important.md

De mâine, vor fi reluate examenele pentru obținerea permisului de conducere

Începând cu data de 3 iunie, Agenția Servicii Publice (ASP) își reia prestarea serviciului de examinare pentru obținerea dreptului de a conduce vehicule la proba teoretică și practică. Într-un comunicat de presă, reprezentanții instituției atrag atenția că în cadrul examenelor vor fi respectate, obligatoriu, normele de prevenire și protecție față de noul coronavirus.

Susținerea examenului va fi organizată în cadrul secțiilor de înmatriculare a transportului auto și calificare a conducătorilor auto din mun. Chișinău, Bălți, Soroca, Comrat, Edineț, Orhei, Ungheni, Hîncești Cahul, or. Ocnița, Căușeni, Criuleni, conform programului de lucru stabilit.

Atât candidații, cât și reprezentanții ASP vor respecta, în mod obligatoriu, următoarele prevederi:

  • purtarea obligatorie a măștilor de protecție și a mănușilor;
  • respectarea distanței sociale de 1-1,5 m la proba teoretică și purtarea vizierelor de către personalul de examinatori la proba practică;
  • instalarea în locuri vizibile și accesibile ale oficiilor de examinare/vehiculelor  a dozatoarelor cu dezinfectant pentru prelucrarea mâinilor;
  • monitorizarea stării de sănătate a candidaților (efectuarea termometriei);
  • aerisirea încăperilor/automobilului și prelucrarea cu produse dezinfectante a suprafeţelor după fiecare proces/tură de examinare, etc.

Desfășurarea probelor teoretice și practice este strict monitorizată video și audio. În plus, vehiculele de examinare ale Agenției Servicii Publice sunt dotate cu sistem GPS, fapt ce permite în orice moment identificarea locului în care se află automobilul.

Serviciile de examinare se acordă doar în baza programării prealabile prin intermediul modulului „Programarea electronică”.

Informația detaliată privind programul de activitate a subdiviziunilor ASP o puteți găsi AICI.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Recean, în dialog cu activiști, antreprenori și tineri din Găgăuzia și Taraclia: „Unitatea e puterea noastră”

Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu mai mulți activiști civici, antreprenori, tineri, dar și reprezentanți ai sectoarelor de educație, cultură și mass-media din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia. Potrivit unui comunicat al Executivului, discuțiile s-au concentrat pe importanța implicării minorităților naționale în procesele de luare a deciziilor.

Dorin Recean a evidențiat faptul că în sudul țării se investește activ, în special, în infrastructură. Printre cele mai mari proiecte se numără construcția drumului de ocolire Vulcănești, un proiect de 28 de milioane de euro, susținut din fonduri europene. Totodată, în UTA Găgăuzia, sunt în desfășurare 15 proiecte finanțate prin programul guvernamental „Satul European”, în valoare totală de 73 de milioane de lei.

De asemenea, premierul a menționat lansarea programului de formare profesională pentru cadrele didactice care predau limba găgăuză în grădinițele din autonomie. Programul este organizat de Universitatea de Stat din Comrat, sub egida Ministerului Educației, și este destinat pentru 74 de cadre didactice din 56 de grădinițe din autonomie. 

Tinerii prezenți la întrevedere au abordat subiecte privind integrarea europeană și măsurile de combatere a dezinformării.

„Unitatea e puterea noastră și doar împreună vom reuși să dezvoltăm comunitățile locale și să asigurăm un nivel de trai mai bun”, a precizat șeful Guvernului. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: