crypto-news.io

Curtea de Conturi, supărată pe dezinformare: Atacul cibernetic a vizat doar site-ul instituției, nu serverele

Curtea de Conturi a publicat noi detalii despre atacul cibernetic asupra paginii oficiale web a instituției (site-ul www.ccrm.md). Reprezentanții acesteia susțin că în spațiul public au apărut interpretări eronate și comentarii care „nu doar denaturează situația, ci și proliferează minciuna și dezinformarea publicului larg”. Astfel, Curtea de Conturi precizează că a fost afectat doar site-ul instituției, în niciun caz serverele, sistemele informaționale, poșta electronică, sistemul de comunicare internă Intranet al instituției.

„Pagina oficială web a CCRM (www.ccrm.md) este o pagină cu caracter informativ, de comunicare cu publicul larg, care conține informație generală despre instituție și activitatea acesteia, comunicatele de presă și anunțurile publice și altă informație de interes public. (…) Pagina web nu este platforma pe care se păstrează documentele unei instituții”, se arată în comunicat.

Reprezentanții instituției au accentuat că documentele Curții de Conturi, cum ar fi rapoartele de audit și hotărârile, documentele de lucru sunt păstrate, în primul rând, în original, cu semnăturile originale, pe suport de hârtie, în arhivele instituției. Copiile scanate ale acestor documente sunt păstrate în bazele informaționale interne ale CCRM. De asemenea, documentele primare, examinate în procesul de audit, sunt solicitate de la entitățile auditate, care sunt posesoare ale acestor documente. După aprobare, rapoartele și hotărârile Curții de Conturi sunt trimise, în mod automat, Parlamentului, Guvernului, Președinției, precum și entităților verificate. Hotărârile CCRM sunt publicate, de asemenea, în ”Monitorul Oficial”.

„Toate aceste realități duc la înțelegerea că, teoria conspirației și comentariile referitoare la distrugerea premeditată a informației sunt primitive, artificiale și menite să dezinformeze opinia publică. Este regretabil acest fapt, deoarece oricare informație difuzată în spațiul public are influență asupra formării opiniei publice și ar trebui să fie bazată pe realități și adevăr”, se mai arată în declarație.

Despre atacul cibernetic a fost sesizat Serviciul de Informații și Securitate. De asemenea, din ziua de ieri au fost pornite discuții cu Procuratura Generală, fiind organizată prima ședință cu participarea reprezentanților Curții de Conturi și organelor de securitate și de drept, care vor investiga cazul.

***

Amintim că președinta țării Maia Sandu a comentat presupusul atac cibernetic din ajun: „Nu aș vrea să vin cu niște calificative, pentru că nu am suficientă informație despre cine stă și care sunt obiectivele acestor atacuri cibernetice. Dar chiar și astăzi [15 iulie, NM] am avut o întâlnire cu mai mulți reprezentanți ai instituțiilor statului, unde am discutat despre riscurile pe care le avem în acest moment de tranziție a puterii, când cei vechi încă nu au plecat, iar cei noi nu au venit. Și noi știm cum se întâmplă lucrurile în R. Moldova, cum se încearcă să se lichideze probe, documente, informații din sisteme informaționale, pentru ca să șteargă urmele unor ilegalități”.

Șefa statului a atenționat funcționarii publici să nu comită acțiuni ilegale, întrucât vor fi sancționați.

În data de 15 iulie, au căzut serverele Curții de Conturi. Reprezentanții instituției au declarat un eventual atac cibernetic, fiind distruse bazele de date ale site-ului. Tot pe 15 iulie, punctele vamale au fost blocate timp o oră și jumătate din cauza unei defecțiuni tehnice. Purtătoarea de cuvânt a Serviciului Vamal a negat vehement ipoteza unui atac cibernetic.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Nicușor Dan, reacție la interdicția lui Ceban și întâlnirile cu oficiali români: „Nu se va mai întâmpla în următorii 5 ani”

Interdicția de intrare pe teritoriul României aplicată primarului municipiului Chișinău, Ion Ceban, a fost aplicată în rezultatul unei evaluări de securitate națională. Declarația a fost făcută de președintele român, Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Cotroceni.

Întrebat dacă subiectul a fost discutat în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), Nicușor Dan a precizat că „nu s-a discutat în ședința CSAT, însă există și alte mecanisme prin care statul român reacționează când observă o amenințare la adresa securității sale naționale”.

„Unul din aceste mecanisme a fost accesat și în cazul domnului Ceban. Acesta și este motivul pentru care nu putem să facem mai multe comentarii”, a răspuns Dan.

Întrebat de jurnaliști dacă această măsură are un caracter punctual, având în vedere că Ion Ceban a fost primit în ultimii ani de mai mulți demnitari de rang înalt, inclusiv de premierul Marcel Ciolacu, președintele României a răspuns: „Asta nu se va mai întâmpla în următorii cinci ani. A fost o chestiune de securitate națională, asta e ce pot să vă spun. O evaluare de securitate națională în privința domniei sale”.

În privința duratei interdicției – cinci ani – și nu zece, care reprezintă următoarea treaptă prevăzută de lege, Nicușor Dan a precizat că și această decizie a fost fundamentată, la fel, pe considerente de securitate.

***

Amintim că, pe 9 iulie, Ministerul de Externe de la București a confirmat că autoritățile naționale au decis impunerea unei interdicții de intrare pe teritoriul României pentru Ion Ceban, pentru următorii cinci ani. Aceasta este valabilă și în întregul spațiu Schengen. Instituția a menționat că măsura a fost luată din „motive de securitate”. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții.

În prima sa reacție, Blocul „Alternativa” – din care face parte și MAN, partidul condus de Ion Ceban – a declarat că interdicția ar fi fost luată „la comanda” autoritățile de la Chișinău, care l-ar fi desemnat pe Ceban drept „principalul inamic”. Totodată, blocul a învinuit guvernarea că ar pregăti o serie de „acțiuni represive” împotriva primarului Ion Ceban și a echipei sale.

La rândul său, Ion Ceban a declarat că interdicția împotriva sa este o „răfuială politică” din partea conducerii Republicii Moldova. El a acuzat-o pe președinta Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate că ar utiliza inclusiv instituțiile statului pentru a-l bloca.

Pe 10 iulie, primarul capitalei, Ion Ceban, a revenit cu noi acuzații. Acesta susținea că interdicția sa în spațiul Schengen și în România ar fi o presupusă „înțelegere între președinta Maia Sandu și omologul său din România, Nicușor Dan”. Potrivit lui Ceban, această măsură ar reprezenta o modalitate prin care președintele român „i-ar fi întors datoria” pentru sprijinul acordat de PAS la alegerile prezidențiale din România. Președinția de la Chișinău a respins acuzațiile, catalogându-le drept „nefondate”.

Și ministrul Educației și Cercetării, vicepreședintele PAS, Dan Perciun, a respins acuzațiile. Potrivit lui, măsura are legătură cu faptele edilului, nu cu PAS. El a evidențiat pozițiile lui pro-ruse manifestate de-a lungul timpului. De asemenea, Perciun i-a reproșat primarului că „s-a afișat și a susținut tacit un candidat anti-european la președinția României”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: