Cum evoluează situația în Ucraina. Principalele evenimente din 21 februarie
Full Article 6 minutes read

Cum evoluează situația în Ucraina. Principalele evenimente din 21 februarie

Rusia continuă să evacueze civilii de pe teritoriile Ucrainei, care nu sunt controlate de Kiev. Președintele rus Putin spune că motivul deteriorării situației din estul Ucrainei sunt provocările armatei controlate de Kiev. De cealaltă parte, Ucraina neagă implicarea sa și solicită o anchetă internațională. Principalele evenimente cu privire la situația din jurul Ucrainei în data de 21 ianuarie – în materialul NM.

UPDATE 16.40: Președintele Vladimir Putin a dat startul unei ședințe extraordinare a Consiliului de Securitate. „Rusia a făcut și va întreprinde eforturi pentru a rezolva toate evenimentele în mod pașnic, dar „avem ceea ce avem”, a spus Putin, relatează „Dojdi”.

UPDATE 16.34: Șefii DPR și LPR s-au adresat președintelui Rusiei cu o cerere de recunoaștere a independenței republicilor autoproclamate.

UPDATE 16.25: Președintele Radei Supreme Ruslan Stefanchuk a anunțat disponibilitatea Ucrainei de a introduce legea marțială și starea de urgență în țară.

UPDATE 15.20: Ministerul rus al Apărării raportează despre 5 persoane decedate. Cele din urmă ar fi încercat să pătrundă în Rusia de pe teritoriul Ucrainei. Departamentul i-a numit sabotori, comunică „Dojdi”. Partea ucraineană, deocamdată, nu a a reacționat cu privire la declarațiile rușilor.

UPDATE 15.10: „Rusia are plănuiește o invazie în Ucraina. SUA are informații care sugerează că există o formă și mai mare de brutalitate împotriva ucrainenilor pentru a-i suprima”, a spus consilierul pentru securitate națională al lui Biden, Jake Sullivan.

UPDATE 14.58: Ministrul Infrastructurii al Ucrainei insistă ca spațiul aerian al țării să rămână deschis.

UPDATE 13.34: Republica Populară Donețk are nevoie de asistență financiară și militară din partea Rusiei, anunță reprezentantul oficial al Miliției „DPR” Eduard Basurin, relatează Rbc.

UPDATE 12.40: Kremlinul a numit rapoartele despre o presupusă listă rusă de ucraineni care sunt „supuși distrugerii și trimiși în lagăre” în cazul unei invazii în Ucraina „un fals”. „Înțelegeți că este o minciună? Nu există astfel de listă, este un fals”, a declarat secretarul de presă al lui Putin, Dmitri Peskov. Sursa: Ria.ru

UPDATE 12.29: Jurnaliștii portalului Spektr au realizat un fotoreportaj dintr-un centru pentru refugiații din Ucraina, care a fost deschis în orașul Rostov din Rusia. Autoritățile din Rusia susțin că au primit deja circa 40 000 de refugiați din Donețk și Lugansk. În regiunea Rostov au fost deschise 92 de centre în acest scop. Alte circa 2000 de persoane au fost transportate cu trenul în regiunile Voronej și Kursk. Cu toate acestea, jurnaliștii pun la îndoială cifrele.

Cum evoluează situația în Ucraina. Principalele evenimente din 21 februarie

Spektr.Press

Cum evoluează situația în Ucraina. Principalele evenimente din 21 februarie

Spektr.Press

Cum evoluează situația în Ucraina. Principalele evenimente din 21 februarie

Spektr.Press

UPDATE 11.48: Situația din Republica Populară Donețk (DPR) a devenit critică, a spus șeful republicii autoproclamate, Denis Pushilin. Potrivit lui, comunică rbc, situația în Mariupol s-a agravat mult, bătălia se dă în apropierea graniței cu Rusia. În timpul bombardamentului, un soldat DPR a fost ucis, mai multe persoane rănite.

UPDATE 11.25: Ministrul ucrainean al apărării Oleksyi Reznikov a vorbit despre scenariile lui cunoscute ale Rusiei pentru invadarea Ucrainei și declară că personalul ucrainean militar este pregătit pentru fiecare din ele, potrivit hromadske.ua.

UPDATE 10.54: Forţele armate ruse desfăşurate pe teritoriul Belarusului vor reveni la bazele lor permanente atunci când va exista o „necesitate obiectivă” pentru aceasta, a indicat luni Ministerul Apărării de la Minsk, comunică Ria.

UPDATE 10.16: Mai multe noi desfăşurări pe teren de trupe şi vehicule blindate au loc pe teritoriul Rusiei în apropierea graniţei cu Ucraina, potrivit imaginilor prin satelit obţinute de compania americană Maxar, transmite Reuters.

Cum evoluează situația în Ucraina. Principalele evenimente din 21 februarie

agerpres.ro

În noaptea de 20 februarie, autoproclamatele DPR și LPR au acuzat Kievul că bombardează cu obuze interzise de acordurile de la Minsk. „Ucraina nu a comis astfel de atacuri. Solicităm o anchetă internațională imparțială imediată asupra incidentelor raportate de presa rusă”, a spus ministrul de Externe ucrainean, Dmytro Kuleba.

De cealaltă parte, președintele rus Vladimir Putin a declarat în timpul unei conversații telefonice cu omologul său francez Emmanuel Macron că motivele deteriorării situației din estul Ucrainei au fost provocările armatei controlate de Kiev. Liderii au vorbit timp de o oră și 45 de minute. Putin și Macron au convenit să organizeze o întâlnire a Grupului de contact trilateral privind Ucraina pentru a discuta despre încetarea focului în Donbas. Seara târziu, postul de televiziune francez BFM a relatat că Putin și Macron s-au telefonat de două ori.

După Putin, Macron a vorbit cu Zelenski. Cel din urmă a afirmat că Kievul este în favoarea intensificării procesului de pace, a introducerii imediate a unui regim de tăcere și a convocării cât mai curând posibil a unui grup de contact trilateral.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, în data de 20 februarie, a spus că au fost multe războaie în istoria Rusiei, dar Rusia potrivit acestuia este ultima țară din Europa care ar dori chiar să pronunțe cuvântul „război”.

Tot ieri, președintele Franței, Emmanuel Macron, le-a propus lui Vladimir Putin și lui Joe Biden, cu care a vorbit duminică la telefon, să aibă o întâlnire directă, iar liderul rus și american au fost de acord cu acest summit, anunță Palatul Elysee.

Casa Albă a confirmat ulterior că președintele Joe Biden a fost de acord „în principiu” să aibă o întâlnire bilaterală cu omologul său rus. Summitul SUA-Rusia va fi pregătit de secretarul de stat Antony Blinken și de omologul său rus, Serghei Lavrov, cu ocazia întâlnirii pe care aceștia o vor avea joi, 24 februarie.

Potrivit propunerii franceze, după ce vor vorbi direct, Putin și Biden ar urma să participe la un summit lărgit, „cu toate părțile interesate”, pe tema securității și stabilității strategice în Europa. Reuniunea poate avea loc doar dacă Rusia nu invadează între timp Ucraina, precizează comunicatul Administrației Prezidențiale franceze.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare. 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: