Militarul moldovean, Arslan Safarmatov, membru al Legiunii Internaționale a Ucrainei, care este învinuit de traficul ilicit de droguri prin contrabandă, de comun cu alte persoane, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, cu executarea în penitenciar. Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel Chișinău, la solicitarea procurorilor PCCOCS, care au contestat încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.
Amintim că la sfârșitul lui februarie curent, circa 178 de brichete cu substanță asemănătoare hașișului au fost depistate în spațiul destinat roții de rezervă al mașinii conduse de o șoferiță din Ucraina. Femeia împreună cu tatăl său și cei doi copii minori au fost orpiți în localitatea Lipcani din raionul Briceni pentru control în linia a doua de către Echipele Mobile ale Serviciului Vamal.
Traficul ilicit de droguri prin contrabandă ar fi fost organizat de către Arslan Safarmatov. Bărbatul nu își recunoaște vinovăția, însă procurorii PCCOCS susțin că probele demonstrează contrariul. Militarul moldovean a fost reținut pentru 72 de ore, iar ulterior plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Din apartamentul său au fost confiscați 5 000 de dolari și 8 000 de euro, bani a căror proveniență urmează să fie stabilită.
Amintim că imagini video din timpul descinderilor au fost suprinse de jurnaliști.
„Eu cred că e un dosar fabricat la comandă”, a declarat Safaramatov jurnaliștilor, în timp ce era escortat de mascați.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!