Facebook/Teatrul Geneza Art

„Doar politica, economia, nu și cultura”. Reacția mai multor actori, supărați pe politicieni și pe conducerea „mișcării teatrale”

Mai mulți actori din cadrul Teatrului Independent Geneza Art au venit cu reacții pe Facebook după Ziua Actorului și desfășurarea Galei Premiilor Uniunii Teatrale din Moldova (UNITEM). Artiștii au atras atenția că, deși au cerut susținere din partea autorităților în timpul pandemiei, nu au primit-o. Mai mult, unii dintre ei au dat de înțeles că se gândesc să plece din țară, pentru că aici nu se simt apreciați. De asemenea, aceștia au criticat conducerea mișcării teatrale, pe care o acuză de incompentență.

Actrița și regizoarea Daniela Burlaca a publicat un mesaj emoționant pe pagina sa de Facebook.

„Am tăcut aproape 10 luni și am avut răbdare. Am fost bună și respectuoasă mai mult de 10 ani. Nu am înaintat reproșuri și nu am comentat protestînd. Am solicitat susținere, doar atît. Am achitat impozite. Am activat pe cont propriu și pe talentul unei echipe, în numele acestei țări, a culturii și devotamentului pentru oamenii pe care îi iubesc și care ne împărtășesc iubire. Toleranța cu care am trecut primul val al pandemiei cu cortina închisă, a fost una plină de înțelegere și solidaritate, în numele vieții. Însă către sfîrșitul 20 20, așa cum e la modă să se spună, am simțit că vreau să plec, că unicul motiv important pentru care trăiesc aici, în Republica Moldova, e mama și tata”, a scris artista.

Despre mișcarea teatrală din Moldova: „La cârma ei se dă dovadă de incompetență și mahalagism”

Daniela Burlaca s-a arătat dezamăgită și de Gala Premiilor UNITEM: „Am fost nominalizați la o singură categorie: decorul pentru spectacolul cel din urmă. Am să închei acest subiect cu o singură replică: mi-e rușine că lupt cu sănătate pentru ,,mișcarea teatrală” din RM, atîta timp cît la cârma ei se dă dovadă de incompetență și mahalagism. Mi-a fost rușine pentru toți colegii mei din domeniul teatral. Regret. Și pentru că am tot scris și am tot bătut pe la ușile demnitarilor de stat, aproape o lună de zile, cu rugăminți, dovezi, explicații, că teatrul nu e un focar de infecție, că am investit din împrumuturi pentru toate cele necesare în a acorda siguranță antiepidemică, că am jucat afară în căldură, în ploi torențiale, în curent, că ne-am rupt vocile pentru a alina sufletele celor 50 de spectatori”.

De ziua actorului – ÎMPOTRIVA FELICITĂRILOR !!!
Am așteptat momentul potrivit ca să-mi sară definitiv capacele !!!
Este…

Publicată de Daniela Burlaca pe Duminică, 27 decembrie 2020

Și actorul Nicu Țurcanu a venit cu o reacție. Acesta a menționat că, pentru el, este cea mai tristă Zi a Actorului pe care a trăit-o: „Începînd de la marea şi „irepetabila” Gală RUŞINOASĂ UNITEM în care s-au împărțit premii şi cadouri între Ei… Cu care tot mai mult ți-e silă să te asociezi… În care am fost examinați şi punctați de Greii Teatrului care habar n-au ce se întîmplă în ultima perioadă pe scena teatrului moldovenesc INDEPENDENT şi pînă la urmă să fim excluşi din lista premianților într-un mod atît de ieftin şi de ruşinos”.

Cred că e cea mai tristă Zi a Actorului pe care am trăit-o pînă acum … primind Felicitări şi înghițind noduri reci şi…

Publicată de Nicu Țurcanu pe Duminică, 27 decembrie 2020

„Cultura, în acest an, ani de-a rândul, arată aşa, ca o gală (hală, oală, mahalã, pârjoalã, mioară…) de provincie”

Iar actrița Dana Ciobanu a publicat un manifest. Aceasta a menționat că teatrul independent este pe cale să dispară: „Deşi continuă să facã revoluție în teatru deja de 10 ani, cu actori remarcabili, cu spectacole sold out, cu o atitudine față de meserie IMPECABILĂ, teatrul independent este pe cale SĂ DISPARĂ… Pentru că ne simțim ai nimănui!!! Pentru că suntem ai nimănui!!
Pentru că doare politica, economia…nu şi Cul-tu-ra… 51 de oameni au urmărit gala premiilor unitem… cu minuscule, nu cu majuscule”.

MANIFEST

Bună seara..
Astăzi,de Ziua Națională a Actorului, am fost unul din cei 51(!!!) de spectatori online ai GALEI…

Publicată de Dana Ciobanu pe Duminică, 27 decembrie 2020

„Probabil trebuie să-mi fac geanta și să caut o scenă prin avioane”

Și actorul Viorel Cozma s-a arătat dezamăgit.

„Probabil trebuie să-mi fac geanta și să caut o scenă prin avioane, dar cine te așteaptă? Avem timp şi loc pentru toate, dar peste cultură trecem de parcă nici nu a existat. Probabil eu sunt spectatorul care a obosit de teatrul vostru „politic””, a scris artistul.

Probabil eu sunt actorul care postează cel mai rar, dar asta nu înseamnă indiferență.

Probabil fiecăruia dintre noi îi…

Publicată de Viorel Cozma pe Duminică, 27 decembrie 2020

***

Gala Premiilor UNITEM s-a desfășurat online în acest an. Preşedintele juriului de selecție a fost Nicolae Darie, Artist al Poporului, actor al Teatrului Național „M.Eminescu”. Din juriu au făcut parte și Vitalie Ţapeş, Maestru în Artă, regizor, doctor, profesor universitar AMTAP și Violeta Tipa, Doctor în studiul Artelor, şef secţie Arte audiovizuale, Institutul Patrimoniului Cultural. Juriul de selecție a avut drept scop vizionarea tuturor spectacolelor în teatrele profesioniste, inclusiv la Radio şi TV, din Republica Moldova montate în perioada 1 februarie 2019 – 30 ianuarie 2020.

Membrii juriului nu au venit deocamdată cu o reacție la reproșurile actorilor de la Teatrul Independent Geneza Art.

***

Amintim că, în contextul pandemiei de coronavirus, în luna martie, toate teatrele din Moldova au fost nevoite să își sisteze activitatea.

Începând cu 1 august, instituțiile teatral-concertistice și-au reluat repetițiile, activitățile de pregătire a artiștilor și organizarea evenimentelor/acțiunilor culturale în aer liber cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane.

Din 30 noiembrie, teatrele au fost nevoite, din nou, să-și închidă porțile, potrivit deciziei Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică. Aceasta va rămâne în vigoare până în data de 15 ianurie.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Cum construcțiile modulare ajută afacerile din Moldova să se dezvolte mai rapid

De la pensiuni și magazine comerciale până la spații industriale și logistice — tot mai multe companii aleg infrastructura modulară pentru viteză, flexibilitate și dezvoltare etapizată

În Republica Moldova, una dintre cele mai mari provocări pentru antreprenori nu mai este doar identificarea capitalului, ci gestionarea celui mai critic activ: timpul.

Într-o economie în care oportunitățile apar rapid, procesele lungi de construcție, lipsa echipelor disponibile și costurile care cresc pe parcurs pot transforma o idee profitabilă într-o investiție blocată.

Din acest motiv, tot mai multe companii încep să privească diferit infrastructura de care au nevoie. Antreprenorii nu mai caută doar o clădire, ci o soluție care poate fi lansată rapid, adaptată activității și extinsă fără șantiere interminabile.

Astfel, construcțiile modulare au încetat să mai fie percepute ca o soluție temporară, devenind o opțiune reală pentru:

  • turism; 
  • retail; 
  • HoReCa; 
  • logistică; 
  • agricultură; 
  • industrie; 
  • spații administrative și comerciale. 

Companiile nu mai caută module standard, ci spații create pentru activitatea lor

Una dintre cele mai mari schimbări din ultimii ani este nivelul de personalizare pe care îl caută companiile.

Astăzi, antreprenorii au nevoie de spații care să corespundă fluxurilor lor operaționale, identității brandului și modului real în care funcționează afacerea.

Steelbox dezvoltă construcții modulare personalizate pentru diferite domenii de activitate — de la unități turistice și restaurante până la magazine comerciale, oficii și spații industriale.

În funcție de necesitățile proiectului, construcțiile pot integra:

  • vitrine comerciale mari; 
  • compartimentări individuale; 
  • spații administrative; 
  • grupuri sanitare; 
  • soluții moderne de termoizolare; 
  • posibilitatea extinderii ulterioare; 
  • relocarea infrastructurii în cazul schimbării locației. 

Această flexibilitate permite companiilor să adapteze infrastructura la ritmul real de dezvoltare al afacerii.

Turismul local se dezvoltă mai rapid prin infrastructură modulară

În domeniul ospitalității, viteza de execuție influențează direct rentabilitatea investiției.

Pierderea unui sezon din cauza întârzierilor de pe șantier poate amâna recuperarea investiției cu ani de zile.

Din acest motiv, tot mai mulți proprietari de pensiuni și complexe turistice aleg soluții care permit dezvoltarea etapizată a locațiilor, fără procese lungi de construcție.

Compania Steelbox a realizat deja în Republica Moldova mai multe proiecte pentru domeniul turistic și HoReCa, dezvoltate conform cerințelor fiecărui beneficiar.

Printre acestea se numără proiecte precum:

  • Curtea Mamei; 
  • Hill&Valley; 
  • Lacul Romanești. 

Aceste proiecte demonstrează modul în care antreprenorii pot începe cu câteva unități de cazare livrate începând de la 21 de zile lucrătoare și pot extinde ulterior complexul în funcție de cererea din piață.

Retailul modern are nevoie de spații comerciale livrate rapid

În retail și HoReCa, perioada până la deschidere influențează direct profitabilitatea investiției. Fiecare lună de întârziere înseamnă chirii, cheltuieli operaționale și investiții blocate fără venituri.

În același timp, multe companii caută infrastructură care poate fi adaptată, extinsă sau relocată în cazul schimbării pieței ori al dezvoltării în alte regiuni.

Capacitatea de personalizare și execuție rapidă a permis companiei Steelbox să dezvolte inclusiv proiecte comerciale de amploare. Pentru rețeaua Romstal au fost realizate deja peste 10 magazine comerciale în diferite regiuni ale Republicii Moldova, unele dintre ele depășind 300 m².

Astfel de proiecte demonstrează că infrastructura modulară nu mai este utilizată doar pentru spații mici sau provizorii, ci și pentru unități comerciale complexe, dezvoltate într-un termen predictibil.

Agricultura și logistica au nevoie de infrastructură disponibilă imediat

Aceeași nevoie de rapiditate există și în agricultură sau logistică, unde infrastructura trebuie să fie amplasată exact acolo unde are loc activitatea: în câmp, lângă depozite sau în apropierea zonelor de producere.

În astfel de cazuri, construcțiile modulare permit instalarea rapidă a:

  • spațiilor administrative; 
  • punctelor de colectare; 
  • camerelor frigorifice; 
  • depozitelor tehnice; 
  • zonelor pentru personal. 

În paralel, eficiența energetică a devenit un criteriu important pentru multe companii.

Steelbox utilizează soluții moderne de termoizolare și dezvoltă proiecte adaptate condițiilor reale de exploatare, astfel încât spațiile să poată funcționa eficient atât vara, cât și iarna.

Extinderea companiilor industriale fără șantiere de lungă durată

Și în zona industrială se observă aceeași nevoie de adaptare rapidă.

Pentru multe companii, activitatea se dezvoltă mai repede decât infrastructura existentă, iar extinderea clasică presupune luni de lucrări, coordonare complicată și costuri greu de controlat.

Din acest motiv, tot mai multe firme aleg soluții modulare pentru:

  • oficii; 
  • spații administrative; 
  • vestiare; 
  • puncte de control; 
  • zone operaționale; 
  • spații pentru echipe tehnice. 

Aceste construcții pot fi integrate rapid lângă halele sau depozitele deja existente, fără întreruperea activității companiei.

Flexibilitatea începe să valoreze la fel de mult ca însăși construcția

Antreprenoriatul modern în Republica Moldova nu mai este doar despre construirea unor spații mari, ci despre capacitatea de a reacționa rapid la schimbările din piață.

Companiile caută soluții care le permit:

  • să înceapă activitatea mai rapid; 
  • să investească predictibil; 
  • să extindă infrastructura etapizat; 
  • să reducă riscurile; 
  • să poată adapta spațiile în funcție de dezvoltarea afacerii. 

Din acest motiv, construcțiile modulare devin treptat parte din noua infrastructură de dezvoltare a afacerilor locale.Mai multe exemple și proiecte realizate pot fi găsite pe steelbox.md.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: