Poliția de Frontieră

Dezinfectant contrafăcut, livrat în toată țara. De ce în unele organizații a crescut numărul de infectări cu COVID? (VIDEO)

Oamenii legii au descoperit o filieră mare de contrafacere a dezinfectantului și altor produse chimice într-un laborator din capitală. Potrivit unui comunicat de presă publicat pe 13 octombrie, din grupare făceau parte opt membri care activau sub acoperirea a două companii autohtone. În organizațiile unde s-au folosit astfel de produse contrafăcute și livrate ca „dezinfectant” sau „igienizant” s-au constatat situații de infectare cu noul tip de virus COVID-19.

Dezinfectantul se producea într-un laborator și o secție clandestină din Chișinău. Ofițerii de investigație ai Poliției de Frontieră în cooperare cu ofițerii de urmărire penală din Direcția Poliție mun. Chișinău, sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău, au efectuat percheziții și alte măsuri procesuale inopinate.

Gruparea infracțională era constituită din opt membri care activau sub acoperirea a două companii autohtone, iar dezinfectantul a fost doar o parte din produsele contrafăcute și realizate de grupare în ultimele luni.

S-au descoperit recipiente, cu etichetele unor producători europeni certificați în Republica Moldova, care erau reumplute cu tot felul de produse contrafăcute de către membrii grupării. Respectiv, dincolo de prejudiciul comercial adus, această grupare infracțională a admis nu doar un risc sanitar major și atingerea sănătății publice, dar și, posibil, a contribuit cauzal la sporirea cazurilor de infectări atât cu noul virus, cât și cu alte maladii transmisibile, se arată în comunicat.

„În procesul investigațiilor s-au constatat situații de infectare cu noult tip de virus COVID-19 înregistrate în organizațiile unde s-au folosit astfel de produse contrafăcute și livrate ca „dezinfectant” sau „igienizant””, susțin oamenii legii.

Pe lista produselor periculoase vândute în mai multe regiuni ale țării, diferitor organizații și companii, erau și produse de igienă și curățenie concentrate, ambalate în recipiente lipsite de sisteme de închidere de siguranţă, prevăzute pentru înlăturarea riscului ingestiei substanţei de către copii.

În prezent este dispusă expertiza acestor produse, existând bănuiala că în ele puteau fi adăugate tot felul de compuşi chimici, printre care şi metanolul, un compus extrem de toxic, precum şi emolienți cu efecte nocive și extrem de periculoase pentru sănătatea celor care le folosesc.

Investigațiile continuă în vederea identificării celorlalți complici ai faptei prejudiciabile, identificării listei integrale a companiilor și organizaților cărora s-au livrat astfel de produse contrafăcute și ridicarea neamânată a acestora din utilizare, precum și stabilirea persoanelor care au avut de suferit în rezultatul folosirii acestor produse.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Dodon Igor

Opoziția, în bloc la parlamentare? Dodon: „Asta vor cetățenii”

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a declarat că formațiuni politice de stânga poartă negocieri pentru crearea unui bloc electoral, în vederea candidării la alegerile parlamentare din toamnă. Politicianul nu a oferit mai multe detalii, însă a menționat că rezultatele discuțiilor ar putea fi anunțate până la sfârșitul acestei luni. Socialistul a mai spus că, în opinia sa, dacă partidele de stânga vor concura la parlamentare pe cont propriu, doar PSRM va intra în următorul legislativ. Precizările au fost făcut în cadrul ediției din 4 iulie a emisiunii sale online „În direct cu Igor Dodon”.

Noi am început discuțiile și suntem destul de aproape de crearea unui bloc electoral pe stânga. Sunt o mulțime de întrebări, evident, sunt mai multe neînțelegeri în trecut, dar cetățenii Republicii Moldova, la orice întâlnire în teritoriu, mă întreabă: „Domnule Dodon, de ce nu vă uniți? Uniți-vă toți și dați jos PAS-ul”. Asta își doresc cetățenii. De aceea, ca răspuns la solicitarea cetățenilor, noi vom crea un bloc de stânga. Cu cine și cum, suntem încă în negocieri. (…) Cred că până la sfârșitul lunii iulie vom anunța despre rezultatele acestor negocieri”, a declarat Igor Dodon.

Liderul PSRM mai consideră că „cea mai mare greșeală” a partidelor de stânga la aceste alegeri parlamentare ar fi să candideze separat. „În această situație, în Parlament va trece doar Partidul Socialiștilor. Restul vor acumula până la 5%. Și toate aceste procente, cumulat, de la 4-5 partide câte 3-4%, vreo 15%, se vor duce jumătate la PAS. Și PAS dorește acest lucru: ca să fie fărâmițată stânga”, a adăugat el.

Amintim că, pe 4 iunie, jurnaliștii Ludmila Belcencova și Dmitri Ciubașenco, alături de fostul ministru al Apărării Victor Gaiciuc, au anunțat lansarea platformei „independente” „Pentru Moldova”. Aceștia au declarat că scopul ei este unirea forțelor politice de opoziție pentru parlamentare. Ulterior, Igor Dodon, președintele Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, și lidera Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, au anunțat că sunt de acord cu faptul că opoziția trebuie să se unească.

Iar pe 12 iunie, Vladimir Voronin a declarat că există posibilitatea creării unui bloc electoral format din partide de stânga pentru scrutinul din acest an, în care se vor regăsi socialiștii și partidul lui Tarlev.

Totodată, în ultimul timp, opoziția pro-rusă este tot mai des surprinsă împreună la evenimente publice. De exemplu, la sfârșitul lunii iunie, reprezentanți ai PCRM, PSRM, „Viitorul Moldovei” și „Inima Moldovei” au participat la un forum economic internațional din Sankt-Petersburg, Federația Rusă. În marja evenimentului, aceștia au avut o întrevedere cu prim-adjunctul ministrului Energiei al Federației Ruse, Pavel Sorokin.

***

Alegerile parlamentare vor avea loc pe 28 septembrie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: