Statul va trebui să achite unei femei din Republica Moldova despăgubiri în valoare de 4.500 euro pentru prejudiciu moral şi 1.685 euro pentru costuri şi cheltuieli, scrie bizlaw.md, ieri, 17 decembrie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că reclamantei nu i-au fost respectate dreptul la viața privată și familie. Totul după ce în apropierea locuinței acesteia s-a deschis un restaurant.
Potrivit circumstanţelor cauzei, în anul 2003 administratorii unui restaurant au efectuat mai multe lucrări de reconstrucţie a acestuia. Ca urmare, apartamentul reclamantei, amplasat în imediata vecinătate, a fost deteriorat. Reclamanta a depus mai multe plângeri în faţa autorităţilor în legătură cu acest fapt.
Potrivit raportului de expertiză tehnică, expertul tehnic a identificat două cauze posibile ale apariţiei fisurilor din apartamentul reclamantei. Prima cauză se referă la lipsa unei conexiuni între acoperişul restaurantului şi cel al apartamentului reclamantei, iar a doua cauză este legată de reconstrucţia neautorizată a apartamentului nr. 6, care avea un perete comun cu apartamentul reclamantei. De asemenea, expertul a concluzionat că starea tehnică a construcţiei corespundea cu cerinţele normelor cu privire la durabilitate şi stabilitate, iar lucrările de reconstrucţie a restaurantului nu puteau provoca deteriorarea apartamentului reclamantei, scrie bizlaw.md.
În perioada 2004-2005, reclamanta s-a plâns autorităţilor cu privire la zgomotul provocat de activitatea restaurantului şi nerespectarea orelor de program. Directorul restaurantului a fost sancţionat de mai multe ori pentru tulburarea liniştii în timpul nopţii, iar primarul oraşului Chişinău a decis să stabilească programul de închidere a restaurantului la ora 23:00. Cu toate acestea, reclamanta a susţinut că orele de închidere a restaurantului nu au fost respectate, iar autorităţile naţionale nu ar fi întreprins măsurile necesare pentru a remedia această problemă.
La 14 martie 2004, reclamanta a iniţiat o acţiune în judecată, solicitând despăgubiri pentru prejudiciul material provocat locuinţei sale în rezultatul efectuării lucrărilor de reconstrucţie a restaurantului, precum şi pentru prejudiciul moral provocat de nivelul ridicat de zgomot în timpul activităţii restaurantului.
La 19 decembrie 2005, Judecătoria Centru, mun. Chişinău a admis acţiunea reclamantei şi a dispus încasarea în beneficiul acesteia a prejudiciului material şi moral solicitat.
La 25 aprilie 2006, Curtea de Apel Chişinău a admis apelul declarat de către directorul restaurantului, a respins apelul reclamantei, a casat integral hotărârea primei instanţe şi a emis o nouă hotărâre prin care acţiunea reclamantei cu privire la recuperarea prejudiciului material şi moral a fost respinsă.
La 11 octombrie 2006, Curtea Supremă de Justiţie a menţinut decizia instanţei de apel din 25 aprilie 2006, menţionând că, potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică, starea tehnică a construcţiei corespundea cerinţelor normelor cu privire la durabilitate şi stabilitate, iar lucrările de reconstrucţie a restaurantului nu puteau provoca slăbirea casei de locuit a reclamantei. Instanţa de recurs nu a motivat plângerile reclamantei cu privire la zgomotul provocat de activitatea restaurantului.
În faţa Curţii, reclamanta s-a plâns în baza Articolelor 6, 8 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia), invocând că deciziile Curţii de Apel Chişinău din 25 aprilie 2006 şi a Curţii Supreme de Justiţie din 11 octombrie 2006 nu fuseseră motivate suficient şi că autorităţile naţionale nu au întreprins măsurile necesare în vederea contracarării incidentelor de tulburare a liniştii pe timp de noapte în urma activităţii restaurantului.
Guvernul a contestat plângerea reclamantei în baza Articolului 6 § 1 din Convenţie, menţionând că deciziile instanţelor naţionale de judecată fuseseră motivate suficient.
În opinia Curţii, instanţele naţionale au examinat în mod corect toate probele reclamantei, ultima nereuşind să-şi justifice acţiunea. Ţinând cont de circumstanţele cauzei, Curtea a conchis că deciziile instanţelor naţionale nu păreau să fi fost arbitrare, declarând acest capăt de cerere inadmisibil, în conformitate cu Articolul 35 §§ 3 (a) şi 4 din Convenţie.
Cu referire la plângerea reclamantei în baza Articolului 8 din Convenţie, guvernul a susţinut că autorităţile naţionale nu au rămas pasive la plângerile reclamantei şi au întreprins toate măsurile necesare în vederea protecţiei dreptului reclamantei la viaţa privată şi de familie.
Astfel, Curtea a constatat că inconvenientele suferite de către reclamantă cu privire la activitatea restaurantului au fost suficient de serioase, impunând autorităţilor naţionale obligaţia de a adopta măsuri pentru respectarea dreptului reclamantei la viaţa privată şi de familie.
Ţinând cont de constatarea încălcării Articolului 8 din Convenţie, Curtea a conchis că nu este necesar să se pronunţe separat asupra plângerii reclamantei în baza Articolului 13 din Convenţie.
