Facebook/Andrei Nastase

Contestația depusă de Năstase în privința deschiderii a 42 de secții de votare pentru cetățenii din stânga Nistrului, respinsă

Curtea de Apel Chișinău a respins, ca fiind neîntemeiată, contestația depusă de către Andrei Năstase în privința Comisiei Electorale Centrale (CEC), care a decis deschiderea a 42 de secții de votare pentru alegătorii din localităţile din stânga Nistrului. 

Hotărârea a fost publicată joi, 8 octombrie. Subiectul a fost examinat de către judecătorii Grigore Dașchevici și Angela Bostan, iar președinta completului a fost Maria Guzun.

Hotărârea poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de o zi de la data pronunțării dispozitivului hotărârii.

Anterior, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a admis recursul depus de Andrei Năstase și a trimis la rejudecare Curții de Apel Chișinău cauza privind deschiderea secțiilor de votare în stânga Nistrului.

CSJ a admis recursul depus de către Andrei Năstase și a anulat încheierea din 2 octombrie a Curții de Apel Chişinău adoptată în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată înaintată de liderul Platformei DA împotriva CEC și terții Biroul Politici de Reintegrare din cadrul Cancelariei de Stat, Comisia Unificată de Control și Inspectoratul General al Poliției cu privire la anularea parțială a actului administrativ, constatarea încălcărilor și obligarea modificării actului administrativ, și a restituit cauza la Curtea de Apel Chișinău, pentru rejudecare.

CEC a decis sâmbătă, 26 septembrie, deschiderea a 139 de secții de votare în străinătate și 42 pentru cetățenii din stânga Nistrului.

Asta cu toate că, în cadrul alegerilor prezidențiale din 2016, alegătorii din stânga Nistrului au putut vota la 30 de secții de votare, iar la scrutinul parlamentar din 2019  la 25 de secții de votare.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Captură video

Agenția Medicamentului a rămas fără director: Guvernul i-a aprobat demisia. Un ministru s-a opus

Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) rămâne fără conducere: directorul Dragoș Guțu a demisionat, iar Guvernul i-a aprobat cererea în ședința din 2 iulie. Cu toate acestea, ministrul Educației, Dan Perciun, s-a opus deciziei și a cerut ca votul său „împotrivă” să fie consemnat oficial.

„Eu am votat împotrivă. Vă rog să consemnăm. Eu am votat împotrivă”, a declarat Perciun, după ce premierul Dorin Recean a anunțat că nu există abțineri.

Dan Perciun a explicat, ulterior, de ce a votat „împotriva” eliberării din funcție a directorului Agenției. Potrivit ministrului, votul său a fost o formă de apreciere pentru activitatea desfășurată de Guțu în fruntea instituției.

„Eu am avut ocazia să lucrez cu domnul Guțu când am fost președintele Comisiei Parlamentare în Medicină. A fost un vot pentru susținerea realizărilor care le-a avut Agenția în această perioadă de timp. Un lucru care l-aș remarca sunt acele 95 de farmacii care au apărut în satele Republicii Moldova. A fost o apreciere pentru munca domnului Guțu depusă pe parcursul acestor ani”, a declarat Perciun.

Întrebat despre motivele demisiei, ministrul a precizat că nu cunoaște detalii suplimentare.

Până la desemnarea unui nou director general al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, atribuțiile funcției vor fi exercitate, începând cu 3 iulie, de Lina Gudima, actualul director general adjunct al Agenției.

Amintim că Dragoș Guțu a fost numit în funcția de director al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale în septembrie 2021.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: