vândute grâne care ajung la export. (…) Am recomandat astăzi guvernului să se introducă o interdicție temporară la exportul grânelor. Între timp se va reface acest grup de lucru care trebuie să determine care pot fi intervențiile din rezerva de stat, ca să putem ajuta și companiile producătoare de pâine și să nu admitem creșterea prețurilor, dar și fermierii care au nevoie de furaje pentru animale”, a declarat șefa statului.

Știrea inițială

Potrivit lui Litvinenco, subiectul a fost abordat în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Securitate, care s-a întrunit pe 30 martie. Deputatul a precizat că Guvernul urmează să se convoace în ședință și să adopte o hotărâre în acest sens. Acesta a amintit că propunerea a fost enunțată de președinta țării încă pe 29 martie.

Consiliul Suprem de Securitate a susținut propunerea Președintelui Maia Sandu (anunțată încă ieri) de a interzice…

Publicată de Sergiu Litvinenco pe Marţi, 30 martie 2021

 

Pe de altă parte, vicepreședintele Platformei Demnitate și Adevăr (DA) Alexandr Slusari a scris pe pagina sa de Facebook că decizia privind interzicerea exportului a fost luată la propunerea formațiunii pe care o reprezintă. Asta chiar dacă, cu o zi mai devreme, Slusari nega că grâul din rezerva de stat este exportat și a scris toată situația asta e o înscenare pentru „a denigra Platforma DA”.

5 ore de discuții la Consiliul Suprem de Securitate.

Situația cu stocurile de grâu în țara este mai gravă, decât s-a…

Publicată de Alexandr Slusari pe Marţi, 30 martie 2021

Schimbarea de abordare nu a trecut neobservată de deputatul PAS Radu Marian, care a publicat un comentariu la postarea colegului său din parlament.

Facebook

Pe 27 martie, Vasile Costiuc, liderul Partidului Democrația Acasă, a declarat că din rezerva de stat ar fi scoase tone de grâu, care urmează a fi exportate. Într-un live pe Facebook din 29 martie, Costiuc i-a solicitat președintei Maia Sandu să convoace Consiliul Suprem de Securitate pe marginea acestui subiect.

La scurt timp, președinta Maia Sandu a solicitat guvernului să aprobe de urgență o hotărâre prin care să impună restricții temporare la exportul grâului de proveniență din rezervele de stat, în contextul informațiilor apărute în public cu privire la riscul exportului de grâu din rezervele de stat în an de secetă.

Ulterior, a venit cu o reacție și ministrul interimar al Agriculturii. „Cu referire la informațiile distribuite în spațiul public, inclusiv, de instituția prezidențială, privind exportul de grâu din rezervele de stat, precizez că informațiile sunt eronate și acuzațiile aduse sunt nefondate”, a declarat Ion Perju.

Vasile Costiuc și susținătorii săi au înnoptat în portul internațional Giurgiulești și și-au petrecut ziua de 30 martie acolo, încercând să oprească camioanele care transportă grîu. La fața locului au sosit și câteva zeci de polițiști. La un moment dat, între cele două grupuri s-au produs îmbrânceli.

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Nicușor Dan, reacție la interdicția lui Ceban și întâlnirile cu oficiali români: „Nu se va mai întâmpla în următorii 5 ani”

Interdicția de intrare pe teritoriul României aplicată primarului municipiului Chișinău, Ion Ceban, a fost aplicată în rezultatul unei evaluări de securitate națională. Declarația a fost făcută de președintele român, Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Cotroceni.

Întrebat dacă subiectul a fost discutat în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), Nicușor Dan a precizat că „nu s-a discutat în ședința CSAT, însă există și alte mecanisme prin care statul român reacționează când observă o amenințare la adresa securității sale naționale”.

„Unul din aceste mecanisme a fost accesat și în cazul domnului Ceban. Acesta și este motivul pentru care nu putem să facem mai multe comentarii”, a răspuns Dan.

Întrebat de jurnaliști dacă această măsură are un caracter punctual, având în vedere că Ion Ceban a fost primit în ultimii ani de mai mulți demnitari de rang înalt, inclusiv de premierul Marcel Ciolacu, președintele României a răspuns: „Asta nu se va mai întâmpla în următorii cinci ani. A fost o chestiune de securitate națională, asta e ce pot să vă spun. O evaluare de securitate națională în privința domniei sale”.

În privința duratei interdicției – cinci ani – și nu zece, care reprezintă următoarea treaptă prevăzută de lege, Nicușor Dan a precizat că și această decizie a fost fundamentată, la fel, pe considerente de securitate.

***

Amintim că, pe 9 iulie, Ministerul de Externe de la București a confirmat că autoritățile naționale au decis impunerea unei interdicții de intrare pe teritoriul României pentru Ion Ceban, pentru următorii cinci ani. Aceasta este valabilă și în întregul spațiu Schengen. Instituția a menționat că măsura a fost luată din „motive de securitate”. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții.

În prima sa reacție, Blocul „Alternativa” – din care face parte și MAN, partidul condus de Ion Ceban – a declarat că interdicția ar fi fost luată „la comanda” autoritățile de la Chișinău, care l-ar fi desemnat pe Ceban drept „principalul inamic”. Totodată, blocul a învinuit guvernarea că ar pregăti o serie de „acțiuni represive” împotriva primarului Ion Ceban și a echipei sale.

La rândul său, Ion Ceban a declarat că interdicția împotriva sa este o „răfuială politică” din partea conducerii Republicii Moldova. El a acuzat-o pe președinta Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate că ar utiliza inclusiv instituțiile statului pentru a-l bloca.

Pe 10 iulie, primarul capitalei, Ion Ceban, a revenit cu noi acuzații. Acesta susținea că interdicția sa în spațiul Schengen și în România ar fi o presupusă „înțelegere între președinta Maia Sandu și omologul său din România, Nicușor Dan”. Potrivit lui Ceban, această măsură ar reprezenta o modalitate prin care președintele român „i-ar fi întors datoria” pentru sprijinul acordat de PAS la alegerile prezidențiale din România. Președinția de la Chișinău a respins acuzațiile, catalogându-le drept „nefondate”.

Și ministrul Educației și Cercetării, vicepreședintele PAS, Dan Perciun, a respins acuzațiile. Potrivit lui, măsura are legătură cu faptele edilului, nu cu PAS. El a evidențiat pozițiile lui pro-ruse manifestate de-a lungul timpului. De asemenea, Perciun i-a reproșat primarului că „s-a afișat și a susținut tacit un candidat anti-european la președinția României”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: