Daniel Vodă confirmă că va fi purtătorul de cuvânt al Guvernului Recean: „Cea mai dificilă decizie din ultima perioadă”
Full Article 2 minutes read

Daniel Vodă confirmă că va fi purtătorul de cuvânt al Guvernului Recean: „Cea mai dificilă decizie din ultima perioadă”

Daniel Vodă confirmă că va fi purtătorul de cuvânt al Guvernului Recean. El spune că a acceptat să facă parte din echipa Guvernului urmare a propunerii lui Dorin Recean. Vodă adaugă că a fost o decizie dificilă, însă a luat-o „cu multă reflecție”. 

„Am acceptat propunerea domnului prim-ministru Dorin Recean să fiu detașat de la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene la Guvernul Republicii Moldova în calitate de purtător de cuvânt”, scrie Vodă, pe o rețea de socializare.

„A fost cea mai dificilă decizie pe care am luat-o în ultima perioadă, cu tare multă reflecție, dar cu un singur gând – reușita țării noastre în drumul nostru ireversibil spre UE”, adaugă el.

Prin urmare Vodă a venit cu un mesaj de mulțumire către echipa Ministerului Afacerilor Externe și Integrității Europene.

„Vreau să o repet și public, diplomația țării noastre este casa mea de suflet. În diplomație suntem detașați în misiuni, mulțumesc ministrului Nicu Popescu, tuturor oamenilor dragi de la externe pentru toată încrederea și susținerea de care am beneficiat, iar în noua capacitate sau misiune mă voi strădui să realizez ceea ce știu să fac mai bine împreună cu echipa noastră extinsă – comunicare”, a conchis el.

Anterior, NM a scris pe surse că purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrității Europene va fi consilierul pentru comunicare publică în Guvernul Recean.

Menționăm că, cu puțin timp în urmă, majoritatea parlamentară a dat vot de încredere cabinetului de miniștri condus de către Dorin Recean. Noii miniștri vor depune tot astăzi și jurământul de credință patriei, în fața președintei Maia Sandu. 62 de deputați au susținut noul Executiv.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: